Fundaţia Orange susţine incluziunea digitală rurală ©

Fundaţia Orange susţine incluziunea digitală rurală

Cca 8000 de elevi şi profesori din 20 de instituţii preuniversitare rurale din Moldova îşi organizează acum procesul educaţional într-un mod mult mai interactiv.

Ei sunt beneficiarii proiectului „Incluziunea Digitală Rurală”, implementat sub umbrela „Orange Digital School” – program major lansat de Fundaţia Orange Moldova, pentru a contribui la îmbunătăţirea educaţiei digitale. În cadrul acestuia, fiecare instituţie beneficiară a fost dotată cu echipamente IT performante: laptop, proiector şi alte accesorii. Proiectul se află la ediţia a treia şi este implementat de Centrul de Informaţii Universitare, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova.

 

Sergiu POSTICĂ, preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: „Orange Moldova susţine progresul tehnologic şi revoluţia digitală. Ne dorim să aducem cât mai aproape de oameni servicii digitale accesibile şi utile pentru fiecare. În acest sens, prin intermediul Fundaţiei Orange dezvoltăm proiecte ce contribuie la educaţia tinerilor în domeniul IT. Prin implementarea proiectului  „Incluziunea digitală rurală” ne dorim să aducem valoare adăugată procesului educaţional din învăţământul preuniversitar, prin utilizarea componentei digitale”.”.
 
Selectarea beneficiarilor a avut loc prin concurs. Au fost eligibile doar gimnaziile şi liceele amplasate în zonele rurale, cu un număr de minim de 250 de elevi per instituţie. În acest an, 95 de instituţii din 29 de raioane ale Republicii Moldova s-au înscris în concurs. Dosarul de participare a inclus un formular de aplicare, un act care confirmă numărul de elevi, o listă de activităţi academice şi extra-curriculare care au fost organizate pe parcursul anului trecut de studii şi o scrisoare de motivare din partea directorului instituţiei, prin care se explică necesitatea unui astfel de echipament pentru şcoală, precum şi la ce activităţi şcolare ar urma să fie folosit acesta.
 
Angela MUŞET, directorul Centrului de Informaţii Universitare, implementator al proiectului:
„Deja de 3 ani consecutiv, popularitatea proiectului denotă o necesitate stringentă de echipament IT în instituţiile de  învăţământ din zonele rurale. Concursul s-a desfăşurat în condiţii de maximă transparenţă şi corectitudine. Câştigătorii au fost selectaţi de o comisie  profesionistă care au examinat dosarele şi au selectat câştigătorii conform criteriilor de evaluare stabilite.”

Astfel, au fost selectate 20 de instituţii din 14 raioane ale ţării: Anenii Noi, Briceni, Cahul, Călăraşi, Căuşeni, Comrat, Drochia, Făleşti, Glodeni, Ialoveni, Nisporeni, Şoldăneşti, Soroca şi Ungheni. Bunurile au fost distribuite cu ajutorul voluntarilor, angajaţi ai companiei Orange Moldova.  Lista instituţiilor beneficiare o puteţi vedea mai jos.

Accesul la internet în baza echipamentelor performante contribuie la îmbunătăţirea procesului de studii, dar şi la ştergerea barierei digitale din învăţământul preuniversitar în mediul rural. Obiectivele proiectului sunt reconfirmate şi susţinute şi de profesorii şcolilor câştigătoare în cadrul concursului.   Detalii in filmuleţul de mai jos.
 
Proiectul „Incluziunea digitală rurală”, parte a programului „Orange Digital School”, se află la a treia ediţie. În total, în cadrul proiectului în jur de 25.000 de elevi din 30 de raioane ale ţării au beneficiat de echipament tehnic oferit de către Fundaţia Orange Moldova.

Lista instituţiilor beneficiare ale proiectului „Incluziunea Digital Rurală”, ediţia 2016:
 
Nr. ord.InstituţiaNumărul elevilorLocalitateaRaionul
1LT "Anton Guzun"378BulboacaAnenii Noi
2LT "Ion Creangă"287HîrbovăţAnenii Noi
3Gimnaziul Corjeuţi313CorjeuţiBriceni
4LT "Academician Ion Bostan"262BrînzaCahul
5LT "Vasile Alecsandri"681ColibaşiCahul
6LT Ţibirica356ŢibiricaCălăraşi
7Gimnaziul "Mihai Viteazul"264ChircăieştiCăuşeni
8Gimnaziul "Ion Ungureanu"377OpaciCăuşeni
9Gimnaziul "V. Topal"389CongazComrat
10LT Pelinia447PeliniaDrochia
11Gimnaziul Făleştii Noi286Făleştii NoiFăleşti
12LT "Alexei Mateevici"282RăuţelFăleşti
13LT Cuhneşti281CuhneştiGlodeni
14LT Balatina540BalatinaGlodeni
15LT "Ion Pelivan"855RăzeniIaloveni
16LT "Prometeu"276GrozeştiNisporeni
17LT Cotiujenii Mari434Cotiujenii MariŞoldăneşti
18Gimnaziul Racovăţ308RacovăţSoroca
19Gimnaziul Todireşti340TodireştiUngheni
20LT "Alexei Mateevici"401PîrliţaUngheni
 Numărul total de elevi:7757  
 
 
 

Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Întrebarea zilei Toate

load