X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova și Lituania își extind cooperarea în domeniul agriculturii

14 feb. 2017,, 11:15   Economie
2680 2

Fortificarea relațiilor moldo-lituaniene a constituit tema principală a discuțiilor din cadrul întrevederii ministrului moldovean al Agriculturii, Eduard Grama, cu viceministrul Agriculturii Lituaniei, Rolandas Taraskevicius.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele de punere în aplicare a proiectelol de cooperare pentru dezvoltare, cooperare în cadru multilateral, precum și cooperare bilaterală pe dimensiunea integrării europene, transmite NOI.md.

Totodată, Eduard Grama a propus continuarea cooperării în baza unui plan de acțiuni între ministerele celor două ţări pentru anii 2017-2019, care vor include următoarele măsuri:

- Impulsionarea schimburilor comerciale bilaterale cu produse agroalimentare;
- Asistență în transpunerea regulamentelor și standardelor europene în domeniile pentru produsele de origine animală și domeniul veterinar, produsele de origine vegetală și domeniu fitosanitar, în special în contextul necesităților de implementare a prevederilor Acordului de asociere RM-UE;
- Continuarea cooperării în domeniul zootehnic;
- Schimb de experiență între agențiile de plăți în agricultură din ambele țări, în special, acordarea consultanței în implementarea și îmbunătățirea sistemului de management și control intern;
- Proiectele de cooperare pentru programul Twinning ce ține de siguranța alimentară.

Partea lituaniană şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova şi eventual a identifica posibilități de atragere a fondurilor UE pentru implementarea unor proiecte noi de dezvoltare pe segmentele sus-menţionate.

În acest context Rolandas Taraskevicius l-a invitat pe Eduard Grama în Lituania.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?