X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un nou record de la YouTube

18 feb. 2017,, 18:00   Ştiinţă şi IT
3718 0

YouTube lucrează intens la oferirea de ajutor persoanelor cu deficiențe de auz, iar subtitrările disponibile pentru videoclipuri sunt din ce în ce mai frecvente.


YouTube a introdus în urmă cu cîțiva ani un sistem de subtitrări automate pentru videoclipuri, iar acum acestea sunt disponibile pentru mai bine de un miliard de videoclipuri. Product managerul de la YouTube, Liat Kaver, a anunțat acest număr într-o postare de pe blogul companiei, adăugînd și cît de dificil este să trăiești cu probleme de auz și să nu ai acces la un astfel de serviciu.

Sistemul a fost introdus în 2009, iar de atunci, echipa s-a concentrat atît pe oferirea acestuia unui număr cît mai mare de videoclipuri, dar și pe crearea unor subtitrări cît mai corecte.

Kaver afirmă că subtitrările automate au devenit mult mai răspîndite utilizatorilor prin combiarea sistemului de recunoaștere vocală al Google cu tehnologia existentă de subtitrări a YouTube. Astfel, subtitrările au devenit cu 50% mai corecte, cel puțin în limba engleză, prin îmbunătățirea algoritmilor de învățare automatizată, dar și prin adăugarea mai multor date pentru antrenament.

Firește, algoritmii mai au încă mult de învățat, iar dacă ați folosit vreodată astfel de subtitrări la videoclipurile de pe YouTube, ați observat probabil că ce apare pe ecran nu este întotdeauna în concordanță cu ce se aude. Echipa lucrează, însă, la asta, iar acum YouTube se concentrează pe sporirea eficienței subtitrărilor în celelalte limbi folosite de către serviciu, 10 la număr.

Kaver îi încurajează și pe creatorii de conținut să verifice precizia subtitrărilor generate automat pentru videoclipuri. Cu cît YouTube are mai multe date cu care să lucreze, cu atît le va fi mai ușor să creeze un sistem care să fie cu adevărat eficient.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?