X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Liderii PAS și DA comentează posibilitatea unei fuziuni

3 mar. 2017,, 12:27   Politică
5353 13

Maia Sandu și Andrei Năstase nu planifică o fuziune a celor două partide pe care le conduc, în timpul apropiat, informează NOI.md.

Liderul PAS și cel al Platformei „DA” au menționat că sînt mulțumiți de modul în care a decurs cooperarea dintre cele două formațiuni pînă în prezent și nu văd necesitatea unei fuziuni. Potrivit lor, obiectivul principal la ora actuală este consolidarea structurilor de partid în teritoriu și pregătirea pentru alegerile parlamentare din 2018.

„Cred că și dna Sandu se preocupă în momentul de față de consolidarea structurilor teritoriale ale partidului. Același lucru îl facem noi, două entități politice puternice, solide împreună, într-un parteneriat mai larg, împreună cu PLDM, dar și cu alte partide care, atunci cînd își vor exprima disponibilitatea, ar face posibilă obținerea unui rezultat cît se poate de bun la următoarele alegeri parlamentare. În direcția asta muncim”, a comentat Andrei Năstase.

Și Maia Sandu s-a pronunțat pentru cooperarea celor două formațiunii în cadrul unui format lărgit, așa cum a fost și la alegerile prezidențiale. „Ambele partide sînt preocupate de consolidarea structurilor de creștere, iată așa o facem în parteneriat, fără să creăm anumite animozități. Am avut o colaborare foarte bună în campania prezidențială și noi, cei de la PAS, le sîntem recunoscători colegilor din Platforma DA, și PLDM-ului. Credem că în acest sens putem continua să conviețuim într-un mod civilizat”, a explicat, la rîndul său, Maia Sandu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?