X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Trump va modifica decretul cu privire la migranți

1 mar. 2017,, 10:02   Externe
3538 0

Donald Trump a prezentat marți în fața Congresului contururile unei reforme a sistemului de imigrație al SUA, care, în opinia sa, va trebui să îi privilegieze pe imigranții calificați și să dea dovadă de fermitate în privința imigranților clandestini, relatează AFP.


În timp ce agenția Associated Press scrie că un nou ordin al președintelui american privind imigrația va înlătura Irakul din lista țărilor ai căror cetățeni se confruntă cu o interdicție temporară de intrare în SUA.

Statele Unite trebuie "să renunțe la sistemul actual cu o imigrație puțin calificată și să adopte în schimb un sistem bazat pe merit", le-a explicat președintele american membrilor celor două camere ale Congresului, reunite în sesiune comună pentru primul său discurs de politică generală.

El a dat exemplul Canadei și Australiei, unde imigrația este deseori condiționată de calificări și de anumite profesii.

Acest nou sistem "ar permite economisirea unor suma incalculabile", a dat asigurări republicanul, afirmînd că "sistemul actual îi costă pe contribuabilii americani miliarde de dolari pe an".

"Cei care vor să intre într-o țară trebuie să fie capabili să își asigure nevoile prin propriile mijloace financiare", a spus el.

Donald Trump a mai declarat că o 'reformă pozitivă' privind imigrația este posibilă cu opoziția democrată, în pofida divergențelor lor privind soarta a milioane de imigranți clandestini prezenți pe teritoriul american de mai multe decenii.

"Dacă sîntem ghidați de asigurarea bunăstării cetățenilor americani, atunci cred că republicanii și democrații pot lucra împreună pentru a obține rezultatul pe care această țară nu l-a avut de decenii", a afirmat el.

Cu cîteva ore înainte de discursul său, Donald Trump a vorbit la o întîlnire cu jurnaliștii la Casa Albă despre posibilitatea unei legi de reglementare a situației imigranților fără documente legale care nu au comis niciun delict.

"A venit momentul unei noi legi privind imigrația, cu condiția să existe un compromis între cele două tabere", a declarat el, conform New York Times.

Liderul opoziției democrate din Senat, Chuck Schumer, a spus în schimb că nu este decît un discurs "populist". "Președintele aplică politici de dreapta dure", a reacționat el pe contul său de Twitter.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?