X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Deputații au dubii în legătură cu transparența în acordarea grantului pentru regiunea Dunării

16 feb. 2017,, 09:15   Societate
2711 2

"Grantul în valoare de 5 mil. euro, pe care UE a promis să-l acorde pentru dezvoltarea cooperării transnaţionale în Regiunea Dunării, trebuie să aibă un mecanism clar, care însă lipseşte.

De asemenea, lipseşte răspunsul la întrebarea: Ce va avea de cîştigat Moldova de pe urma acestuia?", susţine preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă.

Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, în cadrul şedinţei Comisiei, el a spus că nu este clar nici cine se va ocupa de coordonarea şi controlul asupra îndeplinirii angajamentelor de către partea moldavă.

"Dacă nu răspundem la aceste întrebări, riscăm să ne pomenim în situaţia cu creditul polonez pentru agricultură, în sumă de 100 mil. euro. Termenul creditului a expirat demult, iar banii nu au fost nici distribuiţi, nici asimilaţi", a amintit Creangă.

Deputatul din partea Partidului Democrat, Valentin Guznac, a spus că "în primul rînd vor avea de cîştigat autorităţile locale care vor acţiona în colaborare cu investitorii şi experţii europeni, inclusiv cu Ministerul Economiei al Ungariei".

Deputatul PSRM, Zinaida Greceanîi, a menţionat că "finanţarea europeană presupune acoperirea cheltuielilor la îndeplinirea proiectelor în proporţie de 85%, iar restul sumei trebuie acoperită din bugetul de stat.

"Nu avem nici un plan detaliat, nici un fel de cifre despre mecanismul de acoperire a cheltuielilor. Fără acest mecanism Moldova pur şi simplu nu îşi va putea îndeplini angajamentele", consideră ea.

Majoritatea membrilor Comisiei au aprobat însă ratificarea Acordului de grant şi îl vor recomanda Parlamentului spre aprobare, motivînd că "sînt necesare mijloace financiare pentru dezvoltarea regională".

INFOTAG precizează: Valoarea totală a Programului de cooperare transnaţională "Dunărea 2014-2020" este de 268,78 mil. euro. Acesta este implementat de Uniunea Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi urmăreşte apropierea UE de ţările vecine pentru atingerea unui avantaj comun în interese comune. Afară de Moldova, Ucraina şi România, în program participă Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Germania, Serbia, Muntenegru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?