California

Motivul pentru care un avocat a fost amendat cu 31000 de dolari
21 mai. 2019,, 21:00  
Motivul pentru care un avocat a fost amendat cu 31.000 de dolariÎn Statele Unite ale Americii, instanța a sancționat un avocat care a continuat să-și reprezinte clientul, chiar dacă acesta decedase. Potrivit legal.report, un avocat din California a acceptat anterior să reprezinte interesele a doi coproprietari de bunuri imobile comerciale, pe care le dădeau în chirie. Pro
Cine este şi cum arată cea mai frumoasă bunică din lume FOTO
7 mai. 2019,, 23:33  
Cine este şi cum arată cea mai frumoasă bunică din lume (FOTO)O femeie din SUA poate fi considerată cea mai sexi bunică din lume. Alice Vasquez, din California, are 40 de ani, dar este adesea considerată sora fiicei sale atunci cînd cele două sînt văzute împreună. Ea a născut primul copil la vîrsta de 16 ani, iar trei ani mai tîrziu a adus pe lume şi al doilea bebeluş.
Liceul unde elevii nu pot folosi terenul de sport din cauza păsărilor
8 apr. 2019,, 21:00  
Liceul unde elevii nu pot folosi terenul de sport din cauza păsărilorElevii de la un liceu din California se bucurau că au un teren de sport nou amenajat. Dar înainte de inaugurare, o pasăre protejată de lege şi-a făcut cuib chiar în mijlocul lui. Liceenii se uită cu jind la terenul nou, dar nu pot decît să aştepte ca pasărea... să plece singură. Echipa de lacrosse a ac
Peisaje care îți taie respirația în California Fenomenul are loc o dată la 10 ani FOTO
21 mar. 2019,, 03:04  
Peisaje care îți taie respirația în California. Fenomenul are loc o dată la 10 ani (FOTO)Dealurile din sudul Californiei sînt împînzite de maci. Este o minune a primăverii de care oamenii de acolo au parte cam o dată la zece ani. Aşa că peisajul superb şi dorinţa de a se poza în cîmpurile colorate au atras zeci de mii de curioși, spre nemulțumirea localnicilor. Vremea primăvăratică din ulti
Fenomen atmosferic rar 1500 de fulgere în doar cinci minute VIDEO
7 mar. 2019,, 13:20  
Fenomen atmosferic rar: 1.500 de fulgere în doar cinci minute (VIDEO)Oamenii din sudul Californiei au avut parte de un spectacol ceresc. În jur de 1.500 de fulgere în doar cinci minute s-au înregistrat în apropiere de Los Angeles şi Santa Barbara. Cascada de fulgere a fost provocată de un fenomen numit „rîu atmosferic”. Iată imaginile:
Două surori au supraviețuit după ce sau rătăcit 44 ore întro pădure
5 mar. 2019,, 23:29  
Două surori au supraviețuit după ce s-au rătăcit 44 ore într-o pădureDouă surori din Carolina de Nord, una de 5 și cealată de 8 ani, care se pierduseră în pădure, au fost găsite tefere și nevătămate după aproape două zile și două nopți. Au îndurat frigul și ploaia rece, dar și pericolul animalelor sălbatice. “Le-am găsit lîngă un tufiș, lipite una de alta ca să se încălzească
Oraş care a devenit peste noapte insulă
28 feb. 2019,, 23:03  
Oraş care a devenit peste noapte insulăDoar cu barca se mai poate ajunge într-un oraș inundat din California, aflat la nord de San Francisco. “Guerneville este oficial o insulă”, potrivit unui comunicat oficial emis de biroul șerifului. Toate căile de acces sînt acoperite de apă după revărsarea unui rîu, în urma unor cantități record de precipitaț
Intervenţie neobişnuită a pompierilor în California
22 feb. 2019,, 23:30  
Intervenţie neobişnuită a pompierilor în CaliforniaUn căţel neastîmpărat din California s-a băgat într-o încurcătură din care s-au chinuit să-l scoată vreo zece oameni. Şi-a băgat capul printr-o roată de rezervă şi nu a mai putut să-l scoată. Pînă la urmă, pompierii l-au scăpat de “gulerul” nedorit. Jose Madrigal, stăpîn: “Eram toţi înăuntru, cînd l-am
Pompierii din California au salvat o pumă dintrun copac
18 feb. 2019,, 23:35  
