X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Jolie, declaraţie sfîşietoare despre divorţul de Brad Pitt

21 feb. 2017,, 00:00   Externe
3501 0

Aflată în Cambodia, la premiera filmului său "First They Killed My Father",Angelina Jolie a vorbit pentru prima oară în public, într-un interviu pentru BBC, despre 'divorţul dificil' de Brad Pitt şi efectul pe care l-a avut asupa celor şase copii ai săi,dar şi despre lupta pentru custodia copiilor.

'Supravieţuiesc', a spus o Angelina Jolie vizibil emoţionată vorbind pentru prima oară într-un interviu acordat BBC despre 'despărţirea dificilă' de Brad Pitt şi insistând că 'vom rămîne mereu o familie'. Actriţa a descris săptămînile de după ce a solicitat divorţul de Pitt în septembrie drept 'o perioadă extrem de dificilă'.

Aflată în Cambodia alături de cei şase copii ai săi, Jolie a participat sîmbătă la premiera celui mai recent film al său, "First They Killed My Father", o relatare văzută prin ochii unui copil despre genocidul din timpul regimului criminal al lui Pol Pot şi al Khmerilor Roşii.

Jolie l-a adoptat pe cel mai mare copil al său, Maddox, 15, din Cambodia în 2002, de la un orfelinat, Jolie aflîndu-se la acea dată la filmările filmului „Tomb Raider”.

'Nu vreau să spun prea multe despre asta decât că a fost o perioadă foarte dificilă şi că sîntem o familie, vom fi mereu o familie', a declarat actriţa emoţionată până la lacrimi.

'A fost extrem de dificil,' a spus actriţa în vârstă de 41 de ani. 'Mulţi oameni sînt puşi în faţa unei astfel de situaţii. Întreaga mea familie a trecut prin momente grele.'

Un proces pentru custodia copiilor a fost dezvăluit în mass media după ce Jolie a depus divorţul de Pitt în septembrie 2016 şi a solicitat custodia integrală a celor şase copii ca urmare a unui presupus incident la bordul avionului privat al lui cuplului, după ce aceştia se întorceau în Los Angeles din Franţa.

Cuplul de actori a ajuns în cele din urmă la un acord în ianuarie pentru a sigila documentele asupra custodiei copiilor, iar în prezent cei doi actori se străduiesc să rezolve problemele şi să ajungă la un acord în privinţa divorţului: 'Atenţia mea este asupra copiilor, copiilor noştri,' a explicat actriţa pentru BBC.

'Vom fi mereu o familie şi ăsta e gândul care mă face să rezist. Supravieţuiesc prin găsirea unei modalitaţi prin care să mă asigură că aceste evenimente ne vor face mai puternici şi mai uniţi,' a spus Jolie.

La premiera filmului său, actriţa a fost însoţită de copiii ei: Maddox, 15, Pax, 13, Zahara, 12, Shiloh, 10 şi de gemenii în vârstă de opt ani Knox şi Vivienne.

Întrebată despre viitorul familiei sale, actriţa a zâmbit şi a dezvăluit: "În urmărtorii cinci ani, mi-ar plăcea să călătoresc în lume, să-mi văd copiii, sperând că sînt toţi fericiţi şi că fac lucruri interesante."

Angelina Jolie a povestit şi despre haosul din casa sa din Malibu, California, mărturisind că ea, copiii săi şi toate animalele de companie dorm în aceeai cameră: "Acum toată lumea e în camera mea - doi hamsteri, doi câini...e minunat," a râs actriţa. "De obicei mă trezesc încercând să-mi dau seama cine va plimba câinele, cine va face clătitele, şi dacă s-a spălat toată lumea pe dinţi."

Jolie a avut un discurs emoţionant referitor la legătura sa profundă cu Cambodia, în prezenţa Regelui Norodom Sihamoni şi a Reginei Mamă Norodom: "Nu-mi găsesc cuvintele pentru a exprima ce înseamnă pentru mine că mi s-a acordat privilegiul de a spune o parte din povestea acestei ţări. Filmul nu a fost făcut pentru a se centra pe ororile din trecut, ci pentru a sărbători anduranţa, bunătatea şi talentul acestui popor."

Angelina a mărturisit că filmul a fost modul său de a mulţumi poporului cambodian pentru sprijinul acordat: "Fără Cambodia probabil că nu aş fi devenit mamă. O parte din sufletul meu va fi mereu în această ţară. Iar o parte din această ţară este mereu cu mine: Maddox."

"First They Killed My Father" este bazat pe autobiografia activistului cambodian pentru drepturile omului, Loung Ung, unul dintre prietenii Angelinei Jolie. Povestea sa relatează efectele devastatoare ale regimului comunist Khmerii Roşii asupra Cambodiei în anii 1970. Filmul va fi difuzat globat prin Netflix în 2017.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?