Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Expert, despre condițiile în care poate fi denunțat Acordul de asociere

19 ian. 2017,, 12:49   Economie
7217 12

Declarațiile lui Igor Dodon făcute la Moscova, privind denunțarea Acordului de asociere, sînt realizabile doar dacă vor avea sprijinul majorității parlamentare.

De această părere este directorul de programe din cadrul IDIS „Viitorul”, economistul Viorel Chivriga, citat de NOI.md.

Potrivit lui, conform articolului 460 din Acordul de asociere, oricare dintre părţi îl poate denunţa, iar odată cu aceasta încetează să mai producă efecte după şase luni de la notificare. O astfel decizie ar arunca însă Republica Moldova cu zece ani în urmă, consideră economistul. Acesta mai susține că, deși Constituția îi permite președintelui să semneze unele acorduri internaționale, există o dilemă legată de faptul că ele trebuie să fie ratificate de Parlament.

Analizînd rezultatele vizitei la Moscova a președintelui Dodon, Viorel Chivriga a remarcat că problema eliminării barierelor economice de către Federația Rusă rămîne deocamdată sub semnul întrebării. În opinia lui, promisiunile de înlăturare a restricțiilor la exporturile moldovenești nu pot schimba regulile economice.

„Nișele exportatorilor moldoveni au fost ocupate de altcineva. Lovitura aplicată de Rusia s-a răsfrînt asupra oamenilor săraci de la sate, care au luat calea exodului. Acest lucru a fost pregătit de o parte de instituțiile rusești: Rospotrebnadzor, Rosselhoznadzor. Or, Igor Dodon încearcă să soluționeze problemele care au fost generate de unele instituții de la Moscova”, afirmă Chivriga.

Referindu-se la utilitatea Acordului de asociere, Chivriga a menționat: „Din anul 2014 Republica Moldova a trecut prin cîteva etape de transformare a instituțiilor de stat. A avut loc un transfer enorm de experiență, expertiză și alocări de fonduri în sumă de peste 800 de milioane de euro”, spune economistul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?