Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Liberalii vor suspendarea președintelui Dodon

16 ian. 2017,, 12:53   Politică
9810 23

Deputații liberali au înaintat Parlamentului un proiect de hotărîre cu privire la suspendarea din funcție a președintelui Igor Dodon, în legătură cu declarațiile lui cu privire la regiunea transnistreană, comunică NOI.md.

Totodată, liberalii cer organizarea unui referendum republican pe marginea demisiei lui Igor Dodon din funcția șef de stat. Potrivit lor, șeful statului a încălcat prevederile Constituției atunci cînd l-a felicitat pe liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu ocazia victoriei obținute la alegeri, recunoscînd astfel autoproclama republică.

Deși, conform Constituției, procedura de suspendare din funcție a președintelui poate fi inițiată de cel puțin 34 de deputați, număr pe care fracțiunea PL nu-l are, liderul formațiunii, Mihai Ghimpu, și-a exprimat speranța că acest demers va fi susținut de colegii din Parlament.

Acesta a făcut referire în demersul său la articolului 77 din Constituție, care prevede că preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?