X 

prinț

Putin și prințul moștenitor saudit sau salutat ștrengărește
7 dec. 2023,, 12:45  
Putin și prințul moștenitor saudit s-au salutat "ștrengărește"Nimic nu poate împiedica dezvoltarea relațiilor de prietenie între Rusia și Arabia Saudită. Este ceea ce a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul discuțiilor cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman Al Saud. Putin a subliniat că, în ultimii șapte ani, relațiile dintre cele două țări
Prințul saudit eliberat pentru o sumă mare
29 noi. 2017,, 20:30  
Prințul saudit, eliberat pentru o sumă marePrințul saudit Miteb bin Abdullah, fiul răposatului rege Abdullah și fost lider al Gărzii Naționale, a fost eliberat din detenție. El a ajuns la o înțelegere cu autoritățile saudite care se ridică la peste un miliard de dolari, relatează reuters.com. Prințul Miteb bin Abdullah s-a numărat printre cei zeci
Ce a purtat Kate Middleton la aniversarea nunţii de platină a Reginei FOTO
22 noi. 2017,, 04:00  
Ce a purtat Kate Middleton la aniversarea nunţii “de platină” a Reginei ? (FOTO)Kate Middleton a venit la 70-a aniversare a căsătoriei Reginei Elisabeta a II-a împreună cu soţul ei, prinţul William, şi fratele acestuia, prinţul Harry Întreaga familie regală s-a reunit pentru a sărbători a 70-a aniversare a căsătoriei reginei Elisabeta a II-a (91 de ani), şi a soţului său, prinţul Phili
Prințul care a pierdut 12 miliarde de dolari în 48 de ore
7 noi. 2017,, 23:00  
Prințul care a pierdut 1,2 miliarde de dolari în 48 de oreAverea prințului Alwaleed bin Talal din Arabia Saudită a scăzut cu 1,2 miliarde de dolari în doar 48 de ore. Cu toate acestea, prințul rămîne unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Averea sa netă a scăzut la 17,8 miliarde de dolari, după ce Kingdom Holding — Fondul de investiții saudit pe care l-a înfi
Prințul saudit pledează pentru revenirea la islamul tolerant
26 oct. 2017,, 23:30  
Prințul saudit pledează pentru revenirea la islamul "tolerant"Arabia Saudită plănuiește să construiască un acoperiș retractabil deasupra celui mai sfînt loc de pelerinaj din Mecca, Kaaba. Planul a stîrnit numeroase critici, autoritățile fiind acuzate că „distrug leagănul Islamului”. Deși construcția nu a fost confirmată oficială, pe rețelele de socializare circu
În SUA au fost numiți moștenitorii lui Prince
20 mai. 2017,, 03:30  
În SUA au fost numiți moștenitorii lui PrinceFrații și surorile cântărețului Prince sunt singurii lui moștenitori, a hotărât vineri un judecător din Minnesota (nordul Statelor Unite), punând capăt unei lungi bătălii în instanță, informează France Presse. ''Moștenitorii averii au fost desemnați ca fiind Omarr Baker, Alfred Jackson, Sharon Nelson, Norrin
Un prinţ italian a murit întrun accident grotesc la Londra
3 noi. 2016,, 12:10  
Un prinţ italian a murit într-un accident grotesc, la Londra Un prinţ italian a murit într-un accident înfiorător, petrecut la Londra. Filippo Corsini avea 21 de ani şi era moştenitorul uneia dintre cele mai faimoase şi mai vechi familii din Florenţa. Filippo Corsini mergea pe bicicletă luni, atunci cînd a fost lovit de un camion de mare tonaj, tînăru
În Arabia Saudită a fost biciuit un prinţ
2 noi. 2016,, 19:00  
În Arabia Saudită a fost biciuit un prinţ Un prinţ din familia as-Saud (dinastia guvernantă în Arabia Saudită) a fost biciuit conform sentinţei de judecată în perioada aflării lui la închisoare, comunică Khaleej Times. Cauza pedepsei și numele prinţului nu sînt anunţate. Înainte de execuţie prinţul a fost supus unui examen medical. După pe
Ce a păţit un prinţ saudit care a ucis un alt bărbat
19 oct. 2016,, 12:10  
Ce a păţit un prinţ saudit care a ucis un alt bărbat Arabia Saudită a anunțat, marți, executarea unui prinț, membru al familiei conducătoare Al-Saud, pentru uciderea unui cetățean saudit, un eveniment rar în regat, informează France Presse. Într-un comunicat, Ministerul de Interne a precizat că prințul Turki Bin Saud Al-Kabir a fost executat pentru
Nuntă regală în Albania a doua din istoria țării FOTO
10 oct. 2016,, 11:10  
Nuntă regală în Albania, a doua din istoria țării (FOTO) Nuntă regală în Albania, prima după 78 de ani și a doua din istoria țării. Prințul-Moștenitor Leka al II-lea s-a căsătorit cu actriţa albaneză Elia Zaharia. Cei doi s-au logodit în Paris, în 2010, însă abia în urmă cu cîteva luni au început să plănuiască marele eveniment. Nunta regală a a
Un prinţ saudit voia să transporte 2 tone de droguri cu avionul personal
28 oct. 2015,, 12:40  
Un prinţ saudit voia să transporte 2 tone de droguri cu avionul personal Forţele de securitate libaneze îl interoghează pe un prinţ saudit care este acuzat de trafic de droguri. Prinţiul Abd al-Muhsen bin Walid bin Abd al-Aziz Al Saud transporta cu avionul personal 2 tone de droguri, relatează media locală. Prinţul voia să plece cu avionul spre Arabia Saudită însă a
Principele Radu al României a devenit doctor honoris causa al Universităţii AŞM
29 sep. 2015,, 11:15  
Principele Radu al României a devenit doctor honoris causa al Universităţii AŞM Principele Radu al României a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Alteţa Sa a mulţumit luni pentru onoarea acordată şi a vorbit despre proiectul de acordare a două burse regale pentru studenţii Universităţii AŞM. "Prima bursă – a Regelui Ferdinand, pent
prinț
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999