X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Problema salariaților de la „Calea Ferată”, în atenția deputaților

22 dec. 2016,, 13:19   Societate
4787 1

Mai mulți deputați ai opoziției le-au cerut astăzi reprezentanților Ministerului Transporturilor explicații cu privire la situația salariaților de la „Calea Ferată a Moldovei”, în condițiile în care aceștia nu și-au primit salariile de cîteva luni, notează NOI.md.


Problema a fost discutată în timpul dezbaterilor pe marginea ratificării unui acord de împrumut cu BEI, destinat reabilitării infrastructurii feroviare. „Vorbiți despre modernizarea infrastructurii, dar muncitorii de rînd deja de multe luni își primesc salariile cu întîrziere. Cînd Ministerul va prezenta o informație amplă cu privire la soluționarea acestei probleme?”, a întrebat indignată deputata PCRM Ina Șupac.

Viceministrul Transporturilor Serghei Bucătaru a recunoscut că există o restanță de aproximativ patru luni la plata salariilor, iar în prezent angajații își primesc salariile pentru luna septembrie. Acesta s-a justificat prin faptul că autoritățile nu dispun de bani pentru a-și onora obligațiunile financiare, dar a relatat ce acțiuni vor fi întreprinse.

„Odată cu accesul la împrumutul oferit de BERD și BEI, vom avea posibilitatea să achităm aceste restanțe salariale. Totodată, aproximativ 5 milioane de euro din acest împrumut sînt destinați optimizării personalului și lichidării restanțelor salariale”, a precizat Bucătaru.

Propunerea optimizării numărului de angajați a fost dezaprobată de comuniști. „Noi sîntem împotrivă. Solicităm ca înainte să fie adoptată o asemenea decizie, să fie discutată cu sindicatele, și nu adoptată independent de minister”, a spus Șupac.

Acordul înaintat astăzi spre ratificare Parlamentului prevede contractarea unui împrumut în valoare de 50 de milioane de euro de la BEI, pentru achiziţionarea a 11 locomotive diesel de linie principală, care pot fi utilizate pentru transportul pasagerilor şi a mărfurilor, dar și reabilitarea infrastructurii. Potrivit proiectului, porţiunile pe care vor fi realizate lucrări de reabilitare vor fi stabilite în baza unui studiu de fezabilitate, iar prioritate vor avea principalele coridoare feroviare ale ţării: Bender – Chişinău – Ungheni – Bălţi – Ocniţa şi Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiuleşti.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?