Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Moldova și Ucraina își vor aprofunda cooperarea în domeniul energeticii

15 feb. 2017,, 12:30   Economie
2877 3

Moldova și Ucraina își vor aprofunda cooperarea în domeniul energeticii.

Ele vor intensifica cooperarea bilaterală în domeniul livrărilor de energie electrică și vor elabora măsurile de asigurare a livrărilor de gaze naturale în regim de revers în cazul unei situații excepționale.

Acest lucru este prevăzut de Foia de parcurs a dezvoltării cooperării moldo-ucrainene pe anul 2017, semnată pe 13 februarie la Kiev de către prim-miniștrii Moldovei și Ucrainei, Pavel Filip și Vladimir Groisman, relatează NOI.md.

Acordul privind aprofundarea cooperării dintre cele două țări în domeniul energeticii a fost atins în cadrul întrevederii susținute la Kiev de către prim-ministrul Moldovei, Pavel Filip, cu omologul lui ucrainean, Vladimir Groisman, precum și președintele Ucrainei, Piotr Poroșenko.

Șefii guvernelor ambelor țări au mai abordat chestiunea privind posibilitatea conexiunii sincrone a sistemelor energetice ale Ucrainei și Moldovei cu Uniunea Energetică Europeană ENTSO-E. Potrivit lui Vladimir Groisman, acest lucru va deschide posibilități noi pentru exportul de energie electrică pe piața energetică.

Totodată, chestiunile privind cooperarea în domeniul energetic și chestiunile privind restabilirea aprovizionării stabile cu energia electrică din Ucraina în Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii lui Pavel Filip cu Piotr Poroșenko.

Potrivit președintelui ucrainean, interacțiunea în domeniul energetic rămîne un factor important pentru integrarea ambelor țări în spațiul energetic european și consolidarea securității energetice a Ucrainei și Moldovei. La rîndul său, prim-ministrul Moldovei a comunicat că în cadrul întrevederii cu președintele Ucrainei ei au convenit asupra dezvoltării cooperării dintre cele două țări în sfera energetică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?