X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Avalanşă în Alpii italieni: Cel puţin 3 persoane au murit

2 mar. 2017,, 23:00   Externe
1957 0

Avalanşă în Alpii italieni.

Cel puţin trei persoane au murit şi altele au fost rănite într-o avalanşă produsă joi într-o zonă aflată în afara pârtiei la Courmayeur, în nord-vestul Italiei, au informat echipele de salvare italiene citate de AFP.

Potrivit mass-media italiene, aproximativ 20 de schiori, toţi străini, se aflau în zona unde s-a declanşat avalanşa înainte de ora 13:00 (12:00 GMT) la Val Veny.

„Avalanşa a făcut trei morţi, trei răniţi transportaţi la urgenţă cu elicopterul şi doi răniţi uşor. Toţi practicau schiul în afara pârtiei”, au anunţat serviciile de salvare alpine într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, continuă căutările pentru a găsi eventualele persoane dispărute. Echipe însoţite de cîini şi de medici se află la faţa locului, în timp ce elicopterele sînt pregătite pentru a-i evacua pe răniţi.

O altă avalanşă s-a declanşat la puţin timp după aceea la San Carlo. După ce iniţial au anunţat că două persoane sunt date dispărute, serviciile de salvare alpine au declarat că nu există victime.

Nivelul de risc de avalanşă în Alpii italieni era joi dimineaţă de 3 pe o scară de 5 în urma căderilor de zăpadă recente şi a vântului care a provocat acumulări în unele culoare, precum cel în care a pornit prima avalanşă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?