UNESCO

Un incendiu a distrus un parc natural înscris în patrimoniul UNESCO
29 ian. 08:15  
Un incendiu a distrus un parc natural înscris în patrimoniul UNESCOPompierii argentinieni au încercat să stingă un incendiu „scăpat de sub control” în Parcul Naţional Los Alerces din Patagonia, care a devastat deja aproape 600 de hectare din acest sit înscris în patrimoniul mondial UNESCO. În plină vară din emisfera sudică, temperaturi record de peste 40 de grade Celsius
Columbia încearcă să recupereze comori de miliarde de dolari din Sfîntul Graal al epavelor
29 dec. 2023,, 00:30  
Columbia încearcă să recupereze comori de miliarde de dolari din „Sfîntul Graal al epavelor” Guvernul columbian a anunțat că va încerca să aducă la suprafață obiecte de pe galionul San José, naufragiat în 1708, despre care se crede că ar conține mărfuri în valoare de miliarde de dolari, relatează The Guardian. Epava veche de 300 de ani, numită adesea „Sfîntul Graal al epavelor”, este considerată a
Stilul interpretativ specific operei italiene inclus în patrimoniul UNESCO
7 dec. 2023,, 23:30  
Stilul interpretativ specific operei italiene, inclus în patrimoniul UNESCOStilul interpretativ specific operei italiene a fost inclus pe lista patrimoniului cultural UNESCO, o prestigioasă recompensă pentru această artă cu o vechime de patru secole şi care combină drama istorică şi muzica, informează Reuters. UNESCO, agenţia culturală a ONU, a precizat miercuri că a inclus opera
Sergiu Prodan participă la Adunarea Generală a Unesco
8 noi. 2023,, 17:40  
Sergiu Prodan participă la Adunarea Generală a UnescoMinistrul Culturii, Sergiu Prodan, participă, începînd de astăzi, la cea de-a 42-a sesiune a Adunării Generale a UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), la Paris. Agenda de lucru include contribuția la dezbaterile generale ale Adunării Generale și cîteva întrevederi bilat
Mai multe monumente istorice au fost avariate în urma seismelor din Afganistan
13 oct. 2023,, 22:31  
Mai multe monumente istorice au fost avariate în urma seismelor din AfganistanMai multe monumente istorice şi situri aparţinînd patrimoniului cultural au fost avariate în urma unei serii de cutremure devastatoare şi replici seismice înregistrate în oraşul Herat din vestul Afganistanului şi provinciile vecine Badghis şi Farah, a anunţat joi directorul provincial pentru Informaţii şi Cul
Egiptul a cerut UNESCO să modifice limitele oraşului istoric Cairo
2 oct. 2023,, 22:00  
Egiptul a cerut UNESCO să modifice limitele oraşului istoric Cairo Egiptul a înaintat o cerere de modificare a limitei oraşului istoric Cairo în timpul unei reuniuni a UNESCO care a avut loc săptămîna aceasta în capitala saudită Riad şi a negat rapoartele privind demolarea mormintelor istorice sau a mausoleelor. Guvernul egiptean s-a confruntat cu proteste din partea cons
Soția președintelui Xi Jinping la ceremonia de decernare a Premiului UNESCO
2 oct. 2023,, 13:00  
Soția președintelui Xi Jinping la ceremonia de decernare a Premiului UNESCO Soția președintelui Xi Jinping și trimisul special al UNESCO pentru educația fetelor și a femeilor, Peng Liyuan, și directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, au participat la ceremonia de decernare a Premiului UNESCO pentru educația fetelor și a femeilor în Beijing. În discursul său, Peng Liyuan a decl
China consolidează cooperarea cu UNESCO
29 sep. 2023,, 13:00  
China consolidează cooperarea cu UNESCOPreşedintele Chinei, Xi Jinping, s-a întîlnit la Beijing, cu Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay. Președintele Xi a declarat că relațiile de cooperare dintre China şi UNESCO au o mare semnificaţie, ajutînd la promovarea păcii şi dezvoltării pe plan mondial. China doreşte să intensifice tot mai mul
Veneția nu va fi inclusă pe lista Patrimoniului mondial aflat în pericol
15 sep. 2023,, 19:30  
