X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cine a devenit laureatul premiilor Ministerului Culturii?

18 ian. 2017,, 10:33   Societate
2215 0

Ministerul Culturii a organizat, de Ziua Națională a Culturii, la Palatul Republicii, Gala Premiilor anuale, ediția 2017, acordate pentru cele mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei, dar și pentru promovarea culturii în mass-media și a managementului în domeniul culturii, în anul 2016.

Acţiunea are ca scop susţinerea şi promovarea capacităţilor creative și perfecţionarea măiestriei interpretative ale oamenilor de cultură din țară. La eveniment au participat premianții ediției curente și invitații acestora, membri ai Guvernului, oficiali, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, invitați de onoare, oameni de cultură.

În cadrul festivității, ministrul Culturii Monica Babuc a specificat că prin acest eveniment, Ministerul Culturii vine să consemneze o tradiție foarte frumoasă de a face bilanțurile anului cultural, desemnînd laureații din cele mai importante domenii ale vieții artistice, ale culturii naționale.

Oficialul s-a referit, de asemenea, la o parte din principalele realizări ale ministerului în anul trecut, menționînd înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a elementului "Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova", restaurarea și redeschiderea sediului central "Dadiani" al Muzeului Național de Arte al Moldovei, lansarea Proiectului de restaurare a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, cu sprijinul Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală al SUA ș.a.

Laureații Premiilor Ministerului Culturii din acest an sînt: regizorul Alexandru Cozub; regizorul Iurie Harmelin; scriitorul Mihai Cimpoi; poetul Iulian Filip; dirijorul Orchestrei de muzică populară „Folclor”, Petre Neamțu; instrumentistul Alex Calancea; pictorița Elena Karacențeva; regizorul Valeriu Jereghi; directoarea Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din Edineț, Raisa Iaroțchi; directoarea Bibliotecii „Vasile Alecsandri” din Telenești, Maria Furdui; balerina Anastasia Homițcaia; publicistul Nicolae Roibu, reporter al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES, șeful Secției cultură a raionul Sîngerei, Valeriu Rusu, precum și Ambasada României la Chișinău.


Premiul “Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale s-a acordat ex-equo actorului şi regizorului Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Alexandru Cozub, pentru excepționala montare scenică „Casa mare” de Ion Druță și regizorului Iurie Harmelin, director al Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S uliţî Roz”, pentru promovarea formelor mici de teatru și pentru întreaga activitate.

Premiul “Constantin Stere” în domeniul literaturii s-a acordat ex-equo scriitorului Mihai Cimpoi, critic literar, academician, pentru volumul „Dicționar de teorie și critică literară”, realizat la un înalt nivel științific, conform noilor metode și abordări teoretice, și poetului Iulian Filip, pentru volumul de proză „Nuca lui Newton”. Cu premiul “Gavriil Musicescu” în domeniul muzicii a fost distins dirijorul Orchestrei de muzică populară „Folclor”, Petre Neamțu, pentru contribuție în dezvoltarea și promovarea culturii naționale și educația a zeci de generații în domeniul muzicii populare, și instrumentistul Alex Calancea, pentru activitate concertistică remarcabilă și prestații deosebite pe parcursul anului 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?