Pompierii din California au salvat o pumă dintr-un copac O pumă a fost salvată dintr-un copac lîngă o proprietate din California, după ce proprietarul casei a văzut-o în timp ce lucra în grădină, spun oficialii americani citați de BBC News. Pompierii americani au ajuns la proprietatea din San Bernardino după ce leul de munte – sau puma – a fost văzut cocoțat pe o r
Doi urşi au dat buzna întro locuinţă din California VIDEO
15 feb. 2019,, 23:30  
Doi urşi au dat buzna într-o locuinţă din California (VIDEO)Doi pui de urşi s-au simţit ca în bîrlogul lor într-o locuinţă din statul american California. Aceştia au intrat pe fereastră şi s-au acomodat imediat. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum unul dintre pui caută prin frigider, în timp ce celălalt se îndreaptă spre dormitor. În moment
La fundul oceanului a fost găsită o amenințare pentru întreaga omenire
15 feb. 2019,, 00:00  
La fundul oceanului a fost găsită o amenințare pentru întreaga omenireOamenii de știință de la Universitatea din California de Sud au descoperit acumulări uriașe de gaze la fundul oceanului, care s-ar putea ridica la suprafață în viitorul apropiat. Degajarea lor va duce la o încălzire puternică a atmosferei Pămîntului. În istoria planetei, acest lucru s-a întîmplat de mai mu
Doi tineri au rămas blocaţi în omăt 5 zile întro pădure din California
7 feb. 2019,, 23:00  
Doi tineri au rămas blocaţi în omăt 5 zile într-o pădure din CaliforniaDoi tineri au rămas înzăpeziţi cinci zile într-o pădure din California. Şi-au raţionalizat proviziile şi au topit omăt ca să nu se deshidrateze, iar maşina le-a asigurat cît de cît adăpost. În cele din urmă au fost salvaţi de nişte voluntari. Carlos şi Maia, doi tineri de 21, respectiv 18 ani, plecaseră la
California Moş Crăciun a apărut în acvariu
14 dec. 2018,, 23:00  
California: Moş Crăciun a apărut... în acvariuMoş Crăciun are un program foarte aglomerat în această perioadă. Şi ca să ajungă la timp la fiecare copil în seara de Crăciun, şi-a programat o serie de evenimente acum. Astfel, Moşul a ajuns la acvariul Academiei de Ştiinţe din California, unde... a hrănit peştii. Vizitatorii, în special cei mici, au f
Un șoim a ajuns în interiorul unui magazin
13 dec. 2018,, 23:30  
Un șoim a ajuns în interiorul unui magazinÎn căutare de hrană, un șoim a nimerit în interiorul unui magazin din California și n-a mai reușit să iasă. Responsabilii de la centru comercial au apelat la poliția animalelor, dar misiunea s-a dovedit tare anevoioasă din cauză că tavanul era foarte înalt. Așa că au fost chemați în ajutor pompierii, cu scări
O pisică şia aşteptat timp de o lună stăpînii pe locul casei arse VIDEO
13 dec. 2018,, 02:01  
O pisică şi-a aşteptat timp de o lună stăpînii pe locul casei arse (VIDEO)În orașul american Paradise, California, o pisică şi-a așteptat stăpînii timp de o lună pe locul casei mistuite de incendiu. Imagini video cu întîlnirea lor u fost postate de portalul informațional ABC 10. Courtney Werblow a fost nevoită să-şi părăsească pisica pe nume Timber în timpul evacuării din cauza unu
Cîinele care șia așteptat stăpînii timp de o lună în locuința distrusă de flăcări VIDEO
9 dec. 2018,, 17:02  
Cîinele care și-a așteptat stăpînii timp de o lună în locuința distrusă de flăcări (VIDEO)Un cîine din Paradise, California, care a supraviețuit incendiilor de vegetație devastatoare a așteptat timp de o lună ca stăpînii lui să se întoarcă după el. Madison a fost lăsat în urmă pentru că stăpînii lui au evacuat de urgență locuința atunci cînd incendiul Camp Fire a început să se răspîndească cu r
O știre falsă despre originea incendiului din California a strîns milioane de vizualizări
24 noi. 2018,, 05:01  
O știre falsă despre originea incendiului din California a strîns milioane de vizualizăriO teorie a conspirației sugerează că incendiile devastatoare din California ar fi fost provocate chiar de Guvern, și nu ar fi rezultat ca urmare a efectelor schimbărilor climatice și a condițiilor de secetă. Informația falsă a fost răspîndită prin intermediul platformei Youtube, unde un videoclip în care se a
