X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Divorţul dintre Johnny Depp şi Amber Heard s-a încheiat

14 ian. 2017,, 22:00   Externe
2795 0

Divorţul actorilor Johnny Depp şi Amber Heard a fost finalizat vineri, după mai multe luni în care Heard l-a acuzat pe actor de violenţă domestică, Depp acuzînd-o pe aceasta, în replică, de şantaj financiar, relatează Reuters.


Documentele depuse la Los Angeles County Superior Court vineri atestă o împărţire a bunurilor maritale şi un acordat semnat de Depp, în vîrstă de 53 de ani, de a achita suma deja anunţată de 7 milioane de dolari, pe care Amber Heard, în vârstă de 30 de ani, a declarat că o va dona organizaţiilor de caritate.

Divorţul dintre Johnny Depp şi Amber Heard a ajuns pe prima pagină a tabloidelor. Actriţa, care l-a întîlnit pe Johhny pe platourile de filmare pentru "The Rum Diary", în 2011, şi pentru care Depp ar fi părăsit-o pe Vanessa Paradis, a depus actele de divorţ în luna mai. Pe de altă parte, Johnny ar fi lovit-o pe Amber cu un iPhone.

În instanţă s-a stabilit ca Heard să primească jur de 6,8 milioane de dolari - restul din suma de 7 milioane de dolari asupra căreia fostul cuplu a convenit iniţial, minus banii pe care Depp deja a declarat că-i va dona direct către organizaţii de caritate alese de Heard: American Civil Liberties Union şi Spitalul de Copii din Los Angeles.

Johnny Depp a fost de acord să plătească suma stabilită în acordul divorţului în decurs de 12 luni, iar Heard s-a angajat să direcţioneze banii către organizaţiile de caritate pînă la sfîrşitul anului 2018.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?