X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Expoziție de pictură în reședința ambasadorului Poloniei

26 feb. 2017,, 16:30   Societate
2237 0

Alexandr Drobaha, un artist moldovean cu origini ucrainene, conectat la cultura polonă, și-a expus picturile la reședința ambasadorului Poloniei în Republica Moldova. Artur Michałski, gazda evenimentul, a declarat pentru IPN că reședința sa este deseori loc de expoziție, aducînd drept exemplu expoziția curentă, precum și cea a unui grup de artiști, vernisată săptămîna trecută.

Ambasadorul a decis să-l invite pe Alexandr Drobaha să-și expună lucrările deoarece consideră că picturile acestuia sînt frumoase și îi plac culorile. Acesta susține că picturile transmit un mesaj bogat, iar autorul acestora este deosebit prin faptul că este moldovean, cu origini ucrainene și cu o puternică conexiune la cultura polonă.

Expoziția a fost onorată de prezența mai multor ambasadori din state europene precum și reprezentanți ai diasporei polone și ucrainene în Moldova. „Prin acest eveniment consolidăm relația dintre comunități. Este o seară a artei polono-moldo-ucrainene în Chișinău”, a subliniat Artur Michałski.

Artistul Alexandr Drobaha spune că are un anumit bagaj emoțional, ca mulți pictori născuți în sat. A locuit într-un spațiu care i-a permis să cunoască lumea și natura: pămîntul, grădina, pădurea. Pictorul este dintr-o familie de artiști și oameni de creație. Lumea pe care a însușit-o pe cînd era mic acum se revarsă pe pînză. Fiecare pictură are gîndurile ascunse ale pictorului, exprimate prin forme. Artistul spune că îi plac picturile realiste, pe care pur și simplu poți să le admiri și să rămîi fascinat.

Expoziția a fost una cu vînzare, prețurile pentru o operă variind de la 75 pînă la 500 de euro.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?