Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Condiţiile lui Trump pentru ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei

14 ian. 2017,, 12:15   Externe
5324 0

Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a sugerat în cadrul unui interviu că ar putea ridica sancţiunile impuse Rusiei de către SUA, în cazul în care Moscova va susţine obiectivele noii Administraţii de la Casa Albă, informează Wall Street Journal.


Trump a adăugat de asemenea că nu susţine un acord pe termen lung în privinţa unui stat unitar chinez. Declaraţiile sale sunt două semne că acesta s-ar folosi de orice influenţă disponibilă pentru a reconsolida relaţiile SUA cu doi dintre cei mai mari rivali strategi ai săi.

În cadrul unui interviu luat de către jurnaliştii de la Wall Street Journal, Trump a afirmat că va menţine intacte sancţiunile impuse Rusiei de către Administraţia Obama ”cel puţin pentru o perioadă de timp”. Acesta a adăugat de asemenea că nu ar susţine acordul pe termen lung al SUA cu China, în privinţa nerecunoaşterii independenţei Taiwanului, până ce nu ar remarca ceea ce el consideră a fi un progres din partea Beijingului, din punct de vedere al etalonului monetar şi al practicilor comerciale.

”Dacă există progrese şi dacă Rusia chiar ne ajută, de ce ar impune cineva sancţiuni cuiva care chiar face nişte lucruri cu adevărat măreţe?”, a spus preşedintele ales.

Dorinţa de a schimba relaţiile dintre Washington şi Moscova a reprezentat obiectivul mai multor preşedinţi din momentul în care tensiunile au escaladat sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin. Fostul secretar de Stat, Hillary Clinton, a urmărit acelaşi scop, precum şi George W. Bush.

Eforturile diplomatice ale lui Donald Trump vor concura însă cu cele ale Congresului, inclusiv cu cele ale multor membri ai Partidului Republican, care doresc ca Administraţia de la Casa Albă să aibă o abordare mai strictă după ce serviciile secrete au ajuns la concluzia că Guvernul rus a încercat să influenţeze prin atacuri cibernetice campania prezidenţială din noiembrie 2016.

În plus, săptămâna trecută a fost publicat un dosar de investigaţii nefondat al opoziţie ce sugerează existenţa unor legături între Donald Trump şi Rusia. Acesta a atras condamnarea lui Trump şi a echipei sale şi a pus în centrul atenţiei spionajul rus. Aceste alegaţii nu au fost însă validate de agenţiile americane de informaţii.

În cadrul interviului pentru WSJ, Donald Trump a sugerat că ar putea pune capăt sancţiunilor impuse Rusiei în decembrie 2016 de către preşedintele în funcţie Barack Obama, ca răspuns în faţa presupuselor atacuri cibernetice ruse, dacă Moscova dovedeşte că susţine lupta împotriva terorismului şi alte scopuri importante ale SUA. Preşedintele ales a adăugat că după investirea sa în funcţie este pregătit să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin.

Întrebat dacă susţine politica statului chinez unitar de a nu recunoaşte independenţa Taiwanului, acesta a declarat: ”Totul este în curs de negociere, inclusiv politica unei Chine unitare”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?