Veneția nu va fi inclusă pe lista Patrimoniului mondial aflat în pericolVeneţia şi laguna sa nu vor fi adăugate pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, conform deciziei anunţată joi de Comitetul Patrimoniului Mondial reunit la Riad, decizie care nu ţine seama de recomandările unor experţi UNESCO ce avertizau că Italia nu face suficient pentru a proteja oraşul de impactul
Unde este amplasat unicul monument din Moldova din patrimoniul UNESCO
13 aug. 2023,, 17:41  
Unde este amplasat unicul monument din Moldova din patrimoniul UNESCORepublica Moldova are un singur monument inclus în lista Patrimoniului UNESCO. Este vorba despre Arcul Geodezic Struve care este amplasat într-o livadă din satul Rudi al raionului Soroca. Arcul Geodezic Struve reprezintă o rețea de 265 de puncte, care prezintă cuburi de mărimea doi pe doi metri, transmite
Răspuns negativ Marea Barieră de Corali a Australiei nu va fi inclusă în lista UNESCO
2 aug. 2023,, 22:00  
Răspuns negativ: Marea Barieră de Corali a Australiei nu va fi inclusă în lista UNESCOO comisie UNESCO pentru patrimoniu nu a inclus Marea Barieră de Corali a Australiei pe lista siturilor "în pericol" dar a avertizat că cel mai mare ecosistem coralifer al lumii rămîne "sub o ameninţare serioasă" din cauza poluării şi a încălzirii oceanelor, transmite marţi Reuters. Marea Barieră de Corali
UNESCO recomandă includerea Veneției pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol
1 aug. 2023,, 09:52  
UNESCO recomandă includerea Veneției pe lista patrimoniului mondial aflat în pericolUNESCO a explicat că Veneția riscă să se confrunte cu “daune ireversibile”, dacă nu va lua măsuri împotriva schimbărilor climatice și a numărului foarte mare de turiști. Organizația a explicat că schimbările determinate de om, în combinație cu cele provocate de modificările climatice, pot duce la deteriora
UNESCO Catedrala Schimbarea la Față din Odesa are nevoie de măsuri urgente de conservare
1 aug. 2023,, 09:31  
UNESCO: Catedrala „Schimbarea la Față” din Odesa are nevoie de măsuri urgente de conservareSpecialiştii UNESCO au evaluat, luni, pagubele produse de atacul cu rachete lansat săptămâna trecută asupra Catedralei „Schimbarea la Faţă” din centrul oraşului ucrainean Odesa, a declarat viceprimarul localităţii Oleg Brindac, potrivit Agerpres. Potrivit acestuia, cea mai mare catedrală ortodoxă din Odesa
Minunile lumii se ascund pe fundul oceanelor
20 iun. 2023,, 00:30  
Minunile lumii se ascund pe fundul oceanelorÎn această săptămînă, UNESCO a anunțat că a mai descoperit trei epave pe fundul oceanului, dintre care două sînt vechi de mii de ani. O mulțime de astfel de nave scufundate, care ar putea să fie pline de artefacte și comori cu valoare inestimabilă, ar putea să fie în continuare pe fundul mărilor și oceanel
Statele Unite vor să revină în UNESCO
12 iun. 2023,, 16:45  
Statele Unite vor să revină în UNESCO Statele Unite ale Americii au cerut oficial reintegrarea în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), din care s-au retras în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, a anunţat luni directoarea generală a agenţiei ONU, Audrey Azoulay. "Doresc să vă informez, în numele Departam
De Ziua Mondială a Radioului UNESCO publică mai multe înregistrări
13 feb. 2023,, 20:00  
De Ziua Mondială a Radioului, UNESCO publică mai multe înregistrăriPe 13 februarie 1946 era difuzată prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, iar peste 64 de ani, în anul 2011, UNESCO recunoaște această zi drept Ziua Mondială a Radioului, transmite diez. În acest articol vă propunem să aflați despre ce discută oamenii la posturile radio din GTA, ce înregistră
Cutremurul a distrus o cetate turcească inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
6 feb. 2023,, 13:45  
