Tarife mai mari la Camera Înregistrării de Stat

Tarife mai mari la Camera Înregistrării de Stat

La propunerea Ministerului Justiției, Guvernul a decis abrogarea hotărîrii sale nr.926/2002 privind aprobarea tarifelor la serviciile cu plată, prestate de Î.S. "Camera Înregistrării de Stat".

Propunerea este argumentată prin faptul că taxele respective au fost incluse, în martie 2016, în Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali. Ministerul de resort afirmă că după adoptarea legii cu includerea tarifelor respective a apărut (în sfîrșit!) necesitatea abrogării hotărîrii respective a Guvernului.
 
În mare măsură, tarifele prevăzute deja în lege sînt de două ori mai mari decît cele existente în hotărîrea Guvernului. Înregistrarea de stat a persoanei juridice, a filialei şi reprezentanţei acesteia costă 1149 de lei, înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual – 364 de lei, serviciile de asistenţă (redactarea și perfectarea actului de constituire, publicarea informaţiei în Buletinul electronic) – 120-202 lei, furnizarea informaţiei și eliberarea extraselor din Registrul de stat – 73-245 de lei, serviciile de autentificare şi certificare – 148-197 de lei.
 

Comentarii Adăugați un comentariu0 comentariu

captcha

Întrebarea zilei Toate

load

PRIVESC EU

privesceu