Relațiile moldo-române nu vor fi influențate de decretul semnat de Dodon – declarație

Relațiile moldo-române nu vor fi influențate de decretul semnat de Dodon – declarație

Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, susține că este puțin probabil ca retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu să afecteze relațiile moldo-române, comunică NOI.md.

Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul emisiunii „24 de minute”, de la Digi24.ro. „Din 2014, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova – 24,8% din exporturi vin spre România, 13% din importuri vin din România. Deci avem nişte relaţii politice, dar şi la nivel de societate foarte intense, care nu cred că pot fi influenţate foarte mult de acest decret”, a declarat Mihai Gribincea.

Ambasadorul Republicii Moldova la Chișinău mai estimează că decretul semnat de preşedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstituţional. „Nu vreau să anticipez rezultatul, dar experţii în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sînt mari”, a adăugat diplomatul.

Menționăm că decretul semnat de președintele Igor Dodon cu privire la retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu a fost contestat la Curtea Constituțională. O sesizare în acest sens a fost depusă la sfîrșitul săptămînii trecute de către deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac. Potrivit autorului sesizării, decretul semnat de Dodon încalcă prevederile constituționale, dat fiind faptul că „ascunderea faptelor esențiale”, despre care se vorbește în document, nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărîre judecătorească încalcă prezumția nevinovăției.
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu5 comentari

Tomas 15 ian. 08:55

Этот посол сует свои длинный нос куда его не просят. Гражданство Бэсеску лишили по тому что он скрыл некие факты при его получении, то есть согласно закону, а не на пустом месте. Пусть получает его без нарушения законодательства.

Госчть 11 ian. 08:38
Deleted
молдован 10 ian. 21:45

Кто ты такой чтоб думать ??? Ты должен говорить что думает ПРЕЗИДЕНТ государства Молдова, интересам которого ты должен служить !!!

Subiectul 90 9 ian. 21:54

Guvernul Filip o sa colaboreze bine cu cel PSD-ist. Asa ca, Dodon poate sa se sparga cat nu ar face-o, oricum sansele sa strice relatiile cu Romania anume sunt foarte mici.

Сухов 9 ian. 18:04

О первый мудрый Румын которого вижу.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load