Cutremurul a distrus o cetate turcească, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCOO cetate istorică turcească, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, s-a prăbușit din cauza unui cutremur. Despre aceasta relatează ziarul Yeni Şafak. Potrivit publicației, structura arhitecturală, situată în provincia Gaziantep, este inclusă în lista orașelor creative UNESCO. Amploarea pagubelor
Nicu Popescu ia dăruit omologului său turc Mevlüt Çavușoğlu o cămașă tradițională cu altiță
8 dec. 2022,, 16:45  
Nicu Popescu i-a dăruit omologului său turc, Mevlüt Çavușoğlu, o cămașă tradițională cu altițăÎn cadrul vizitei de lucru de la Istanbul, ministrul de Externe, Nicu Popescu, i-a dăruit omologului său turc, Mevlüt Çavușoğlu, o cămașă tradițională. Cei doi oficiali au avut o întrevedere, iar ulterior au ținut o conferință de presă. În cadrul acesteia, șeful diplomației moldovene a purtat la rîndul său
Azerbaidjanul așteaptă o misiune UNESCO
8 dec. 2022,, 13:30  
Azerbaidjanul așteaptă o misiune UNESCOMinistrul Culturii din Azerbaidjan, Anar Kerimov, a cerut UNESCO să-și trimită misiunea pe teritoriile țării sale eliberate de ocupație. Luînd cuvîntul joi la conferința științifică internațională „Rolul convențiilor UNESCO în protecția proprietăților culturale și aspectele îmbunătățirii aplicării acestora
Cămașa cu altiță înscrisă în lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO
1 dec. 2022,, 13:54  
Cămașa cu altiță, înscrisă în lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCOLa cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfășoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în Republica Moldova” pe Lista reprezen
Măsuri pentru protejarea Universităţii de Stat din Cernăuţi aflată în patrimoniul UNESCO
23 mar. 2022,, 21:30  
Măsuri pentru protejarea Universităţii de Stat din Cernăuţi, aflată în patrimoniul UNESCOClădirea Universităţii din Cernăuţi, care are o arhitectură impresionantă, este inclusă pe lista monumentelor istorice şi se află în patrimoniul UNESCO, relatează Noi.md cu referire la agerpres.ro. Universitatea de Stat din Cernăuţi este inclusă pe lista obiectivelor culturale strategice ale Ucrainei, pent
UNESCO cere protejarea patrimoniului Ucrainei în fața războiului
9 mar. 2022,, 19:30  
UNESCO cere protejarea patrimoniului Ucrainei în fața războiuluiUNESCO a cerut o mai mare protecție a siturilor de patrimoniu cultural al Ucrainei pe fondul invaziei brutale și neprovocate a Rusiei, transmite Noi.md cu referire la europalibera.org. „Trebuie să salvăm moștenirea culturală din Ucraina, ca o mărturie a trecutului, dar și ca un catalizator al păcii și al c
Tokyo va cere includerea în lista UNESCO a obiectului care provoacă nemulțumire în Seul
28 ian. 2022,, 08:45  
Tokyo va cere includerea în lista UNESCO a obiectului care provoacă nemulțumire în SeulGuvernul japonez a hotărît să propună includerea minelor de aur și argint de pe insula Sado pe lista obiectelor Patrimoniului Cultural Mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), deși Seul este împotriva acestui pas. Decizia oficială este programată să fie luată l
UE susţine valorificarea patrimoniului cultural în Moldova
20 dec. 2021,, 09:15  
UE susţine valorificarea patrimoniului cultural în MoldovaNoi oportunităţi de descoperire a Moldovei ca destinaţie turistică, în special, a patrimoniului ei cultural, oferă proiectul transfrontalier Heripreneurship, lansat la Chişinău de Asociaţia Naţională pentru Turismul Receptor. Proiectul, în care sînt implicate şase ţări, este susţinut de Uniunea Europeană (UE)
Rumba înscrisă în patrimoniul cultural UNESCO
15 dec. 2021,, 22:30  
Rumba, înscrisă în patrimoniul cultural UNESCORitmurile vertiginoase ale rumbei congoleze au fost incluse marţi de UNESCO pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii, informează AFP şi Reuters. ''Rumba este folosită pentru celebrare şi doliu, în spaţii private, publice şi religioase'', a menţionat UNESCO, agenţia ONU pentru cultură şi ştiinţă, în a
