X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Soluția pentru lipsa medicamentelor la sate ar putea aduce probleme mai mari

9 mar. 2017,, 14:15   Societate
1864 0

Un șir de modificări la Legea medicamentului, pregătite de Ministerul Sănătății din Republica Moldova, nu prea sunt pe placul business-ului farmaceutic din Republica Moldova.

Principala nemulțumire este legată de intenția oficialilor de a permite comercializarea medicamentelor în magazine. Potrivit oficialilor, această măsură ar favoriza accesul la medicamente în regiuni. Analizând situația, ne-am putea pomeni doar cu agravarea ei.

Lanțuri farmaceutice, companii importatoare, asociații se arată alarmate de posibilitatea de a asigura condiții de păstrare continue pentru aceste medicamente, dar și de oferirea unei consultații la eliberarea acestora, ori, în condițiile unui număr limitat de profesioniști pe piață, ar fi prea complicat să asiguri prezența unui specialist în fiecare dintre instituțiile care comercializează medicamentele.

Potrivit proiectului, eliberarea cu amănuntul a medicamentelor în magazinele specializate se va efectua numai cu medicamente fără prescripție medicală, dar numai dacă acestea au fost autorizate de AMDM și dețin o autorizație de punere pe piață pentru medicamente. Lista acestor medicamente va fi elaborată de Ministerul Sănătății și ar include produse care prezintă un risc minim. Despre „eficiența” medicamentelor care vor fi distribuite, nu se spune nimic.

„Lista va include numai produse medicamentoase pe bază de plante și de sinteză, care au un raport risc-beneficiu favorabil și sunt utilizate pentru tratamentul simptomelor ușoare și probleme de sănătate ușoare, iar datele lor de farmacovigilență prezintă un risc mic.”


Persoanele care vor oferi consiliere trebuie să aibă cel puțin, studii medii de specialitate. De menționat că în prezent, lanțurile farmaceutice luptă pentru cei mai buni specialiști, „angajându-i” încă de la facultate în calitate de stagiari, oferindu-le instruire continuă și training-uri specializate, inclusiv cu specialiști de peste hotarele țării.

De la începutul anului, aceasta este cea de a doua încercare a Ministerului Sănătății dea reanima business-ul farmaceutic regional. Așa din ziua de 1 aprilie a anului trecut, adaosul comercial a fost limitat de la 11% până la 25%, în funcție de prețul produselor medicamentoase, oficialii au înțeles că farmaciile din regiuni nu prea vor avea surse de existență. Atunci a fost propusă crearea farmaciilor mobile, de tipul gheretelor mobile și livrarea medicamentelor prin poștă.

S-a întâmplat un paradox. Pe de o parte, Ministerul Sănătății impune racordarea la standardele GDP, ceea ce impune cheltuieli suplimentare pentru distribuitori, pe de altă parte, medicamentele pot fi lirate în regiuni prin intermediul unui curier.

Nici cea de a doua opțiune, propusă în prezent, nu lasă mai puține semne de întrebare:

Se propune „crearea magazinelor specializate”, unde lucrează nu un farmacist, ci un consultant.

Pe data de 3 martie, Camera de Comerț a Americii din Republica Moldova a transmis o scrisoare de poziție cu referire la proiectul noii Legi a medicamentului. Propunerea specialiștilor cu referire la comercializarea medicamentelor în magazine specializare este de a obliga acestea să respecte normele GDP.

„Întru contracararea riscurilor generate pentru sănătatea publică și asigurarea respectării normativelor necesare referitoare la condițiile de transportare, păstrare și eliberare a produselor medicamentoase, propunem specificarea, în cadrul art. 102 din proiect, a obligației magazinelor specializate de a respecta regimul bunelor practici de distribuție (GDP), în sensul Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1400 din 09.12.2014, „Cu privire la aprobarea Regulilor de bună practică de distribuție a medicamentelor (GDP) de uz uman”, adaptând cerințele la această formă de activitate.”

Documentul îl puteți accesa AICI.

Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova, citată de Logos-Press, susține că excluderea granițelor dintre o farmacie și un magazin va duce la distrugerea unei profesii precum farmacistul. Astăzi sistemul dispune de 1500 de farmaciști cu studii superioare fără de care, activitatea unei famracii este interzisă.

Farmacistul, potrivit AFRM, nu este un vânzător. În afară de cunoașterea întregului sortiment de produse, el se ocupă de controlul calității acestora, de la temperatura de păstrare, gradul de umeditate, iluminarea. În farmacii este un alt sistem de comercializare a produselor medicamentoase, care permite vânzarea acestora cu amănuntul.

Logos-Press mai scrie și că mari rețele farmaceutice atenționează asupra faptului că medicamentele nu pot fi scoase din zona de control. În cazul comercializării acestora în magazinele specializate, există un mare risc de sporire a produselor falsificate, dar și a tratamentului de sine stătător, realizat fără consultația unui medic. Acestea sunt doar unele dintre problemele enunțate. Odată cu oferirea accesului la medicamente pentru retailul clasic, farmaciilor vor pierde instant statutul social, ori, medicamentele eliberate fără prescipție medicală sunt cele care asigură marea parte a profitului. Într-o asemenea situație, farmaciile regionale vor înregistra pierderi și se vor închide, limitând, astfel, accesul la medicamentele eliberate cu prescripție medicală.

Ieșirea din situație este una, scrie Logos-Press: dacă magazinele se transformă în farmacii, atunci farmaciile să se transforme în magazine alimentare.

Sursa citată relevă faptul că majoritatea lanțurilor farmaceutice lucrează „la zero”, în mare parte grație comapiilor distribuitoare „înrudite”. În mediu, o farmacie ar un profit brut brut de 33 de mii de lei, până la achitarea salariilor și a cheltuielor de arendă, a serviciilor comunale.

Farmaciile care lucrează în regiuni și nu fac parte din anumite lanțuri farmaceutice au o situație și mai complicată. Aici vorbim uneori și de vânzări de 200 de lei pe zi. În condițiile în care magazinele alimentare vor primi dreptul de a comercializa medicamente, micile farmacii care și așa se gândesc să iasă din joc, nu vor mai fi concurente pe piață.

Astfel, problema medicamentelor la sate s-ar putea doar agrava. În cele mai bune condiții, vom avea doar medicamente „fără riscuri”, păstrate în condiții incerte deocamdată și livrate de consultanți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?