Folclorul obiceiurilor de la Crăciun şi Anul Nou. Colindele

Folclorul obiceiurilor de la Crăciun şi Anul Nou. Colindele

Colindele (colindă), cuvîntul are rădăcini comune cu cuvîntul vechi slav kolenda. În antichitate latinii aveau de asemenea o sărbătoare a colindatului - festum kalendarum.

Elinii au intrat în proverb cu expresia la kalendele greceşti, care desemna un obicei similar dispărut. Colindul este o specie foarte răspîndită a creaţiei populare orale. Legate la început de credinţa în puterea cuvîntului şi a ritualurilor respective, creaţiile folclorului calendaristic treptat şi-au pierdut sensul magic. Atît istoriceşte, cît şi tipologic în anumite privinţe colindele sînt strîns legate de creaţia populară a popoarelor slave. Se cere remarcat specificul, ce se observă în colindele pe teme biblice, care le deosebeşte de cele laice, folclorice. Dacă în acestea este glorificat Iisus, apoi în colindele lumeşti accentul se pune, eminamente, pe preamărirea stăpînului casei şi a membrilor familiei lui. Ele se deosebesc prin imagini metaforice originale, printr-un limbaj poetic plastic. Sînt cunoscute peste o sută de subiecte de colinde moldoveneşti, care au fost grupate de folcloriştii noştri mai mult după principiul tematic:

• de tip general (pentru întreaga familie);
• speciale pentru părinţi, gospodar, gospodină, tinerii însurăţei, flăcăi (vînători, pescari, păstori, soldaţi etc.), fete. Încîntă în mod deosebit patosul eroic, de epos în colindele pentru flăcăi (circa 40 de subiecte).

Vînătoarea, pescuitul, agricultura, lupta contra forţelor duşmănoase ale naturii şi alte îndeletniciri ale strămoşilor sînt oglindite în forma fantastică de basm în aceste colinde. Fiind hărăziţi cu o forţă herculeană neobişnuită, eroii lor principali totdeauna sînt învingători. Colindele au servit de asemenea şi la glorificarea calităţilor pe care trebuie să le posede un mire. Autorul anonim utilizează diverse procedee compoziţionale (dialog, antiteză, paralelism ş.a.) şi de majoritatea mijloacelor artistice, cunoscute literaturii culte (alegoria, hiperbola, epitet, comparaţie, metaforă etc.), posedă gust poetic elevat şi imaginaţie estetică, de aceea, deşi linia de subiect nu e complicată – aproape fiecare text se încheie cu versuri despre aceea cum fata îndrăgită devine nevasta flăcăului sau doreşte să i se întîmple acest lucru. Colindele se bucură de o extraordinară popularitate. Acest efect, este obţinut, mai ales, pentru că melodia e irepetabilă. Fiecare text posedă melodia lui neasemuită, de a cărei splendoare au rămas profund impresionaţi muzicienii, artiştii, compozitorii.

Noţiunea cuprinde cîntece arhaice de urare şi binecuvîntare interpretate în timpul sărbătorilor de iarnă, mai ales la Crăciun. Pe parcursul zilei copiii umblă de la casă la casă, rostindu-şi micile oraţii şi pentru aceasta cei colindaţi îi răsplătesc cu „colindeţe": colăcei, nuci, mere, bani. Seara pornesc colindatul flăcăii şi oamenii maturi. Atît textele, cît şi melodiile acestora sînt originale, fapt datorită căruia colindele sînt solicitate şi astăzi şi se bucură de succes la ascultători. Ele au fost categorisite în laice şi religioase. În canavaua narativă a colindelor s-au infiltrat diverse elemente mitologice şi păgîne, ceea ce atestă arhaicitatea lor. În colinde se îngemănează prilejul de a glorifica viaţa oamenilor cu preocupările şi îndeletnicirile lor cotidiene, pe de o parte, cu îndemnul moralizator la fapte bune, la măsură şi cumpătare în toate, la bunăvoinţă, dărnicie, ospitalitate, pe de alta.

Colindele religioase cuprind aspecte din viaţa biblică a lui Iisus Hristos şi Maicii Domnului. Scenele alegorice îmbibate de magie şi fantastic provin din încîntătoarele noastre basme populare. Formulele iniţiale şi finale din colinde, relativ constante, nu vorbesc despre o încremenire în trecut, ci despre o viabilitate şi o elasticitate deschisă spre prezent cu diversele lui inovaţii. Colindele au fost divizate de specialişti în cosmogonice, vînătoreşti, agrare, păstoreşti, pescăreşti etc. Conform vîrstei colindătorilor, colindele copiilor sînt nişte urări glumeţe, fără pretenţii de mare artă, dar care copleşesc publicul prin sinceritatea şi prospeţimea lor. Colindele cetelor de flăcăi sau oameni vîrstnici adesea sînt acompaniate de diverse instrumente muzicale şi se transformă în adevărate spectacole în aer liber. Acestea frapează ascultătorii prin mesaj artistic, melodie, particularităţi ale vocii. Colindătorii de obicei au în repertoriul lor cîteva colinde şi la casa celui colindat caută s-o cînte pe aceea care corespunde mai mult caracterului gazdei felicitate. Elementul general, abstract, impersonal aici dispare. Pe la casele unor gospodari mai refractari la colinde în textele cîntate apare şi ironia, şi satira. În unele colinde au pătruns aspecte evidente din literatura cultului religios creştin.


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu1 comentariu

Gavril 7 ian. 17:50

Copii din imagine par sa fie din Maramures , unde si azi se pastreaza obiceiuri stravechi.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load