X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Au vrut să obțină prin șantaj o sumă fabuloasă (VIDEO)

26 ian. 2017,, 18:00   Societate
4873 1

O grupare criminală care își propunea să obțină 50 000 de euro de pe urma răpirii unui om de afaceri din Edineț a fost anihilată de polițiști, notează NOI.md.

Potrivit Serviciului de presă al Inspectoratului Național de Investigație, gruparea criminală era formată din patru persoane, două dintre care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr. 17 din Rezina, cu vîrsta de 24 și, respectiv, 51 de ani. Aceștea sînt suspectați de tentativă de răpire a unui om de afaceri de 51 de ani, domiciliat în raionul Edineț.

Membrii grupului intenționau ca în urma răpirii bărbatului să obțină prin șantaj suma de circa 50 000 de euro.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că gruparea era condusă de un deținut de 51 de ani.

Acesta, aflîndu-se în detenție, a elaborat un plan criminal, iar prin intermediul unor complici a plănuit răpirea unui om de afaceri, pentru ca ulterior să-i ceară acestuia sau rudelor o sumă impunătoare de bani.

Pe 24 ianuarie 2017 forțele de ordine au efectuat percheziții în celulele condamnaților implicați în infracțiune, în urma cărora au fost depistate și ridicate: un cuțit, fotografii, alte obiecte și înscrisuri relevante cauzei penale. Totodată, au fost efectuate percheziții și la persoanele aflate în libertate care, în calitate de complici, participau la săvîrșirea infracțiunii, fiind ridicate, de asemenea, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă și alte obiecte.

Pe marginea cazului dat a fost inițiată o cauză penală conform art.164 alin. (3) lit a) Cod penal al RM.

Persoanele culpabile de răpirea unei persoane se pedepsesc cu închisoare pe un termen de la 10 la 13 ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?