Investitorii străini susțin tinerii din Moldova ce cuceresc lumea prin excelență și dăruire ©

Investitorii străini susțin tinerii din Moldova ce cuceresc lumea prin excelență și dăruire

În acest an Gala Studenților originari din Republica Moldova a revenit cu un suflu reînnoit, pentru a premia cei mai buni studenți moldoveni plecați la studii peste hotarele țării.

Organizatorii evenimentului, tinerii din cadrul Forumului Absolvenților Reveniți Acasă (FAR) au venit cu o abordare inovativă a conceptului GSORM, iar Asociația Investitorilor Străini (FIA), nu a ezitat să-i susțină în acest demers.
 
Pentru al patrulea an consecutiv, Gala Studenților Originari din Republica Moldova a recunoscut și a premiat excelența celor mai talentați studenți cu un parcurs internațional. În concursul pentru excelență s-au înregistrat 129 de candidați, 22 dintre care au fost premiați.
 
Deși inițial a existat probabilitatea ca în acest an Gala să nu aibă loc, o echipă formată din tineri activi din diasporă, dar și ex-laureați GSROM au reușit să asigure continuitatea acestei frumoase tradiții. Proiectul a fost elaborat de la zero, astfel încât tinerii au ținut să reducă la minimum implicarea instituțiilor statului, garantând caracterul apolitic al concursului.
 
Asociația Investitorilor Străini s-a implicat în promovarea evenimentului și a oferit Premiul Mare care a mers la Zghibarță Patricia, declarată studentul anului. Prin susținerea acestui eveniment, investitorii straini își propun să contribuie la aprecierea rezultatelor celor din diasporă și speră că această cooperare se va perpetua și la edițiile următoare.


 
Tinerii au nevoie de sprijin, ei trebuie să știe că sunt apreciați acasă, pentru că de ei pot de fapt schimba viitorul Republicii Moldova: „Acest eveniment este importat nu doar pentru tinerii care sunt plecați, ci este important și ca fenomen pentru a-i pune în valoare pe cei mai buni, aici sau acolo. Situația e că mulți dintre cei buni sunt plecați, pentru a deveni și mai buni, dar și pentru că peste hotare oportunitățile sunt altele.

Primul aspect pe care și l-a propus Gala a fost să demonstreze că cei de acasă îi apreciază pe tinerii studenți din diasporă. Ceea ce s-a vrut anul ăsta e să motivăm mai mult implicarea lor în ceea ce se întâmplă acasă, fără a pune un accent pe revenire, dar mai degrabă de a utiliza toate oportunitățile zilei de azi pentru a-i implica cumva în ceea ce se întâmplă acasă. Scopul Galei a fost de a stabili legături între ei și mediul de afaceri, membrii FIA, dar și cu tinerii antreprenori, activi din mediul social, pentru a crea anumite poduri, iar o eventuală colaborare dintre ei are importanță pentru societate, pentru că ar genera dezvoltare”, concluzionează Ana-Maria Munteanu.
 
Membrii FIA înţeleg importanţa revenirii în Republica Moldova a tinerilor cu competenţe şi cunoştinţe dobândite în cele mai bune instituţii de învăţământ superior de peste hotare și își propun să îi promoveze și să îi susțină indiferent de alegerea pe care o vor face aceștia: „Tinerii care se întorc acasă dau dovadă de un adevărat curaj, pentru că decid să revină și astfel să facă față realităților din Republica Moldova. Este o alegere conștientă, asumată, ne dăm seama că deloc ușoară, dar demnă de toată admirația. Ei decid să își pună întregul potențial și deprinderile profesionale în serviciul poporului din care descind.

Cei care, însă, decid să rămână în țara de adopție chiar și după absolvirea studiilor, urmează să-șia assume un rol la fel de important și anume promovarea imaginii Republicii Moldova în exterior, crearea unei adevărate asociații a prietenilor Moldovei. Există exemple frumoase in istoria umanității când diaspora mai multor țări a făcut enorm de mult pentru ca țara lor să propsere. Astfel de exemple sunt diaspora armeană, cea evreiască… În acest sens, cred că tinerii trebuie încurajați indiferent de alegerea pe care o vor face”, susține Elena Varta, director executiv al FIA.
 
Gala Studenților originari din Republica Moldova se află la cea de-a patra ediție și are drept scop identificarea și promovarea studenților originari din Republica Moldova, care urmează studii superioare la universități internaționale și obțin rezultate academice și extra-curriculare remarcabile.
 
 

Întrebarea zilei Toate

load