Din nou prognoză sumbră pentru California
22 noi. 2018,, 17:10  
Din nou prognoză sumbră pentru CaliforniaLocalnicii şi autorităţile din California răsuflă usurați. După cîteva săptămîni de foc, au început, în sfîrşit, ploile. Cu toate că ploaia este o mană cerească, salvatorii spun că s-ar putea crea inundaţii şi asta ar îngreuna căutarea rămășițelor umane. Bilanțul incendiilor ucigașe, cele mai grave din ist
Aerul din California a devenit toxic din cauza incendiilor
19 noi. 2018,, 19:30  
Aerul din California a devenit toxic din cauza incendiilorCel mai grav incendiu din istoria Americii arde deja de zece zile şi nu şi-a atins nici pe jumătate potenţialul distrugător, spun pompierii. În timp ce numeroase echipe caută 1.300 de dispăruţi şi bilanţul morţilor se apropie de 80, efectele se simt şi la aproximativ două sute de kilometri depărtare. În Sacra
Fotografiile cu animalele salvate din incendiul din California fac înconjurul lumii FOTO
14 noi. 2018,, 01:30  
Fotografiile cu animalele salvate din incendiul din California fac înconjurul lumii (FOTO)Sute de animăluţe au fost salvate din incendiul distrugător din California. Fotografiile au fost distribuite pe o rețea de socializare și fac înconjurul lumii. 44 de oameni au murit şi peste 220 sînt daţi dispăruţi în urma incendiilor din California, potrivit ultimilor informații anunțate
Cel puţin 42 de persoane au murit în incendiul din California
13 noi. 2018,, 08:42  
Cel puţin 42 de persoane au murit în incendiul din CaliforniaCel puţin 42 de persoane au murit în urma incendiilor distrugătoare din nordul Californiei, devenind astfel cel mai periculos incendiu de vegetaţie din istoria statului, au spus luni autorităţile, relatează Reuters. Cel mai recent număr de morţi a fost anunţat de şeriful comitatului Butte Kory Honea în cadrul
Un actor celubru a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendii
12 noi. 2018,, 23:58  
Un actor celubru a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendiiCasa lui Gerald Butler se numără printre locuinţele distruse în incendiile de vegetaţie care au afectat statul american California în ultimele zile, iar actorul scoţian a publicat imagini cu casa distrusă. Actorul s-a numărat printre cele cîteva zeci de mii de oameni care au fost evacuate în siguranţă din cal
Incendiu în California mii de case au fost distruse de flăcări
11 noi. 2018,, 13:01  
Incendiu în California mii de case au fost distruse de flăcăriPompierii continuă să lupte cu incendiile care au făcut 23 de morţi şi au distrus mii de case în California, fără a exista încă speranţe de a reuşi să controleze focul în curînd, relatează AFP. Salvatorii au descoperit sîmbătă trupurile a 14 persoane ucise de incendiu, cel mai grav înregistrat vreodată în Cal
Concurs inedit pentru cîinii din California
1 oct. 2018,, 23:30  
Concurs inedit pentru cîinii din CaliforniaZeci de cîini care adoră apa şi ştiu să-şi ţină echilibrul pe placa de surf şi-au dat întîlnire pe o plajă din California. Purtînd veste de salvare şi ajutaţi de stăpînii lor, sportivii cu patru lăbuțe au înfruntat valurile fără teamă. La final, un juriu a ales cel mai talentat blănos pe placă dintre concuren
Misiune dificilă pentru pompieri au salvat o căţeluşă blocată întrun zid
28 sep. 2018,, 23:00  
Misiune dificilă pentru pompieri: au salvat o căţeluşă blocată într-un zidO căţeluşă din California a decis că este destul de mică încît să se strecoare printr-o gaură dintr-un zid. Numai că s-a înşelat, iar capul i-a rămas de o parte a zidului şi restul corpului de cealaltă. Din fericire, pompierii i-au venit în ajutor. Luna este o căţeluşă luată de mică de la un adăpost, care a
Nordul Californiei devastat de cel mai mare incendiu din istoria statului
