Vocea diasporei

Începutul sfîrşitului liberalismului ”de stînga” şi societăţii spectacolului

Începutul sfîrşitului liberalismului ”de stînga” şi societăţii spectacolului
Veaceslav Matveev

Timpurile în care ne aflăm sînt o epocă a marilor schimbări.

Bazele pe care s-au construit un timp îndelungat principiile moralei sociale şi ale realităţilor politice pleacă în trecut. Noi am fost alimentaţi mult timp cu idealurile liberalismului ”de stînga”, însă astăzi valorile liberale se transformă într-un cimitir al iluziilor politice. Acelaşi lucru se referă şi la multiculturalism. Această politică s-a epuizat, iar societatea caută noi soluţii practice şi ideologice.

Viaţa nu e o joacă?

Noi am început să înţelegem că în ultimele cîteva decenii am fost pur şi simplu duşi de nas şi hrăniţi cu poveşti despre Occident, iar între timp, în spatele societăţii adormite cu poveşti cei aflaţi la putere distrugeau civilizaţia occidentală sau, mai exact, creştină. Istoricul şi culturologul olandez Johan Huizinga, în renumita sa operă Homo Ludens („Omul care joacă”), încă înaintea celui de-al Doilea Război Mondial (în 1938) a lansat ideea omului care joacă şi importanţa ei pentru civilizaţie.  

Noi eram învăţaţi că viaţa e un joc, iar subiecţii politici sînt nişte actori. Noi am crescut pe idealurile vieţii ca joc şi ne includeam conştiinţa în noile mituri contemporane. De aici a şi apărut acea atitudine superficială faţă de realitatea politică. Însă ultimii cîţiva ani ne-au arătat că viaţa nu e un joc, ci o confruntare foarte serioasă şi dureroasă dintre diferite forţe. Societatea nu era pregătită de asemenea provocări.

De aceea, cînd pe arena politică au apărut lideri care au început să spună lucrurilor pe nume, acest fapt a şocat. Ei nu se înscriu în structura jocului lansat de „puterea mondială”, în teatrul absurdului organizat de ea, în societatea spectacolului. Şi, iniţial, masele au respins declaraţiile categorice ale noilor lideri, catalogîndu-i drept radicali. Însă timpul clarifică lucrurile şi astăzi majoritatea începe să înţeleagă că noi nu ne aflăm pe un teren de joacă, ci pe terenul vieţii, unde preţul şi miza este viaţa noastră şi a urmaşilor noştri.

Atmosfera politică a început să modifice conştiinţa socială. Astăzi deja nu mai poţi speria pe nimeni cu pasajele lui Marine le Pen sau ale lui Umberto Bossi. Or, chiar şi la putere în SUA a venit un om care se înscrie cu greu în realităţile secolului XX, cînd o gloată de politicieni isterizaţi erau gata să distrugă pe oricine situat mai la dreapta de centru. Şi iată timpul ne deschide realităţile noii epoci – cînd valorile identităţii creştine, idealurile umaniste şi tradiţionalismul revin don nou pe scena politică.  

Primii paşi ai lui Trump

În SUA s-au produs schimbări majore legate de venirea la putere a lui Donald Trump. E clar că acest om de afaceri hotărît şi ambiţios nu va vărsa lacrimi de crocodil şi nu va împroşca cu salivă în microfon despre noile provocări ale epocii. El ia hotărît boul de coarne şi îşi pune în faţa lui şi a echipei sale scopuri şi sarcini înalte şi chiar grandioase.

Potrivit presei, una dintre primele decizii ale preşedintelui Trump e „să distrugă Obamacare”.

El nu poate anula Legea privind serviciile medicale accesibile, adoptată de Congres, dar a dat „undă verde” tuturor organelor publice ale SUA să ignore aceste legi. Este sfîrșitul liberalismului ”de stînga” din administrația precedentă. De asemenea, au fost adoptate multe alte decizii.

Pe site-ul președintelui Trump a fost publicată o avertizare că, dacă Canada și Mexicul nu vor fi de acord să revizuiască condițiile Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), semnat încă de Bill Clinton, atunci SUA vor ieși din el.

În legătură cu zidul de la frontiera cu Mexicul se spune că acesta va opri imigrarea ilegală, va lovi în grupările de stradă, va reduce vărsarea de sînge și va stopa fluxul de droguri. În capitolul dedicat politicii externe este scris: „Distrugerea „Statului Islamic” și a altor grupări teroriste va fi principala noastră prioritate”. De asemenea, se preconizează majorarea forțelor armate ale SUA și se menționează că mărimea aviației și flotei țării în prezent este mai mică decît în trecut.

Noul președinte al SUA intenționează să reducă impozitele pentru toate categoriile de american și corporații. La finele lunii ianuarie, șeful administrației Casei Albe Reince Priebus a dispus tuturor instituțiilor federale să „amîne” executarea tuturor dispozițiilor administrației vechi, emise după 28 decembrie și care încă nu au fost publicate în buletinul federal „Federal Register”, adică care încă nu au intrat în vigoare.  

