Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Universitatea Oxford ar putea să deschidă campus în Franța

21 feb. 2017,, 05:00   Externe
1622 0

Universitatea Oxford ar putea pune capăt unei tradiţii de 700 de ani, înfiinţînd primul său campus în străinătate, în replică la Brexit, relatează The Telegraph.

Oferte similare au fost făcute de oficialii francezi și altor universități de renume din Marea Britanie, printre care și Universității Warwick.

Oficiali francezi s-au întâlnit săptămîna trecută cu membri ai conducerii Oxford şi au discutat o serie de propuneri noi care ar putea garanta finanţarea viitoare din partea UE pentru o bază “satelit” la Paris. Ei au explicat că orice campus care este deschis în Franța ar putea avea statut legal francez, iar astfel ar primi fonduri din partea Uniunii Europene.

Un purtător de cuvînt al Oxford University a declarat că nu a fost luată încă nicio decizie. “Oxford a fost o universitate internaţională pe tot parcursul istoriei sale şi este hotărâtă să rămână deschisă lumii, indiferent de cum va arăta peisajul politic în viitor”, a adăugat el.

Alte universităţi britanice, inclusiv Warwick, au fost abordate de asemenea cu ideea de a construi campusuri noi la Paris, începând din 2018.

Fostul director general al Ministerului francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a confirmat că sînt în curs eforturi pentru a atrage cele mai bune universităţi din Marea Britanie.

Blanquer, decan al Şcolii Superioare de Ştiinţe Economice şi Comerciale (Ecole Supérieure des Sciences Economiques et Commerciales), a declarat că planurile pentru un nou campus internaţional sînt deja în curs la Universite Paris Sienne – o asociaţie de 10 universităţi din capitala Franţei. El şi-a exprimat speranţa de a atrage “universităţi de cel mai mare calibru”, pentru a “păstra relaţiile construite cu partenerii lor din Europa”.
“De aceea am ales să acţionăm foarte concret, pentru a le oferi posibilitatea de a-şi continua evoluţia alături de noi”, a adăugat el.

“Ideea este simbolică, să spunem, după Brexit: ‘Vrem să construim poduri, iar viaţa academică nu este complet dependentă de problemele politice. Vrem să le spunem universităţilor britanice: ‘Pentru voi poate fi un joc în care toată lumea câştigă’. Să avem instituţii de mare calitate din Marea Britanie care lucrează pe teritoriul nostru, interacţionând în termeni de cercetare şi colaborare”, a afirmat decanul francez.

Francois Germinet, preşedintele Universităţii Cergy-Pontoise, a afirmat că proiectul ar reprezenta un “teren extraordinar pentru experimentare”, ce ar permite o nouă relaţie între Marea Britanie şi Europa.

Comisia Europeană, care monitorizează proiecte de finanţare a educaţiei superioare în UE, precum programul Horizon 2020 – ce include fonduri de peste două miliarde de dolari pentru universităţile britanie – ar putea garanta că Oxford şi alte instituţii de studii superioare vor avea acces în continuare la fonduri şi colaborare pentru cercetare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?