X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Lupta decisivă cu construcțiile haotice de la Chișinău (DOC)

1 feb. 2017,, 14:20   Capitala
3326 0

Consilierii municipali au lansat inițiativa privind soluționarea problemei construcțiilor haotice din Chișinău.


Aleșii locali din partea fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid în Consiliul municipal Chișinău (CMC) au inițiat o ședință a grupului de lucru, în cadrul căreia au discutat proiectul de hotărîre privind modificarea Regulamentului de gestionare a resurselor funciare municipale. Esența acestei inițiative legislative a fost redată de către avocatul Alexandru Bondarenco în cadrul unui interviu oferit portalului NOI.md.

Prin modificările propuse consilierii municipali insistă asupra folosirii raționale a terenurilor aflate în proprietate publică. În opinia autorilor proiectului de hotărîre, în cazul adoptării acestor modificări accesul la terenurile situate în interiorul cartierelor rezidențiale va fi limitat, ceea ce va permite, la rîndul său, protejarea cetățenilor de atentarea la zonele verzi de menire socială. Pe lîngă aceasta, unul dintre obiectivele de bază ale consilierilor este prevenirea invaziei ilegitime pe terenurile aflate în proprietate publică.

Potrivit proiectului de hotărîre, pe teritoriul cartierelor rezidențiale urmează să fie interzisă construcția unor clădiri multietajate. După cum a explicat Alexandru Bondarenco, excepțiile sînt prevăzute pentru obiectele de menire socială, cum ar fi terenurile de joacă și cele de sport, instituțiile culturale și de agrement, ale căror înălțime nu trebuie să depășească înălțimea clădirilor rezidențiale situate în vecinătate. Dar chiar și în cazul acestor construcții acest lucru urmează să fie discutat cu locuitorii clădirilor din apropiere în timpul unor dezbateri publice, în cadrul cărora ei se vor familiariza cu detaliile construcției.

De asemenea, se propune introducerea unei interdicții asupra construcției noilor obiecte în zona dintre clădirile construite și carosabil. Astfel, inițiatorii proiectului de hotărîre intenționează să prevină construcțiile ilegale pe trotuare, ceea ce împiedică traficul pietonal. În plus, proprietarii clădirilor care se află deja pe acest teritoriu vor fi lipsiți în mod legal de posibilitatea de a construi anexe, scări și rampe care blochează trecerea sau ies pe carosabil. Acest lucru va fi autorizat doar dacă ei vor amenaja intrări suplimentare și vor argumenta acest lucru prin faptul că sînt nevoiți să îngrădească o parte din teritoriile aferente.

După cum a explicat juristul Alexandru Bondarenco pentru NOI.md, participanții la ședința grupului de lucru au ajuns la un acord preliminar pe marginea modificărilor propuse. Dacă ei doresc să sugereze mai multe modificări, ei pot să-și înainteze propunerile pînă vineri, 3 februarie. După ce toate propunerile suplimentare vor fi primite și luate în considerare, proiectul de hotărîre va fi supus unor consultări publice, la care vor fi invitați și specialiști competenți.

Precizăm că grupul de lucru a fost format prin hotărîrea Consiliului municipal Chișinău din 18 februarie 2016, avînd ca obiectiv explicarea și definitivarea prevederilor proiectului de hotărîre privind stabilirea unor restricții asupra construcțiilor în municipiul Chișinău. În componența lui au fost incluși consilieri municipali și reprezentanți ai societății civile. În plus, la ședințe participă și reprezentanții Direcției arhitectură, urbanism și relații funciare.

Concluziile grupului de lucru sînt deosebit de importante în condițiile în care normativele în construcții sînt încălcate, ceea ce aduce prejudiciu locuitorilor municipiului Chișinău. Doar în anul trecut victime ale construcțiilor haotice au fost locuitorii caselor aflate pe str. Milescu-Spătaru din sectorul Ciocana, str. Miron Costin din sectorul Rîșcani, intersecția șos. Hîncești cu str. Dokuceaev, și multe alte obiecte, responsabilitatea pentru care nu doresc să și-o asume nici proprietarii lor, și nici conducerea Primăriei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?