Alimentele cumpărate la licitații în grădinițe, mai scumpe ca în magazine (VIDEO)

Alimentele cumpărate la licitații în grădinițe, mai scumpe ca în magazine (VIDEO)

Grupul de lucru care a organizat propria anchetă privind licitațiile și alimentația copiilor din grădinițele din municipiu, astăzi, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei, a prezentat rezultatele obținute.

Potrivit șefului acestui grup, Mihai Moldovanu, nimeni dintre directorii de grădinițe nu au recunoscut că au primit produse alterate, transmite NOI.md.

În urma anchetei efectuate au fost depistate un șir de probleme ce țin de managementul instituțiilor preșcolare, a Direcției generale educație tineret și sport și direcțiilor din sectoare. S-a constatat că managerii aveau cunoștințe insuficiente la capitolul organizarea procesului de alimentație calitativă a copiilor, inclusiv necunoașterea cadrului legislativ-normativ existent și a regulilor de monitorizare a calității alimentației. La fel, nu exista nicio conlucrare între grădinițe și părinți privind informarea referitoare la normativele nutriționale și financiare de alimentație a copiilor, părerea părinților față de calitatea alimentației și a propunerilor de îmbunătățire a acesteia.

Mai mult, în urma verificărilor s-a depistat că exista o diferență de preț foarte mare la livrarea produselor, de la sector la sector. Același agent economic livra același produs alimentar în sectoare diferite, stabilind prețuri diferite. Prețul la fructe diferă de la un sector la altul de la 0,97 lei pînă la 10,87 lei. Prețul la carne și pește diferă de la 14,52 lei pînă la 22 de lei. Prețul la crupe variază de la 3,49 lei pînă la 7,88 lei. Prețul produselor făinoase varia de la 3,97 lei pînă la 14,56 lei. În unele cazuri s-a constatat că prețul produselor alimentare livrate în grădinițe era mult mai mare decît cel din magazine. „Persoanele responsabile aranjau licitațiile în așa mod, încît unii agenți economici au fost favorizați ani la rînd”, a menționat Moldovanu.

Chiar și după deschiderea anchetei penale de către oamenii legii și a celei de serviciu din cadrul Primăriei, unii agenți economici continuau să distribuie produse alterate în instituțiile preșcolare din municipiu.

În cadrul grădinițelor din municipiu, copiii erau hrăniți cu pîine, paste și produse de patiserie în mare parte, pe cînd peștele, ouăle, brînza, cașcavalul, laptele, carnea, legumele, untul și fructele proaspete erau servite în cantități mult mai mici decît prevede norma zilnică.

O problemă aparte depistată de grupul de lucru din cadrul Primăriei, în ultimii cinci ani, doar 57 de grădinițe din cele 153 existente în municipiu au beneficiat de lucrări de reparație a blocului alimentar. O parte dintre reparații au fost efectuate cu ajutorul financiar al părinților.

În urma anchetei interne s-a stabilit că șefii direcțiilor educație de sector nu s-au interesat în ultimii ani de situația privind alimentația copiilor în grădinițe. Persoanele vizate a dat dovadă de atitudine superficială și lipsă de exigență în realizarea activităților de monitorizare a procesului în cauză.

Potrivit primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, în continuare urmează a fi demise din funcții persoanele din conducerea Direcției generale educație, tineret și sport, cît și managerii direcțiilor de sector. Nu este exclus faptul că pretorii și vicepretorii de sector se vor alege cu mustrări. „Unele persoane vor fi trase la răspunde penală, alții la răspundere disciplinară. Cert este că aceste sancțiuni vor fi aplicate, iar pe baza lor sper ca domeniul să se trezească la realitate”, a conchis Chirtoacă. 
 


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu1 comentariu

Коля 19 dec. 2016,, 13:31

В примэрии есть рабочая группа по проведению тендеров, утвержденная генеральным примаром.
Вот у председателя этой рабочей группы надо спросить как это фирмы, предлагающие цены выше рыночных, выигрывают тендеры и поставляют продукты.
Киртроакэ, похоже, прикидывается дурачком, думаю председатель этой группы получает указание кто должен победить в тендере. Откаты идут членам либеральной партии.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

Întrebarea zilei Toate

load