În discursul său inaugural, cel de-al 45-lea președinte al SUA a promis să le redea glasul tuturor oamenilor uitați, indiferenți de rasă și naționalitate. El a promis viitorul nu pentru muncitori, așa ca liberalii de stînga, dar tuturor oamenilor ce muncesc. „Eu voi lupta pentru voi cu fiecare suflare ce va rămîne în corpul meu și eu nu voi permite să rămîneți la nevoie, a spus președintele Trump. America începe să învingă din nou, ca niciodată”. O altă declarație a lui – „Noi ne vom reîntoarce locurile noastre de muncă, ne vom reîntoarce granițele, ne vom recupera bogăția și niciodată nu vom renunța la visul nostru”.

Totodată, el a condamnat dezindustrializarea economiei americane, distrugerea producției și dislocarea industriei în China și alte țări ale lumii. Într-adevăr, cu asemenea ritmuri, America ar putea deveni un mare Detroit, ce degradează, și trebuie de întreprins ceva. Acest lucru îl înțeleg oamenii de afaceri din administrația celui de-al 45-lea președinte, unde astăzi s-au adunat cîțiva miliardari și vreo zece multimilionari. În general, acești oameni au venit la putere nu să joace în jocuri politice și să nu facă filozofie, ci să facă lucruri concrete.

Referitor la distrugerea economiei americane și a modelului social, președintele a declarat de pe scările Capitoliului: „Această mașină de tocat carne din America se încheie aici și acum”. Una dintre primele dispoziții ale lui Donald Trump în postul de președinte al SUA a fost decretul privind ieșirea țării din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). Ieșirea din TIPP a fost o promisiune electorală a lui Trump, care consideră că calitatea de membru în acest tratat ar putea reduce numărul locurilor de muncă în SUA.

„Politica administrației mele e să reprezinte interesele poporului american, asigurînd prosperarea lui  […] în orice negocieri [...] Pentru a asigura acest lucru, administrația mea intenționează să poarte negocieri directe privind viitoarele tranzacții comerciale cu potențialele țări-membre, unul la unul”, se arată în declarația preşedintelui Trump privind ieșirea din TPP, publicată pe site-ul Casei Albe.

„Noi nu mai putem i permitem Chinei să ne violeze țara”, a declarat Trump, care și anterior acuza China de reducerea artificială a cursului yuanului pentru a-și face mărfurile mai ieftine și mai atractive pe piețele mondiale. Potrivit lui, politica autorităților chineze distruge afacerile americane și locurile de muncă. Într-adevăr, America și Occidentul trebuie să înțeleagă că bunăstarea societății nu constă în sfera serviciilor, a turismului și tehnologiilor informaționale. Aceasta constituie locurile de muncă, o bază industrială înaltă și producția. Cu atît mai mult cu cît în domeniul serviciilor, turismului și IT China și astăzi deja este un concurent serios pentru Occident. De asemenea, Tump intenționează să declare China drept un „manipulator valutar” și să impună autoritățile țării să renunțe la subvenții și exportul producției. El a utilizat, în premieră, cuvîntul „viol” în legătură cu politica economică a Chinei.

Tump și-a permis să critice deschis unele instituții mass-media, fapt ce acum jumătate de an era inacceptabil pentru un politician de asemenea rang, iar pe 24 februarie jurnaliștii postului CNN, precum și ai principalelor ziare „The New York Times”, „Los Angeles Times” și „Politico” nu au fost lăsați la conferința de presă la Casa Albă, ca fiind reprezentanți ai presei ce distribuie știri „fake” și ca „dușmani ai Americii”.

Totodată, imediat după intrarea în funcție a noului președinte al SUA, de pe site-ul Casei Albe au dispărut paginile de susținere a comunității LGBT, fapt ce a accentuat o dată în plus abordarea conservatoare (tradițională) a noului președinte în materie de dragoste, familie și căsătorie.

„America în primul rînd”, așa președintele SUA și-a definit crezul său politic. Trump a numit politica administrației lui Barack Obama drept „o catastrofă totală”. De asemenea, el le-a promis cetățenilor SUA „să curețe de rugină politica externă a SUA”. Aceasta înseamnă că SUA revin la valorile conservatoare, la politica protecționismului economic și patriotismului.

Toate aceste decrete și declarații au stîrnit o reacție negativă a publicului. Stînga și radicalii au organizat dezordini în masă la Washington în timpul inaugurării. A doua zi, demonstrații în masă au avut loc în mai multe orașe ale Americii și Europei.

