Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Hillary Clinton scrie o carte

3 feb. 2017,, 03:00   Externe
3119 1

Hillary Clinton își va împărtăși gîndurile despre înfrângerea suferită la alegerile prezidențiale în SUA, într-o carte care va fi publicată în toamna acestui an, relatează BBC News.

Democrata care a fost învinsă de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă va lansa această carte pe 26 septembrie, au precizat reprezentanţii editurii Simon & Schuster. Termenii financiari ai contractului nu au fost daţi publicităţii.

Reprezentanţii editurii au spus că Hillary Clinton va folosi în această carte unele dintre citatele ei preferate pentru ”a spune poveşti din viaţa ei”.

”Acestea sînt cuvintele după care mă ghidez în viaţă”, a spus Hillary Clinton, într-o declaraţie despre această carte.

”Aceste citate m-au ajutat să sărbătoresc în vremurile bune, să rîd în vremurile absurde, să perseverez în vremurile grele şi să îmi sporesc aprecierea faţă de toate aspectele pe care viaţa ni le oferă”, a adăugat ea.

”Sper că prin împărtăşirea acestor cuvinte şi a gîndurilor mele despre ele, prin intermediul unor eseuri, vor fi considerate ca nişte fraze pline de înţeles de către cititori”, a mai spus Hillary Clinton.

În vîrstă de 69 de ani, Hillary Clinton îşi va relua activitatea la Harry Walker Agency, o agenţie de oratori motivaţionali de elită, cu care politiciana democrată a colaborat şi în trecut, înainte de a deveni Secretar de Stat în administraţia preşedintelui Barack Obama în perioada 2009 – 2013. Hillary Clinton va susţine un discurs şi luna viitoare de Ziua Internaţională a Femeii, în cadrul unui eveniment coordonat de Vital Voices, o organizaţie finanţată de ea însăşi şi de fostul Secretar de Stat Madeleine Albright în 1997.

Reluarea colaborării sale cu Harry Walker Agency pare să pună capăt speculaţiilor potrivit cărora Hillary Clinton ar fi intenţionat să candideze pentru funcţia de primar al oraşului New York.

De asemenea, Hillary Clinton va participa la o gală dedicată comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender) ce va avea loc la New York pe 20 aprilie şi va susţine un discurs la ceremonia de acordare a diplomelor universitare la Wellesley College din New York.

Hillary Clinton a evitat atenţia presei după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, deși a obținut mai multe voturi decît republicanul Donald Trump. Ea a fost însă prezentă la ceremonia de învestire a rivalului ei Donald Trump, luna trecută.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?