7 aug. 2018,, 14:31  
Nordul Californiei, devastat de cel mai mare incendiu din istoria statuluiDouă focare care devastează nordul Californiei au format împreună cel mai mare incendiu din istoria acestui stat din vestul Statelor Unite, au anunţat autorităţile, relatează AFP. Numite împreună „incendiul de la Mendocino Complex“, cele două sinistre au distrus pînă în prezent 114.850 hectare de teren - o
Stare de urgenţă în California din cauza incendiilor
29 iul. 2018,, 10:15  
Stare de urgenţă în California din cauza incendiilorPreşedintele american Donald Trump a declarat sîmbătă starea de urgenţă în statul California, afectat din 23 iulie de incendii de pădure. Trump a ordonat guvernului federal să acorde asistenţă suplimentară regiunii afectate, de unde autorităţile au fost obligate să evacueze circa 38.000 de oameni. Departam
Incendiu de vegetaţie în California
27 iul. 2018,, 17:00  
Incendiu de vegetaţie în CaliforniaCel puţin o persoană a decedat, iar cel puţin alte trei persoane au fost rănite, în urma unui incendiu de vegetaţie care a distrus zeci de clădiri în nordul statului american California, forţînd mii de oameni să-şi părăsească locuinţele, informează site-ul postului ABC News. Incendiul a distrus mai multe clăd
Ce a păţit o căprioară după ce sa delectat cu unt de arahide VIDEO
13 iul. 2018,, 00:30  
Ce a păţit o căprioară după ce s-a delectat cu unt de arahide (VIDEO)O căprioară din California a ajuns într-o situaţie periculoasă după ce a cedat tentaţiei de a linge un borcan cu unt de arahide. A băgat partea de jos a botului în recipientul din sticlă, dar nu l-a mai putut scoate. Borcanul a rămas înţepenit pe mandibulă. Cîţiva localnici au zărit-o şi au chemat în ajutor a
Sătul de căldură un urs a decis să se răcorească întro piscină VIDEO
4 iul. 2018,, 03:00  
Sătul de căldură, un urs a decis să se răcorească într-o piscină (VIDEO)Căldura insuportabilă care s-a abătut asupra Californiei l-a mînat pe un urs direct către piscina din grădina unui localnic. Animalul a intrat în bazin fără să stea pe gînduri şi a fost extrem de încîntat să profite de cîteva clipe de relaxare. Şi-a scufundat botul în apă şi chiar a băut dintr-un pahar găsit
Gorila care a învăţat limbajul semnelor a murit la 46 de ani
23 iun. 2018,, 04:00  
Gorila care a învăţat limbajul semnelor a murit la 46 de aniKoko, gorila care a învăţat limbajul semnelor şi a fost un adevărat ambasador al speciei sale, a murit în somn, la vîrsta de 46 de ani, a anunţat The Gorilla Foundation într-un comunicat, informează cnn.com. "Koko a emoţionat milioane de persoane ca ambasador al gorilelor şi simbol pentru comunicarea şi empat
Un urs a intrat întro casă din California pentru a căuta bomboane VIDEO
23 iun. 2018,, 02:30  
Un urs a intrat într-o casă din California pentru a căuta bomboane (VIDEO)Un urs a intrat într-o casă din California pentru a căuta bomboane. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de securitate. Casa unui cuplu din Tahoe, California, a fost spartă de către un „infractor” mai puţin obişnuit. Conform Science Alert, în timp ce Lane Skyes şi Carole Scofield erau plecaţi, ursul a pă
Mai nou mașinile concediază de sine stătător oamenii
23 iun. 2018,, 02:00  
Mai nou: mașinile concediază de sine stătător oameniiDezvoltatorul din California, Ibrahim Diallo, a povestit că a fost concediat de la compania sa de un program special. Mai mult decît atît sistemul de control al angajaților a luat decizia pe cont propriu, transmite BBC. Potrivit spuselor lui Diallo, de curînd el a observat că permisul lui de muncă a înc
Un cîine a salvat un copil aflat întro casă cuprinsă de flăcări
12 iun. 2018,, 00:30  
