Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Expert, despre scopul urmărit de delegația FMI la Chișinău

8 feb. 2017,, 12:15   Economie
4368 8

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi la 14 februarie într-o vizită de două săptămîni la Chișinău pentru a face prima evaluare a programului pentru Republica Moldova, comunică NOI.md.

Unele dintre angajamentele asumate de Guvernul de la Chișinău în cadrul Acordului cu FMI sînt în derulare și nu se știe cum va reacționa echipa de experți ai instituției financiare, susține economistul IDIS „Viitorul” Vlad Bercu. Este vorba de diagnosticarea creditelor persoanelor afiliate și acționarilor băncilor.

„BNM avea angajamentul să identifice proprietarii finali ai celor mai mari trei bănci pînă la sfîrșitul anului 2016. Ca urmare, au fost blocate grupuri de acționari la două dintre cele trei bănci, pe motiv că au acționat concertat în raport cu aceste bănci și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social al băncilor în mărime cumulativă de circa 40 la sută și peste 60 la sută respectiv, fără a avea permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Acționarii au fost obligați să-și înstrăineze acțiunile în termen de trei luni. Și dacă în procesul de identificare a acționarilor «certați cu legea», lucrurile au mers bine, înstrăinarea acțiunilor nocive și vînzarea noilor acțiuni emise este deocamdată incertă”, a explicat comentatorul la emisiunea „15 minute de realism economic”.

În opinia lui Vlad Bercu, experții FMI vor dori, mai mult ca sigur, să afle cît de ”beton” este Legea privind transformarea în datorie de stat a creditelor de urgență acordate sub garanție de stat celor trei bănci devalizate. Aceasta a fost una dintre acțiunile prealabile ale Acordului cu Fondul, spune expertul. „Șeful statului a avertizat că va organiza un referendum dacă inițiativa lui nu va fi susținută în Parlament. FMI a avut o reacție categorică față de această inițiativă și a declarat că ar putea reevalua Acordul cu Republica Moldova dacă va fi anulată decizia privind transformarea creditelor de urgență”, a mai remarcat Bercu.

Printre subiectele ce urmează să mai fie discutate de FMI sînt legalizarea capitalului și stimularea fiscală și tarifele la căldură și energia electrică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?