Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Fostul premier kosovar a fost pus în libertate

14 ian. 2017,, 01:00   Externe
2530 0

Curtea de Apel din oraşul francez Colmar a cerut, joi, punerea în libertate a fostului premier kosovar Ramush Haradinaj, în aşteptarea examinării unei cereri de extrădare pe care Serbia ar urma să o adreseze Franţei pentru a-l judeca pentru presupuse crime de război, relatează Le Figaro.

Ramush Haradinaj a fost arestat la începutul lunii ianuarie de autorităţile franceze, ca urmare a unui mandat internaţional de arestare emis de Serbia, acesta fiind suspectat de crime de război asupra civililor în timpul conflictului din Kosovo, în perioada 1998-1999.

Examinarea cererii de extrădare a sa, care nu a fost trimisă încă Parchetului general din Colmar, ar putea dura "mai multe săptămâni sau luni", potrivit avocatului general Dominique Steinmetz. Decizia finală va aparţine Guvernului francez.

Haradinaj, care anterior a mai fost de două ori achitat de acuzaţii privind crime de război, este un fost lider al unui grup paramilitar care lupta pentru independenţă regiunii Kosovo.

Dhurata Hoxha, ministrul kosovar de Justiţie, a confirmat arestarea lui Haradinaj şi a declarat că autorităţile de la Pristina vor depune toate eforturile pentru eliberarea cât mai rapidă a fostului premier.


Serbia afirmă că unitatea paramilitară condusă de Haradinaj ar fi torturat şi ucis zeci de civili sârbi, ale căror cadavre ar fi fost descoperite în apropiere de lacul Radonjic din regiunea Decani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?