Azerbaidjanul ales membru al Comitetului Executiv al UNESCO
18 noi. 2021,, 15:15  
Azerbaidjanul ales membru al Comitetului Executiv al UNESCOAzerbaidjanul a fost ales membru al Comitetului Executiv al UNESCO pentru anii 2021-2025, transmite Noi.md cu referire la dosarmedia.md. Alegerile membrilor Comitetului Executiv al UNESCO pentru 2021-2025 au avut loc miercuri, 17 noiembrie, în cadrul celei de-a 41-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, a
A fost aprobat Regulamentul de funcționare a Rezervației Prutul de jos
12 aug. 2021,, 17:45  
A fost aprobat Regulamentul de funcționare a Rezervației ,,Prutul de jos"Guvernul a aprobat Regulamentul de funcționare a Rezervației biosferei „Prutul de Jos”. Documentul va contribui la protecția speciilor de floră și faună și habitatelor acestora, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global, armonizarea peisajelor geografice și folosirea lor durabilă în scopuri
Șapte noi situri au fost înscrise de UNESCO pe Lista patrimoniului mondial
27 iul. 2021,, 22:30  
Șapte noi situri au fost înscrise de UNESCO pe Lista patrimoniului mondialPatru dintre ele au fost înscrise "datorită atributelor lor naturale": insula Amami-Oshima, insula Tokunoshima, partea nordică a insulei Okinawa și insula Iriomote (toate din Japonia), Getbol - întinderi cotidale din Coreea de Sud -, complexul de păduri Kaeng Krachan din Thailanda și pădurile pluviale și zone
Paseo del Prado parcul Retiro din Madrid şi 3 situri asiatice incluse în patrimoniul mondial UNESCO
27 iul. 2021,, 00:00  
Paseo del Prado, parcul Retiro din Madrid şi 3 situri asiatice, incluse în patrimoniul mondial UNESCOComitetul Patrimoniului Mondial a inclus duminică în lista patrimoniului mondial al UNESCO Promenada urbană Paseo del Prado şi parcul Buen Retiro din Madrid, templul indian Kakatiya, calea ferată trans-iraniană şi oraşul portuar chinez Quanzhou, potrivit unui comunicat difuzat de UNESCO. Paseo del Prado, p
UNESCO a retras oraşul Liverpool din lista patrimoniului mondial
22 iul. 2021,, 22:00  
UNESCO a retras oraşul Liverpool din lista patrimoniului mondialOrganizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a retras miercuri oraşul Liverpool din lista orașelor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port emblematic, a informat Agerpres, care citează AFP. 13 delegaţi ai Comisiei
Ucraina vrea includerea zonei Cernobîl în patrimoniul UNESCO
26 apr. 2021,, 15:46  
Ucraina vrea includerea zonei Cernobîl în patrimoniul UNESCOO centrală nucleară abandonată înconjurată de o arie aridă, moloz și clădiri în ruină, nu este ceea ce majoritatea oamenilor asociază cu un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Dar exact asta este ceea ce are în vedere Ucraina pentru Cernobîl, informează The Guardian. Sperînd că acest lucru ar putea atrage
Italia doreşte să înscrie Civita supranumit oraşul care moare în patrimoniul UNESCO
6 apr. 2021,, 22:00  
Italia doreşte să înscrie Civita, supranumit ''oraşul care moare'', în patrimoniul UNESCOCivita sau ''oraşul care moare'', nominalizat de Italia alături de zona de stînci şi văi care îl înconjoară pentru a fi inclus de UNESCO în Patrimoniul Mondial, reuşeşte să atragă turişti în ciuda supranumelui cu conotaţii sumbre, relatează Reuters marţi. Cu multe secole în urmă, oraşul ocupa o suprafaţă m
Bagheta franţuzească ar putea fi înscrisă în patrimoniul UNESCO
27 mar. 2021,, 00:30  
Bagheta franţuzească ar putea fi înscrisă în patrimoniul UNESCOFranţa a ales să prezinte candidatura baghetei sale tradiţionale (o pîine lungă şi subţire, n.r.) pentru a fi înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, preferînd-o în faţa acoperişurilor de zinc din Paris şi unei sărbători vinicole din Arbois, a anunţat vineri Ministerul francez al Culturii,
Cartofii prăjiţi belgieni ar putea intra în patrimoniul mondial UNESCO
