Vocea diasporei

Un nor toxic a acoperit un oraş german

Un nor toxic a acoperit un oraş german

Localnicii din oraşul german Oberhausen au fost sfătuiţi să nu iasă afară din casă, din cauza unui incident ce s-a produs la o fabrică de produse chimice, în urma căruia localitatea a fost acoperită de un nor toxic, informează The Local.

Potrivit serviciilor de pompieri, un recipient ce conţinea acid sulfuric s-a spart, substanţa scursă din acesta fiind colectată joi dimineaţa.

Cel puţin 150 de persoane au suferit probleme respiratorii minore, în urma scurgerii de la uzina chimică, dar numai două dintre acestea au avut nevoie să fie transportate la spital.

Localnicii au fost rugaţi să nu-şi părăsească locuinţele, iar uşile şi ferestrele caselor acestora să rămînă închise.

”Există posibilitatea ca vapori ce sînt dăunători să se fi răspîndit în zona industrială din apropiere”, a declarat un purtător de cuvînt al poliţiei germane.

Oamenii aflaţi în imediata vecinătate a uzinei chimice au fost duşi în zone mai sigure pentru aceştia.

Serviciile de transport public şi-au sistat temporar activitatea.
 
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Adăugaţi Comentarii

captcha

Întrebarea zilei Toate

load
PRIVESC EU
privesceu