Un cîine a salvat un copil aflat într-o casă cuprinsă de flăcăriUn cîine din rasa pitbull i-a impresionat pe locuitorii din California, după ce a salvat copilul unei familii din casa cuprinsă de foc. Patrupedul era în curtea locuinţei, cînd flăcările au cuprins acoperişul. Alertată de lătrat şi fără să ştie nimic de incendiu, stăpîna i-a deschis uşa, iar cîinele a luat-o
Cum îşi propune California să promoveze energia ecologică
11 mai. 2018,, 21:30  
Cum îşi propune California să promoveze energia ecologicăDin 2020, toate casele nou construite în California trebuie să fie echipate cu panouri foto-voltaice. Autorităţile au luat această decizie pentru a-şi îndeplini scopul ambiţios ca pînă în 2030, cel puţin jumătate din energia folosită să provină din surse nepoluante. Criticii măsurii, în special republic
California devine a cincea mare economie a lumii depășind Marea Britanie
8 mai. 2018,, 20:32  
California devine a cincea mare economie a lumii, depășind Marea BritanieIB-ul statului american California a avansat cu 127 miliarde de dolari în 2016 şi 2017, trecînd de 2.700 miliarde de dolari, scrie CNBC. Între timp, PIB-ul britanic s-a contractat uşor în perioada respectivă, în parte din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb. Ultima dată, California a deţinut poziţia de a c
SUA Un elicopter al armatei americane sa prăbuşit în California
21 ian. 2018,, 13:45  
SUA: Un elicopter al armatei americane s-a prăbuşit în CaliforniaUn elicopter de atac de tipul Apache al armatei americane s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament în California, accidentul soldîndu-se cu doi morţi, a anunţat un purtător de cuvînt al armatei SUA, citat de Reuters, notează Agerpres. Aparatul s-a prăbuşit pe 20 ianurie în timpul unui antrenament de ru
Un șofer a zburat cu mașina în etajul 2 al unei clădiri VIDEO
15 ian. 2018,, 15:51  
Un șofer a zburat cu mașina în etajul 2 al unei clădiri (VIDEO)Un șofer a zburat cu mașina în etajul 2 al unei clădirii. Într-un comunicat, pompierii districtului Orange, care administrează și orașul Santa Ana, au spus că mașina ”a devenit zburătoare” după ce a lovit bordura care delimitează mijlocul străzii. Automobilul a fost propulsat în aer și s-a înfipt în fereastra
Timp de 34 de ani o familie a decorat pomul de Crăciun cumpărat în anul 1983
31 dec. 2017,, 17:16  
Timp de 34 de ani o familie a decorat pomul de Crăciun, cumpărat în anul 1983O familie din statul american din California timp de 34 de ani nu a aruncat pomul de Crăciun, informează Daily Mail. În anul 1983, locuitorii orașului Irvine Gina și Joe Mistretta au dat 20 de dolari SUA pentru un pin de 60 de centimetri, care era vîndut ca un pom de Crăciun. Ei au adus copacul acasă și l-
Incendii în California Circa 200000 de persoane au primit ordine de evacuare
7 dec. 2017,, 09:51  
Incendii în California: Circa 200.000 de persoane au primit ordine de evacuare Autorităţile din statul american California au emis joi ordine de evacuare pentru aproximativ 200.000 de locuitori, în condiţiile în care incendiile de vegetaţie s-au extins în ultimele ore, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. Sute de case din zona metropolitană a Los Angelesului şi dincolo de
Lîngă California a fost găsită o navă asemănătoare cu dispărutul liner Liubovi Orlova
20 noi. 2017,, 14:01  
Lîngă California a fost găsită o navă, asemănătoare cu dispărutul liner "Liubovi Orlova"În anul 2013, fosta navă sovietică a fost trimisă la dezmembrare, dar la remorcarea acesteia, cablul s-a rupt și nava a început să navigheze în derivă prin Atlantic. Pe malul statului California a fost descoperită o navă care s-ar putea să fie liner-ul sovietic "Liubovi Orlova", dispărut în anul 2013. D
În California se interzice comerțul cu anumite rase de cîini
17 oct. 2017,, 02:30  
În California se interzice comerțul cu anumite rase de cîiniCalifornia va fi primul stat american care va interzice comerțul cîinilor proveniți din crescătoriile de pui, informează luni The Telegraph. În temeiul noii legi, care va intra în vigoare începînd de la 1 ianuarie anul viitor, pet shop-urile vor fi obligate să comercializeze cîini, pisici și iepuri care pr
