X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Angela Merkel o avertizează pe Theresa May

10 ian. 2017,, 10:02   Externe
3161 0

Angela Merkel spune că Marea Britanie trebuie să accepte cele patru libertăți ale UE, dacă vrea să păstreze accesul complet la piața unică.

Cele „patru libertăți” se referă la: libera circulație a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalului. Aceste principii cheie se află în „inima” construcției comunitare și stau la baza pieței unice.
Angela Merkel a anunțat că dacă Marea Britanie nu va accepta cele „patru libertăți”, în cadrul negocierilor privind Brexitul, „atunci va trebui să discutăm despre restricționarea accesului pe piața unică europeană”.

Declarația lui Merkel pune presiune și mai mare asupra premierului britanic, Theresa May, care a vorbit, în weekend, despre „un Brexit dur”, în care controlul frontierelor va fi prioritatea numărul unu, în fața accesului pe piață, scrie The Telegraph.

Dar Angela Merkel a precizat că negocierile nu se pot baza doar pe „culegerea de roade”, deși Theresa May dă de înțeles că nu va fi un Brexit dur și promite o nouă relație cu UE.

Premierul britanic a mai afirmat că „ea nu acceptă un Brexit dur sau lejer”, pentru că are ambiții mari legate de acordul pe care va reuși să-l încheie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?