X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

GRAVE nereguli la mai multe grădinițe din Chișinău

5 ian. 2017,, 14:42   Societate
3466 2

În perioada lunii decembrie 2016, specialiștii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chișinău, au organizat controale în instituţiile de învăţămînt preşcolar din capitală.


Au fost evaluate planificat 21 de grădiniţe şi inopinat – şase grădiniţe.

În rezultat, s-a stabilit faptul că marea majoritate a obiectivelor s-a conformat prevederilor legislației în vigoare și activează conform cerințelor.

În același timp, instituțiile nr. 32, nr.49, nr.59, nr.113, nr.122, nr.225 au fost evaluate pe neașteptate, iar în cadrul evaluărilor, au fost stabilite mai multe încălcări:

– nerespectarea regimului sanitar-igienic a încăperilor și a utilajului de bucătărie, trierea matinală formală, izolarea tîrzie a copiilor care aveau simptome de infecţie rotavirală – grădinița nr.113,
– suprasolicitarea instituției, nerespectarea măsurilor de igienizare și dezinfecție curentă a încăperilor, state incomplete de educatori, ajutori de educatori, bucătar – grădinița nr. 122,
– nerespectarea cerinţelor pentru primirea matinală a copiilor în grupe, nerespectarea măsurilor de igienizare a suprafeţelor de contact – grădinița nr. 49,
– nerespectarea măsurilor de igienizare a veselei, utilizarea veselei deteriorate, nesalubrizarea pavilioanelor, examenul medical expirat în cazul a 20 de persoane – grădinița nr.139,
– nerespectarea cerinţelor pentru primirea matinală a copiilor în grupe -grădinița nr. 59.

Totodată, în procesul de evaluare, s-a constatat faptul că propunerile prescripțiilor sanitare cu privire la conformarea instituțiilor preșcolare la prevederile legislației în vigoare nu sînt îndeplinite:
– instituția de învăţămînt preşcolar nr. 202 din or. Sîngera îşi continuă activitatea în încăperi ajustate, nu este racordată la sistemul central de canalizare din localitate, nu dispune de contract cu Regia ”Autosalubritate” pentru curațarea sistematică a haznalei din teritoriu,
– grădinița nr. 45 nu a adaptat sistemul de iluminare artificială în grupe la normativele în vigoare, încăperile nu au fost completate cu mobilier conform cerințelor,
– grădinița nr. 104 necesită reparația capitală a bloculuii alimentar, renovarea utilajului tehologic defectat și a inventarului de tranșare, precum și a veselei degradate.

În urma evaluărilor, ca măsuri de sancţiune pentru încălcările depistate, au fost perfectate procese-verbale de contravenție pe numele persoanelor cu funcții de răspundere din grădinițele nr. 49, 59, 122, 139. De asemenea, au fost remise 6 prescripții sanitare și 2 scrisori informative în adresa gestionarilor instituțiilor de învăţămînt preşcolar.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?