X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Societatea civilă atenționează Parlamentul asupra restanțelor sale

3 feb. 2017,, 10:05   Societate
4265 5

Un șir de proiecte de legi în domeniul prevenirii corupției rămîn a fi ignorate de Legislativ, atenționează un grup de organizații nonguvernamentale, comunică NOI.md.

Organizațiile au lansat un apel la adresa conducerii Parlamentului, în care cer adoptarea în regim prioritar a unor proiecte de legi menite să eficientizeze lupta cu corupția. Este vorba despre Legea privind instituirea Agenției pentru recuperarea bunurilor infracționale și Legea integrității, documente votate doar în prima lectură; precum și de Strategia Națională Anticorupție pentru anii 2017-2020 și Legea privind avertizările de integritate, care încă nu au fost supuse dezbaterilor în Parlament.

Potrivit organizațiilor semnatare, întrucît măsurile de combatere a corupției sînt insuficiente, Moldova are nevoie de construcția unui sistem de integritate în sectorul public și privat, care va asigura prevenirea sistemică a corupției la nivel înalt. Anume proiectele de legi nominalizate urmăresc acest obiectiv, susțin organizațiile.

„Continuăm să constatăm întîrzieri nejustificate și impardonabile, în contextul investigării și recuperării afacerii «Banca de Economii – furtul miliardului», ale unui șir de proiecte de legi din domeniul prevenirii și combaterii corupției. Alianța Anticorupție solicită votarea în regim prioritar a acestor proiecte”, se arată în demers.

Printre organizațiile care au semnat demersul se regăsesc Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO); Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Habitat” (ADR Habitat); Centrul Pro Marshall din Moldova; Alianța INFONET; Uniunea Juriștilor din Moldova; Alianța Studenților din Moldova; CNA Studențesc.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?