Ex-premierul Vladimir Filat, condamnat în cadrul unui dosar de corupere pasivă și trafic de influență, urma să fie transferat într-un penitenciar din nordul Republicii Moldova.
La 27 iunie 2016 ex-premierul Vladimir Filat a fost condamnat de prima instanţă la 9 ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Curtea de Apel a menţinut, la 11 noiembrie, în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani cu privire la termenul de detenţie, însă a admis parţial contestaţiile avocaţilor cu privire la confiscarea averii fostului premier.
Procurorul șef Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru Sputnik că organul de urmărire penală a contestat, la 4 ianuarie, la CSJ decizia Curții de Apel.
„Nu sîntem de acord cu decizia Curții de Apel. Deja am depus sesizarea la CSJ”, a declarat Morari. Și avocatul lui Filat, Igor Popa, a anunțat că a depus contestația la CSJ. Recursul a fost înregistrat pe 6 ianuarie. Procurorii cer pentru fostul premier Filat, care a fost și liderul PLDM, 19 ani de închisoare, iar avocații solicită achitarea integrală a fostului deputat. Potrivit legii, CSJ are la dispoziţie trei luni să se pronunţe asupra admisibilităţii recursului depus în numele lui Filat. Departamentul Instituţiilor Penitenciare urma la finele anului trecut să inițieze procedura de transferare a ex-premierului Vladimir Filat de la Penitenciarul nr.13 din Chişinău la Penitenciarul nr.2 din Lipcani. Avocații fostului deputat au solicitat însă ca acest transfer să fie oprit pînă la pronunțarea sentinței la CSJ.
„Vladimir Filat este deținut acum în Penitenciarul 13 din Chișinău”, a declarat pentru Sputnik purtătorul de cuvînt al DIP, Ana Botez.
După pronunțarea sentinței definitive și irevocabile și, dacă va fi menținută în vigoare pedeapsa cu închisoarea, Departamentul Instituţiilor Penitenciare va avea la dispoziţie 15 zile, potrivit legislaţiei în vigoare, ca să efectueze transferul lui Vladimir Filat la Penitenciarul din Lipcani.
Penitenciarul nr.2 din Lipcani se află în nordul Republicii Moldova, la hotar cu România. Este un penitenciar în care funcţionează un sector de tip închis şi unul de tip semiînchis, pentru deţinerea condamnaţilor de gen masculin care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea.
În sectorul de tip închis, unde urmează să ajungă Vladimir Filat, se stă doar în celule. Condamnatul are voie să iasă din cameră pe teritoriu doar 2 ore în cele 24 de ore. Procurorul șef anticorupție, Viorel Morari, a declarat anterior pentru Sputnik că pe numele ex-premierului Vladimir Filat mai există și alte capete de acuzare.
Viorel Morari a precizat că aceste învinuiri, care îi vor fi aduse lui Filat, fac parte din marele dosar al fraudelor bancare. Fostul şef al Guvernului şi deputat PLDM a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat. Ex-premierul este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.
Oare Maia Sandu il mai vizeteaza pe Filat la puscarie sau a uita de el? Datorita lui Filat, doamna Sandu a devenit lider politic in RM. Cine e initat-o in viata politica, nu PLDM si Filat?
E prea bun acest penitenciar! El merită niște condiții ca în evul mediu să stea cu niște șobolani să doarmă !!! Moldova și așa este o țară săracă iar datorită ispravei lui, oamenii în genere au decăzut financiar! Sperăm că și prietenii lui alde Platon se vor alătura lui!
Наивные ! Коррумпированная власть кинула вам кость, вы её и грызёте. Филат имеет то что заслужил, и это было понятно ещё тогда, когда начал и потом отказался от борьбы с Плохотнюком. Боливар ( мафиозная власть ) не выдержала двоих. В правовом государстве рядом с ним ох как много воров должны находится, а так идёт переспределение капитала от одной группы воров к другой с использованием рычагов государства. Филат мальчик для битья, помолчит, выйдет по амнистии. Нет, тогда ещё дела откроют по примеру Путина-Ходорковского. И знак Шору как себя вести, хотя мне кажется по-используют его, отберут бизнес и выплюнут из страны в Израиль. Ничего нового, Молдова, СНГ - система Кремля.
Adăuga comentariu