Nu a ezitat să apară la rampă și cunoscutul șef al „Rosnano”, Anatoli Ciubais, în cadrul forului economic de la Davos, unde a declarat că întreaga lume este îngrozită de această catastrofă geopolitică. „O asemenea oroare, pe care o simt acum la Davos la majoritatea participanților, din toată activitatea mea la Davos, țin minte că a fost doar o dată”, a spus Ciubais într-un interviu pentru postul de radio „Business FM”, făcînd aluzie la criza economică din 2009.
 
Dreapta din Europa va profita de victoria lui Trump

Simultan, în ajunul alegerilor președintelui Franței, preconizate pentru primăvara anului 2017, a avut loc congresul partidelor de extremă dreapta din Europa. Pe 21 ianuarie, a doua zi după inaugurarea lui Donald Trump la funcția de președinte al SUA, în Germania, în Koblenz, a avut loc congresul tuturor partidelor ultraradicale din Europa. Liderul Frontului Național din Franța, Marin le Pen, a ținut un discurs programatic. Ea a reiterat criticile la adresa „tiraniei” Uniunii Europene, valutei unice europene și politicii în domeniul migrației a Angelei Merkel, precum și a salutat Brexit-ul și alegerea lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA.

„Anul 2016 a trezit lumea anglosaxonă. Sînt convinsă că anul 2017 va trezi și popoarele Europei continentale”, a spus Le Pen, avînd în vedere alegerile din Franța, Germania și Olanda.

Partidul antiislamic „Partidul libertății” din Olanda, condus de Geert Wilders, are o popularitate aproape egală cu cea a Partidului Liberal al premierului Mark Rutte. „Poporul dorește să-și întoarcă țara înapoi și noi vom face acest lucru”, a scris pe Twitter Wilders, care intenționează, după exemplul Marii Britanii, să organizeze „Nexit” (referendum privind ieșirea din UE).

În acest context, directorul publicației franceze „Hérodote”, Beatrice Giblin, a declarat: „Desigur, toate mișcările de extremă dreapta din Europa vor profita de victoria lui Trump. Aduceți-vă aminte, în cadrul campaniei el a utilizat lozinca „Mai întîi americanii!”, iar „Frontul Național” deja de mult utilizează lozinca „Mai întîi francezii!”. Lozinci naționaliste similare au partidele de extremă dreapta germane, olandeze, austriece – „întîi nouă, apoi străinilor!”. Cu siguranță, toate aceste lucruri le unesc”.

Dar nu numai asta le unește. În prezent, în mai multe țări din Europa pur și simplu este interzisă manifestarea conștiinței naționale și a identității religioase și culturale. Ce-i asta dacă nu un complot al internaționalei de stînga, conștient, pe banii fondurilor Soros, ce aduce migraniții în Europa? Or, asta se face pentru distrugerea planificată a fundamentului civilizației europene. Mai mult, aici mai există și un pericol ascuns – „dacă vă veți răscula, atunci noi v-am pregătit sinucigași și coloana a cincea. Iar la idealurile lui Charles de Gaulle și ale lui Ioan Paul al II-lea nu veți putea reveni atît de ușor”.

În pofida amenințărilor liberalilor de stînga, alegerile în Franța, Germania și Olanda vor aduce mari schimbări. Nu e vorba de un simplu naționalism și radicalism de dreapta surd. Este o reacție a forțelor sănătoase ale societății la deceniile de politică „desfrînată” a liberalismului ”de stînga”, la pseudo-ideologia multiculturalismului, care are un singur scop – distrugerea vechilor valori conservatoare europene. Iar asta în esență este distrugerea civilizației și identității europene.

Mina e pusă, iar partidele de dreapta din Europa trebuie să înțeleagă situația și să accepte această provocare. Jocurile s-au încheiat, trebuie să renunțăm la povestea despre politică ca un joc politic. Noi trebuie să înțelegem că viitorul aparține nu societăți spectacolului, unde, ca la Shakespeare, lumea e un teatru, iar oamenii sînt actori. Viitorul este o luptă destul de reală a moștenitorilor culturii lui Michelangelo, Ibsen, Beethoven, Chopin, Eminescu, Newton, Curie, Einstein, Hobbes, Schopenhauer, Dostoievski, Tolstoi, Clemenceau și Pompidou pentru dreptul lor de a trăi în propriile lor case, după propriile lor legi și din propria lor voință.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu3 comentari

Vlad 1 mar. 18:54

Rusia va ramane 10 ani tara saraca, putin dezvoltata.

Mik 1 mar. 18:37

Напоминает угар конца союза - как хорошо все разваливать, эти сделали все плохо, а мы сейчас разбежимся по своим углам, отменим единую валюту, откажемся от прежних ценностей, вернемся к тем, которые были раньше (к традиционным), и будет нам счастье!
Неужели опыт нашего развала не заслуживает даже упоминания в этом контексте!

BCNBYF 1 mar. 13:49

Неужели победит реальность жизни, а игры всяческих мировых жуликов и шарлатанов уйдут в прошлое?..................

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

Întrebarea zilei Toate

load
PRIVESC EU
privesceu