Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

De 8 Martie, Igor Dodon a decorat 8 femei distinse

8 mar. 2017,, 11:00   Societate
4624 2

Președintele țării, Igor Dodon, a decorat în acest an, cu ocazia zilei Internaționale a Femeii, opt femei din Republica Moldova. Printre acestea sînt mame eroine, femei care duc faima țării în lume, femei care au merite deosebite în sport, muzică, medicină, artă etc.

Dodon a menționat că aceasta va fi o practică, ca în fiecare an, de 8 martie să fie decorate femei remarcabile de la noi.

„Am semnat un Decret privind conferirea distincțiilor de stat unor doamne din țara noastră care s-au remarcat prin succese deosebite în diverse domenii de activitate, prin contribuție la promovarea valorilor general-umane și poziție civică activă”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Astfel, distincții de stat au fost acordate următoarelor femei:

”Ordinul de Onoare” - Raisa SLIVCA din satul Corjeuți, raionul Briceni, mamă a zece copii. A întemeiat o familie trainică care asigură educația copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora, bunică a 51 de nepoți și 27 de strănepoți.

Ordinul „Gloria Muncii”- Gabriela LUNGU - director artistic al Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”. Activează la Teatrul „Guguţă” de peste 25 ani. Face parte din prima promoţie de actori, a creat peste 50 de roluri, a montat mai multe spectacole, întreaga ei activitate a fost orientată spre promovarea valorilor naţionale, păstrarea tradiţiilor și pregătirea profesională a viitorilor actori.

Ordinul „Gloria Muncii”- Anna STATOVA - director al Societății cu Răspundere Limitată „Moroi”, UTA Găgăuzia. A activat în complexul agroindustrial, actualmente - în domeniul alimentației publice, contribuind meritoriu la dezvoltarea infrastructurii social-economice și la sporirea calității serviciilor prestate.

Medalia „Meritul Civic” - Natalia LEFTER - dublă campioană mondială la lupte sambo; maestru al sportului la judo și sambo, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, actualmente specialist în Serviciul pregătire fizică și sport al Armatei Naționale.

Medalia „Meritul Civic” - Iulia VODEANIUC – tânără vioristă, a participat la numeroase concerte în țară și peste hotare unde a obținut premii și mențiuni. În pofida situației materiale dificile, avînd doar sprijinul bunicii care este tutorul ei după decesul mamei, este o studentă eminentă, care demonstrează succese impresionante la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Medalia „Nicolae Testemițanu” - Stela DODU - șef de secție la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, municipiul Chișinău. Contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor medicale prestate pacienților, având ca rezultat indicatorii de bază cum ar fi, descreșterea mortalității perinatale de la 4,6 % în 2013 până la 2,4 % în 2016 și evitarea mortalității materne pe parcursul ultimilor 8 ani – 0 %. Primește circa 3000 de nașteri, anual, înregistrînd un coeficient foarte înalt la capitolul nou-născuți vii.

Titlul onorific „Artist al Poporului” - Alla DOREANU - actriță la Teatrul de Dramă și Comedie „Nadejda Aronețkaia” din Tiraspol; membru al Uniunii Teatrale, a jucat în numeroase piese clasice și contemporane, a regizat mai multe filme care au fost înalt apreciate.

Titlul onorific „Om Emerit” - Polina TURTА - președinte al Asociației Donatorilor de Sânge, donator emerit. Pe parcursul vieții a donat 100 de litri de sînge, începînd cu anul 1992 și pînă în prezent are peste 200 de donări de sînge voluntare și neremunerate, salvînd foarte multe vieți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?