Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În urma unor verificări au fost depistate nereguli în școlile din țară

10 feb. 2017,, 13:45   Societate
4096 2

În urma unor verificări a instituțiilor de învățămînt general din țară, reprezentanții Ministerului Educației au depistat un șir de nereguli.

În acest sens, Ministerul Educației îi atenționează pe conducătorii organelor locale de specialitate în domeniul învățămîntului (OLSDI) și pe managerii instituțiilor de învățămînt general despre obligativitatea respectării legislației în vigoare, transmite NOI.md.

Verificările au fost efectuate în perioada 29 noiembrie – 14 decembrie 2016, în 37 de instituții din 10 raioane: Ialoveni, Hîncești, Strășeni, Cantemir, Anenii Noi, Cimișlia, Nisporeni, Edineț, Călărași, Criuleni. Dintre aceste școli, 18 sînt instituții de educație timpurie, 9 gimnazii, 9 licee și o școală internat.

Controalele au arătat că instituțiile sînt asigurate în mare parte cu personal calificat, tehnologiile de informare și comunicare (TIC) sînt utilizate în diverse scopuri educaționale, iar majoritatea elevilor se declară satisfăcuți de serviciile educaționale oferite.

Cu toate acestea, au fost depistate și un șir de abateri, printre care: profesorii colectează fonduri de la părinți, utilizînd elevul pe post de intermediar; lipsa de manuale școlare pentru instituțiile de învățămînt special; deficiența diversificării activităților extracurriculare; lipsa listelor de evidență a copiilor din instituțiile de educație timpurie pe districte școlare, aprobate de administrația publică locală de nivelul întîi, ceea ce periclitează școlarizarea; lipsa transparenței privind gestionarea fondurilor colectate de la părinți.

În acest context, Ministerul Educației solicită OLSDI asigurarea transparenței rezultatelor evaluărilor și anunță despre intensificarea vizitelor de monitorizare ale reprezentaților Inspectoratului Școlar Național în perioada februarie-aprilie curent, la OLSDI și la instituțiile de învățămînt general din republică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?