X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

O delegație a Germaniei s-a familiarizat cu opinia autorităților transnistrene

21 dec. 2016,, 12:30   Politică
1941 0

Starea și perspectivele procesului de negocieri între Transnistria și Moldova au constituit obiectul discuției în cadrul unor întrevederi, susținute ieri la Tiraspol de către o delegație a RFG, în frunte cu Împuternicitul pentru integrarea cetățenilor străini al Guvernului federal al Bavariei Martin Haumeyer.

La întrevedere a mai participat Ambasadorul Germaniei în Moldova, Ulrike Knotz. După cum se comunică cu referire la site-ul Ministerului Afacerilor Externe al regiunii, ministrul interimar al Afacerilor Externe Vitali Ignatiev a opinat în cadrul întrevederii cu diplomații că astăzi există „toate mecanismele și platformele necesare pentru a atinge obiectivele propuse în procesul de reglementare a conflictului”. Totodată, el a menționat „lipsa unui progres în realizarea prevederilor „protocolului de la Berlin” semnat în iunie”.

„Faptul că partea moldovenească nu dorește să avanseze în direcția soluționării unor astfel de probleme social-economice importante și sensibile, precum urmărirea penală a cetățenilor RMN motivată politic, transportul feroviar de mărfuri, apostilarea diplomelor transnistrene de studii superioare constituie un test de turnesol al disponibilității partenerilor moldoveni pentru un dialog constructiv și reciproc respectuos cu Transnistria”, a spus Ignatiev. El a adus mulțumiri părții germane pentru prestația în procesul reglementării moldo-transnistrene în 2016, în cadrul președinției în OSCE, exprimindu-și speranța că progresele obținute vor deveni „un fundament sigur și un fel de „foaie de parcurs” pentru activitatea părților în anul viitor”, în perioada, cînd Austria va deține președinția în OSCE.

Oaspeții germani au fost întîmpinați și de către președintele Comisiei parlamentare pentru educație, științe și cultură, ex-spicherul Consiliului Suprem Mihail Burla, care i-a familiarizat cu „situația internă, care s-a creat în republică după alegerile șefului statului, precum și cu procesul de reînnoire a Guvernului transnistrean”. „Alegerile au fost democratice și transparente. Acest lucru denotă faptul că Transnistria s-a afirmat în calitate de stat”, s-a arătat convins el.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?