X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Germania va oferi cîte 2500 de euro foștilor prizonieri de război

15 feb. 2017,, 12:45   Societate
3014 2

Bundestagul German a decis ca foştii prizonieri sovietici de război să primească o prestaţie financiară simbolică de recunoaştere, în mărime de 2500 de euro, transmite NOI.md.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Republicii Federale Germania de la Chișinău, foştii soldaţi ai forţelor armate sovietice care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941 – 8 mai 1945, au fost prizonieri de război şi s-au aflat în detenţie germană pot solicita o prestaţie unică.

Prestaţia nu se eliberează în baza pretenţiilor juridice, nu poate fi eliberată terţilor sau succesorilor. Cererea poate fi depusă doar de către persoana afectată sau de către un mandatar al acesteia.

Termenul pentru depunerea cererilor în acest an este 30 septembrie 2017.

Formularele de cerere în limbile germană, engleză şi rusă, precum şi informaţii suplimentare pot fi găsite pe pagina Oficiului Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme Patrimoniale Nerezolvate.

Cererile vor fi depuse în scris la Oficiul Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme Patrimoniale Nerezolvate BADV, DGZ Ring 12, D-13086 Berlin. Misiunile diplomatice germane, de asemenea, pot prelua cererile spre a le transmite mai departe.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?