X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Livrarea produselor în instituţiile de învăţămînt – fără intermediari

19 dec. 2016,, 15:11   Societate
1923 0

Achiziţionarea produselor alimentare pentru instituţiile de învăţămînt trebuie să fie efectuată de administraţia publică şi fără intermediari, consideră Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul ANSA, Gheorghe Gaberi, a spus că în aproximativ 90% dintre cazuri produsele sînt livrate de intermediari, iar acest fapt sporeşte riscul ca produsele să se altereze înainte ca acestea să ajungă în şcoli şi grădiniţe. În general, acest lucru se referă la produse precum lapte şi pîine, al căror termen de valabilitate nu depăşeşte două-trei zile.

"Produsele trebuie să fie livrate direct de la producător. Astfel este mai uşor să fie controlată calitatea produselor. Mai mult chiar, noi considerăm că trebuie create la nivel de legislaţie nişte standarde privind calitatea produselor livrate în toate instituţiile ce se află sub controlul statului. Nu e vorba numai de şcoli şi grădiniţe, dar şi de spitale şi cantine", a spus Gaberi.

Potrivit şefului Direcției municipale Chișinău pentru siguranța alimentelor, Roman Vengher, problema privind achiziţionarea produselor în instituţiile de învăţămînt fără intermediari a fost discutată încă în anul 2014.

"Încă de atunci Agenţia urmărea cu atenţie cum ajung produsele pe masa copiilor. Noi spuneam că acest fapt riscă încălcări serioase, care nu se vor lăsa fără consecinţe. Din păcate, noi atunci nu am fost auziţi", a menţionat el.

Vengher a menţionat că în ultimele trei săptămîni angajaţii ANSA au desfăşurat controale în toate grădiniţele din Chişinău. S-a constatat că în majoritatea cazurilor administraţia nu ţinea evidenţa contabilă corespunzătoare a produselor, bucătăriile nu corespund normelor sanitare şi tehnice, iar produsele erau livrate în condiţii nesanitare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?