20 mar. 2021,, 00:00  
Cartofii prăjiţi belgieni ar putea intra în patrimoniul mondial UNESCOCartofii prăjiţi ar putea fi consideraţi un element de patrimoniu cultural care să merite protejat? Proprietarii chioşcurilor care vînd cartofi prăjiţi din Belgia cred că acest lucru este posibil şi au înaintat o cerere către autorităţile flamande prin care solicită UNESCO înscrierea preparatului lor culinar
Cămaşa cu altiţă ar putea ajunge în Patrimoniul UNESCO
19 mar. 2021,, 09:15  
Cămaşa cu altiţă ar putea ajunge în Patrimoniul UNESCOCămaşa cu altiţă ar putea ajunge în Patrimoniul UNESCO. Ministerul Culturii a transmis dosarul cu toate actele necesare, pentru ca acest element comun de identitate culturală să fie inclus pe lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanității. Cea mai mare colecţie de ii cu altiţă - 3000 la n
Brutarii francezi cer includerea baghetei în patrimoniul UNESCO
19 feb. 2021,, 23:30  
Brutarii francezi cer includerea baghetei în patrimoniul UNESCOBagheta - un amestec de făină, apă, drojdie și un pic de pricepere - este la fel de mult un simbol al Franței pe cît e și Turnul Eiffel și s-ar putea alătura în curînd listei UNESCO de comori culturale, relatează agenția Reuters, citată de HotNews şi libertatea.ro. Brutarii francezi spun că bagheta tradiți
Ucraina vrea să înscrie Cernobîl în patrimoniul mondial UNESCO
14 dec. 2020,, 19:30  
Ucraina vrea să înscrie Cernobîl în patrimoniul mondial UNESCOUcraina doreşte să includă zona de excludere Cernobîl, în care se află oraşul Pripiat din nord-vestul ţării, cu imobilele şi spaţiile sale de joacă abandonate, în patrimoniul mondial UNESCO. Pentru a le proteja de efectele trecerii timpului şi pentru a favoriza fluxurile de turişti, autorităţile de la Kiev do
Secretarul de stat în domeniul culturii a participat la prima reuniune a statelor membre UNESCO
11 sep. 2020,, 14:44  
Secretarul de stat în domeniul culturii a participat la prima reuniune a statelor membre UNESCOÎn perioada 8-10 septembrie, secretarul de stat în domeniul culturii al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Andrei Chistol, a participat la lucrările Adunării Generale, marcînd reluarea organizării forurilor multilaterale. Reuniunea a oferit oportunitatea de a reafirma rolul
Chișinău ar putea deveni parte a UNESCO GNLC
29 iun. 2020,, 18:14  
Chișinău ar putea deveni parte a UNESCO GNLCPrimăria municipiului Chișinău va depune dosarul de participare la rețeaua internațională a orașelor care învață. Astfel, orașul Chișinău are şanse reale să devină parte a UNESCO Global Network of Learning Cities (GNLC) - rețea internațională orientată către politici care oferă inspirație, cunoștințe și bune
UNESCO a permis accesul la Biblioteca Digitală Mondială
20 mar. 2020,, 00:00  
UNESCO a permis accesul la Biblioteca Digitală MondialăTrăim vremuri provocatoare pentru trup, minte și suet, iar unul dintre beneciile acestor timpuri de izolare individuală ar putea , paradoxal, conștientizarea faptului că sîntem de fapt, împreună și fără scăpare, în aceeași barcă. Sunt momente în care primim în dar TIMP – cu noi înșine, cu cei dragi – și pute
Arcul Geodezic Struve din satul Rudi Soroca FOTO
9 feb. 2020,, 11:45  
Arcul Geodezic Struve din satul Rudi, Soroca (FOTO)Arcul Geodezic Struve din apropierea satului Rudi, Soroca este unicul monument din Moldova inclus de UNESCO în lista atracţiilor culturale şi naturale mondiale. În prezent pe lista se numără aproximativ 1000 de obiecte, fiecare dintre ele constituie o mîndrie pentru fiece ţară aflată pe ea. Mai mult decît
Un cunoscut festival din Belgia retras din lista patrimoniului UNESCO
15 dec. 2019,, 16:30  
Un cunoscut festival din Belgia, retras din lista patrimoniului UNESCOOrganizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a anunțat că festivalul anual din Alost, Belgia, a devenit primul element retras din lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, după acuzații de antisemitism, scrie Mediafax citând huffingtonpost.fr. Carnavalul din orașul belgi
