Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

UE a aprobat instituirea controalelor sistematice la frontierele externe

8 mar. 2017,, 21:00   Externe
4808 0

Consiliul Uniunii Europene a aprobat marți modificarea codului frontierelor Schengen, cu scopul de a întări controalele la granițele externe ale blocului comunitar.

Potrivit amendamentului, vor fi introduse controale obligatorii pentru toate persoanele care trec frontierele externe ale acestui spațiu de liberă circulație, inclusiv pentru cetățenii europeni din statele membre Schengen, care în prezent sînt scutiți de aceste controale.

„Pe 7 martie 2017, Consiliul a adopat un regulament de modificare a Codului frontierelor Schengen pentru a consolida controalele împotriva bazelor de date relevante la frontierele externe. Acest amendament obligă statele membre să efectueze controale sistematice împotriva bazelor de date relevante pentru toate persoanele, inclusiv a celor care beneficiază de dreptul de liberă circulație în conformitate cu legislația UE (de exemplu, cetățenii UE și membrii familiilor acestora care nu sînt cetățeni ai UE), atunci cînd acestea trec frontierele externe”, a anunțat consiliul într-o declarație.

Potrivit acesteia, modificarea va intra în vigoare după ce va fi semnată de Consiliul Uniunii Europene, cît și de Parlamentul European.

Măsura se va aplica la toate frontierele terestre, aeriene și maritime — și va obliga statele care fac parte din Schengen să controleze sistematic toate persoanele care trec frontiera externă atît la intrare, cît și la ieșire.

Comisia Europeană a propus cu un an în urmă instituirea acestor controale, în cadrul măsurilor de prevenire a riscurilor teroriste și de sporire a securității publice.

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns luna trecută la un acord pe această temă, iar decizia a fost validată marți de statele membre.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?