În orașul ars din California continuă să se livreze poșta VIDEO
14 oct. 2017,, 00:30  
În orașul ars din California continuă să se livreze poșta (VIDEO)Imaginile au fost filmate în oraşul Santa Rosa, din California, după ce focul a fost stins. Nicio casă nu a rezistat incendiilor. Drona a filmat cartiere întregi care au fost rase de pe faţa pămîntului. Multe case au fost arse din temelie, iar în ruine se văd maşini şi copaci carbonizaţi. Districtu
Incendiile forestiere din California uimesc prin proporţiile lor VIDEO
10 oct. 2017,, 19:30  
Incendiile forestiere din California uimesc prin proporţiile lor (VIDEO)Nordul statului american California se confruntă cu incendii extrem de grave, soldate cu moartea a cel puțin zece oameni. Peste 20 mii de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor, în timp ce aproximativ 1.500 de locuințe au fost distruse, relatează BBC News. Situația este deosebit de gravă în regi
Administraţia Trump dată în JUDECATĂ
21 sep. 2017,, 13:25  
Administraţia Trump, dată în JUDECATĂ Procurorul general al statului american California va acţiona în judecată, miercuri, Administraţia Donald Trump pentru planul de a construi un zid de-a lungul graniţei cu Mexic, relatează site-ul agenţiei Reuters. Procurorul general Xavier Becerra a anunţat că planul lui Donald Trump încalcă standardele feder
În California a fost vîndută cea mai scumpă mașină britanică FOTO
22 aug. 2017,, 02:30  
În California a fost vîndută cea mai scumpă mașină britanică (FOTO)Cea mai scumpă mașină în istoria Marii Britanii a fost vîndută pentru o sumă record de 22,5 milioane de dolari. Potrivit ziarului „The Telegraph”, Aston Martin DBR, produs în 1956, a fost numit „cel mai important Aston Martin din cele produse vreodată” din cauza participării sale la cursa „24 Hours of Le M
O veveriță a lăsat fără curent electric 45 de mii de persoane din California
27 iul. 2017,, 02:30  
O veveriță a lăsat fără curent electric 45 de mii de persoane din CaliforniaÎn orașul San-Diego (California) peste 45 de mii de persoane au rămas temporar fără curent electric din cauza unei veverițe. Acest lucru a fost comunicat de către NBC7. Incidentul a fost relatat de către Compania locală San Diego Gas and Electric. Potrivit reprezentantului ei Helen Gao, curentul electric a
15 rechini au înconjurat surferii în California VIDEO
13 mai. 2017,, 02:00  
15 rechini au înconjurat surferii în California (VIDEO)Mai mult practicanți de sporturi nautice au avut parte de o experiență de neuitat, fără doar și poate. Ei se aflau în largul coastei Californiei, cnd au fost avertizați de ofițeri că … sînt înconjurați de 15 rechini, relatează Sky News. Întreaga scenă a fost filmată din elicopterul autorităților. Aceștia
Atac cu armă de foc întro școală din California
11 apr. 2017,, 23:00  
Atac cu armă de foc într-o școală din CaliforniaTrei oameni au fost uciși luni cu focuri de armă într-o școală primară din orașul San Bernardino din statul american California, la est de Los Angeles, informează Reuters. Morții sînt un bărbat cu antecedente penale, soția acestuia, care preda într-o clasă, și unul din elevi. Un alt elev a fost rănit. Ș
Programatorii care cîștigă sute de mii de dolari se simt săraci
15 mar. 2017,, 04:30  
Programatorii, care cîștigă sute de mii de dolari, se simt săraciToată lumea știe că viața în or. San Francisco, California, este foarte scumpă, dar să auzi plîngeri de la o persoană, care primește un salariu de 160.000 $ pe an, cum că abia de reușește să trăiască de azi pe mîine, par destul de neașteptate, chiar și în acest megapolis. Anume o astfel de declarație a făcut
California
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499