X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În Moldova a fost lansată reforma sistemului de pensii

3 ian. 2017,, 12:15   Economie
18278 5

Începînd cu 1 ianuarie 2017, în Republica Moldova a fost lansată reforma sistemului de pensii, care prevede unificarea treptată a vîrstei de pensionare și a stagiului de cotizare pentru bărbați și femei, care vor constitui 63, și, respectiv, 34 de ani. În plus, se va schimba formula de calculare a pensiilor, relatează NOI.md.


Modificările ce țin de implementarea reformei sistemului de pensii au fost adoptate anterior de Parlament și publicate în Monitorul oficial.

Potrivit lor, vîrsta de pensionare standard de 63 de ani va fi stabilită începînd cu 1 iulie 2019 pentru bărbați și cu 1 iulie 2028 pentru femei. Pînă atunci acesta se va majora treptat în conformitate cu graficul stabilit.
Astfel, pentru bărbați vîrsta de pensionare în 2017 va constitui 62 de ani și 4 luni, iar în 2018 – 62 de ani și 8 luni. Pentru femei vîrsta de pensionare în 2017 va fi de 57 de ani și 6 luni, iar în anii următori acesta se va majora cu 6 luni, inclusiv pînă în 2028.

Se stipulează că, începînd cu 1 iulie 2017, vîrsta de pensionare a femeilor care au născut și au crescut pînă la vîrsta de 8 ani cel puțin 5 copii va fi cu 3 ani mai mică decît cea standard.

Stagiul de cotizare al bărbaților și femeilor va fi același – 34 de ani. Pentru bărbați acesta va fi stabilit începînd cu 1 iulie 2018, iar pentru femei – de la 1 iulie 2024. În stagiul de cotizare va fi inclusă perioada pentru îngrijirea copiilor cu dezabilități severe pînă la vîrsta de 18 ani de către un părinte, o tutelă, un curator pînă la admiterea acestuia în funcția de asistent personal; perioada de rezidență la efectuarea studiilor postuniversitare obligatorii; perioadele de activitate necontributive în funcţiile de judecător și procuror pînă la 31 decembrie 2005.

Principala modificare a reformei sistemului de pensii este schimbarea formulei de calculare a pensiei. Astfel, începînd cu 2017, la calcularea pensiei pentru limită de vîrstă va fi luat în considerare stagiul de cotizare total, rata cumulată de 1,35 la sută și venitul mediu lunar asigurat valorificat al beneficiarului de pensii. Valorificarea pensiilor pentru limită de vîrstă și a pensiilor de dizabilitate, stabilite pînă la 1 aprilie 2017, va fi efectuată în etape.

La 1 aprilie anul 2017 vor fi valorificate pensiile beneficiarilor stabilite în perioada 2001-2008.

Se preconizează că odată cu implementarea reformei va fi posibilă recalcularea pensiilor pentru pensionarii angajați în cîmpul muncii o dată la 2 ani, primirea pensiei anticipate (cu 3 ani înainte de împlinirea vîrstei de pensionare standard) etc.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?