X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dodon a solicitat rechemarea ambasadorului de la București

16 ian. 2017,, 11:14   Politică
5353 7

Președintele Igor Dodon a solicitat Guvernului să fie inițiată procedura de rechemare a ambasadorului Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, informează NOI.md.

Demersul a fost inițiat după ce Gribincea s-a expus recent, în cadrul unei emisiuni televizate, asupra legalității acțiunilor șefului statului în raport cu retragerea cetățeniei moldovenești fostului președinte al României Traian Băsescu. Igor Dodon a calificat acele declarații drept inadmisibile și, în același timp, contrare intereselor statului.

„Niciun reprezentant al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova nu are competențe de a-și exprima părerea despre legalitatea actelor emise de președinte în acest sens, luînd în considerare faptul că acordarea și retragerea cetățeniei este competența exclusivă a președintelui Republicii Moldova. Pe viitor, invităm toți reprezentanții corpului diplomatic al RM să reprezinte în exclusivitate interesele Republicii Moldova și să acționeze în conformitate cu prevederile Constituției și legislația țării”, afirmă purtătorul de cuvînt al președintelui, Ion Ceban.

Într-un interviu acordat unui post de televiziune din România, ambasadorul Moldovei la București a declarat că, potrivit estimărilor experților, șansele ca decretul semnat de Igor Dodon privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu să fie anulat sînt mari. Totodată, Mihai Gribincea și-a exprimat convingerea că gestul președintelui Dodon nu va afecta relațiile moldo-române.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?