Masajul care a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCO
14 dec. 2019,, 01:31  
Masajul care a fost înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCONuad, arta milenară a masajului thailandez, a fost înscrisă joi la Bogota în patrimoniul cultural imaterial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), informează AFP. Importat din India în urmă cu aproximativ 2.500 de ani de tămăduitori şi călugări budişti, Nuad a fost tran
Bachata dominicană inclusă de UNESCO în patrimoniul cultural al umanităţii
13 dec. 2019,, 21:30  
Bachata dominicană, inclusă de UNESCO în patrimoniul cultural al umanităţiiBachata, un stil de dans și un gen de muzical tradițional din Republica Dominicană, a fost inclus de UNESCO în patrimoniul cultural intangibil al umanității. Hotărîrea a fost adoptată de membrii unei comisii ce s-a întrunit miercuri la Bogota, relatează agenția AFP, citată de elcomercio.com. De Răzvan Mihalaș
 În liceul Mihai Grecu din capitală sa desfășurat conferința UNESCO VIDEO
5 dec. 2019,, 17:45  
În liceul ”Mihai Grecu” din capitală s-a desfășurat conferința UNESCO (VIDEO)În incinta liceului ”Mihai Grecu” din capitală a avut loc o conferință pregătită în comun cu UNESCO și dedicată bioeticii - domeniul cercetării interdisciplinare privind activitățile omului în domeniul biologiei și medicinii.
UNESCO este îngrijorată de uciderea jurnaliștilor
4 noi. 2019,, 20:01  
UNESCO este îngrijorată de uciderea jurnaliștilorCel puțin 881 de jurnaliști din întreaga lume au fost uciși în ultimii 10 ani pentru simplul motiv că au spus adevărul, informează Hotnews. În nouă din zece cazuri, crimele rămîn nepedepsite. Majoritatea cazurilor de jurnaliști uciși au avut loc în zone de pace și aveau legătură cu acte de corupție. Crimele î
În Japonia a ars un castel inclus în patrimoniul UNESCO
31 oct. 2019,, 21:30  
În Japonia a ars un castel, inclus în patrimoniul UNESCOCastelul Shuri din arhipelagul japonez Okinawa, înscris pe Lista patrimoniului mondial UNESCO, a fost în mare parte distrus de un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, au anunțat autoritățile locale. Castelul reprezintă unul din principalele componente ale unui complex istoric din perioada regatului Ryuky
Locuri fascinante adăugate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO
16 iul. 2019,, 02:31  
Locuri fascinante adăugate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCOLegendarul oraș Babilon a fost inclus zilele trecute pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar și alte locuri fascinante din India, Islanda și Macedonia, care acum așteaptă atît vizitatori, cît și investițiile autorităților în conservare și restaurare. JAIPUR din India, supranumit „Orașul Roz”, face parte
Un oraș indian între noile situri incluse pe lista Patrimoniul mondial UNESCO
8 iul. 2019,, 19:00  
Un oraș indian, între noile situri incluse pe lista Patrimoniul mondial UNESCOOraşul indian Jaipur, ruinele oraşului chinez Liangzhu şi Cîmpia ulcioarelor din Laos se numără între noile situri culturale incluse în lista Patrimoniului mondial UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). Comitetul UNESCO a votat sîmbătă, la Baku, includerea a şapte situri
Opinie În Moldova trebuie să fie creată o Arhivă Folclorică de Stat
12 ian. 2019,, 14:00  
Opinie: În Moldova trebuie să fie creată o Arhivă Folclorică de StatDeja de o lungă perioadă de timp pe ordinea de zi stă problema necesității creării unei Arhive Folclorice de Stat, de această părere este compozitorul Constantin Rusnac. ”Sînt absolut convins că fără să înțelegem faptul că folclorul e parte a culturii poporului sau că acesta este, potrivit lui Gleb Ceaikovsk
UNESCO
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497