X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dodon: Moldova are nevoie de păstrarea echilibrului geopolitic

28 feb. 2017,, 12:30   Politică
3365 4

Preşedintele Igor Dodon susţine că păstrarea şi consolidarea statalităţii, Moldova are nevoie de echilibru geopolitic şi neutralitate.

El și-a expus opinia luni, în cadrul întrevederii cu ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Sven Mikser, aflat în vizită la Chişinău.

Comentînd pe pagina sa de Facebook rezultate întrevederii, şeful statului a menţionat că au făcut un schimb de opinii pe marginea agendei relaţiilor bilaterale şi părţile au optat pentru extinderea şi aprofundarea cooperării în diverse domenii de interes comun.

Dodon a salutat împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre RM şi Republica Estonia şi şi-a exprimat speranţa că "potenţialul existent de colaborare bilateral, în special comercial-economic, va fi valorificat pe deplin".

"Moldova, la fel ca şi Estonia, este o ţară mică, care trebuie să promoveze o politică înţeleaptă. Moldova are nevoie de păstrarea echilibrului geopolitic, neutralităţii pentru păstrarea şi consolidarea statalităţii", a subliniat el.

În cadrul întrevederii cu şeful diplomaţiei estoniene, prim-ministrul Pavel Filip a spus că "Republica Moldova urmează calea integrării europene, la fel ca şi Estonia".

"Implementarea reformelor se măsoară prin rezultate, nu prin declaraţii, iar reperele preluate de la ţările baltice, în special de la Estonia, ne dau asigurări că Republica Moldova urmează calea integrării europene. Mă refer aici la reforma sistemului de pensii, reforma administraţiei publice, dar şi alte subiecte de interes comun", a spus Pavel Filip.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, în cadrul discuţiei au fost abordate subiecte actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale, inclusiv implementarea agendei de reforme a axecutivului de la Chişinău. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre "perspectiva dezvoltării strategice a Parteneriatului Estic, în contextul Summitului din noiembrie 2017, dar şi despre obiectivele noi trasate în vederea extinderii şi aprofundării cooperării în cele mai diverse domenii: comunicarea strategică, transferul de experienţă în sistemul sănătăţii, dezvoltarea rurală, cooperarea în domeniul agriculturii".

Oficialul european a reiterat susţinerea Estoniei pentru agenda europeană a Moldovei, subliniind colaborarea de succes dintre cele două state în domeniul sănătăţii, al justiţiei şi al guvernării electronice.

"Este foarte important să rămînem angajaţi în procesul de implementare a reformelor şi continuarea parcursului european al Republicii Moldova, iar relaţiile de cooperare dintre ţările noastre rămîn o prioritate ", a declarat Sven Mikser.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?