Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Năstase comentează poziția PAS referitoare la alegerile parlamentare

28 dec. 2016,, 11:21   Politică
2928 0

Platforma ”Demnitate și Adevăr” este pregătită pentru orice formulă de participare la viitoarele alegeri parlamentare, fie că e vorba de o participare în comun cu PAS, fie în mod separat, notează NOI.md.


Declarația aparține liderului formațiunii, Andrei Năstase, și a fost făcută în contextul în care Maia Sandu anunțase recent că PAS va participa separat la alegerile parlamentare.

„Sîntem pregătiți pentru orice formulă de participare la viitoarele alegeri parlamentare, anticipate sau ordinare, inclusiv în mod separat. La momentul corespunzător, o decizie în acest sens va fi luată de organele colective de conducere ale Platformei pe baza unor serioase analize, menite să identifice cea mai bună și eficientă opțiune de accedere cît mai masivă în Parlament, pentru scoaterea cît mai grabnică a instituțiilor statului din captivitate și punerea țării pe făgașul normalității”, a declarat Năstase în cadrul unui interviu pentru tribuna.md.

Politicianul a ținut totuși să precizeze că egoismul politic și concurența sterilă între forțele extraparlamentare de opoziție pot fi dăunătoare și chiar fatale pentru aceste formațiuni.

„Platforma DA este consecventă, pledînd în permanență pentru conjugarea eforturilor întregii societăți, coordonarea mijloacelor și acțiunilor noastre comune, inclusiv protestul. Doar astfel și cu concursul instituțiilor internaționale avem șanse să stopăm dezmățul guvernării, hoțiile, persecuțiile și să ne concentrăm pe edificarea unui cadru legal, civilizat și echitabil, în care se va desfășura scrutinul parlamentar”, a subliniat Andrei Năstase.

Liderul „DA” nu a exclus posibilitatea reluării protestelor antiguvernamentale în scurt timp, dar pentru aceasta politicianul a menționat că e nevoie de coeziunea partidelor de opoziție și societății civile.

„După această pauză absolut necesară, pentru a ne regrupa forțele, pentru a analiza lucrurile în profunzime, putem și trebuie să revenim la proteste pașnice, organizate în așa fel, încît regimul criminal să nu aibă alternativă la eliberarea statului din captivitate”, a menționat Năstase.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?