Cremlin

Kremlinul a amenințat Occidentul cu ani de litigii
20 mar. 16:45  
Kremlinul a amenințat Occidentul cu ani de litigii Purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a amenințat Uniunea Europeană cu "daune inevitabile" dacă veniturile din activele rusești înghețate vor fi confiscate pentru a finanța Ucraina. "Persoanele care vor fi implicate în luarea unor astfel de decizii, statele care vor decide acest lucru,
Kremlinul este nemulțumit de declarațiile lui Macron
15 mar. 15:45  
Kremlinul este nemulțumit de declarațiile lui Macron Franța se implică din ce în ce mai mult în războiul din Ucraina, participă deja la el. Acest lucru a fost declarat de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, menționînd că în această situație Parisul devine un adversar al Moscovei. "Am citit declarațiile domnului Macron, a menționat pur
Răspunsul Kremlinul la declarațiile lui Sandu privind șantajul energetic
11 mar. 13:15  
Răspunsul Kremlinul la declarațiile lui Sandu privind "șantajul energetic" Declarațiile președintelui Moldovei, Maia Sandu, despre "șantajul energetic" din partea Rusiei sînt neîntemeiate și nejustificate. Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Astfel el a comentat declarațiile Maiei Sandu în timpul recentei sale vizite în Franța, sub
Reacția Kremlinului la demiterea lui Zalujnîi
9 feb. 18:45  
Reacția Kremlinului la demiterea lui ZalujnîiDemiterea lui Valeri Zalujnîi din funcția de comandant-șef al Forțelor Armate ucrainene nu va schimba cursul "operațiunii militare speciale". Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvînt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov. "Nu credem că aceștia sînt factori care pot schimba cursul
Ce a spus Kremlinul despre sosirea în țară a unui jurnalist american
5 feb. 18:45  
Ce a spus Kremlinul despre sosirea în țară a unui jurnalist americanPurtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat sosirea în Rusia a jurnalistului american și fostului prezentator Fox News, Tucker Carlson. "Mulți jurnaliști străini vin zilnic în Federația Rusă. Mulți dintre ei continuă să lucreze aici, noi îi salutăm", a remarcat Peskov.
Kremlinul afirmă că informațiile Bloomberg privind semnalele de pace cu privire la Ucraina sînt incorecte
26 ian. 13:07  
Kremlinul afirmă că informațiile Bloomberg privind "semnalele de pace" cu privire la Ucraina sînt incorecteKremlinul a negat informațiile agenției Bloomberg potrivit căruia Moscova ar fi trimis semnale precum că este pregătită pentru discuții privind Ucraina, care includeau posibilitatea de a renunța la cerința statutului de neutralitate pentru țara vecină. "Nu, acestea sînt informați incorecte. Nu corespunde a
Kremlinul a comentat bombardamentele asupra Harkovului și Kievului
23 ian. 16:30  
Kremlinul a comentat bombardamentele asupra Harkovului și KievuluiBombardamentele de marți asupra Harkovului și Kievului "nu reprezintă un răspuns rusesc la atacul de duminică asupra unei piețe din Donețk". Aceasta a declarat purtătorul de cuvînt al președinției ruse Dmitri Peskov. Exploziile de duminică de la piața «Mercurii» de la periferia sud-vestică a orașului Do
Ce declară Kremlinul despre perspectivele de negociere cu Kievul
20 dec. 2023,, 15:21  
Ce declară Kremlinul despre perspectivele de negociere cu KievulPurtătorul de cuvînt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a calificat căutarea unei formule de pace privind Ucraina fără participarea Rusiei drept un "proces absurd", cu "niciun potențial de rezultate". "Iată această formulă de pace care a fost menționată și este menționată adesea, știți, aici trebuie doar
Kremlinul Putin nu are dubluri și are inima în regulă
24 oct. 2023,, 17:00  
Kremlinul: "Putin nu are dubluri, și are inima în regulă".Kremlinul a negat zvonurile potrivit cărora, uneori, o dublură lucrează în locul președintelui rus Vladimir Putin, calificîndu-le drept niște "falsuri informaționale" absurde. "Pot spune că nu există dubluri, în ceea ce privește munca și așa mai departe. Acest lucru, știți, face parte din categoria falsuri
Kremlinul denunță o tentativă de atac cu drone asupra reședinței lui Putin
3 mai. 2023,, 17:00  
Kremlinul denunță o tentativă de atac cu drone asupra reședinței lui PutinÎn noaptea de marți spre miercuri, Kievul a încercat să atace cu drone reședința de la Kremlin a lui Vladimir Putin. Acest lucru a fost raportat de administrația prezidențială rusă. "Două drone au fost îndreptate spre Kremlin. Ca urmare a acțiunilor întreprinse în timp util de către serviciile militare
Peskov Rusia este deschisă pentru stabilirea unor relații bune și respectuoase cu Moldova
16 mar. 2023,, 15:30  
Peskov: "Rusia este deschisă pentru stabilirea unor relații bune și respectuoase cu Moldova"Rusia susține relațiile bune și respectuoase cu Moldova. Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvînt al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, menționînd că nu știe nimic despre existența unui fel de "plan de apropiere" a celor două țări de Kremlin. "Nu știu nimic despre exi
Kremlinul a anunțat un nou concept al politicii externe a Rusiei
21 feb. 2023,, 18:50  
Kremlinul a anunțat un nou concept al politicii externe a RusieiÎn curând, Kremlinul va publica un nou concept al politicii externe a Rusiei. Această declarație a fost făcută de secretarul de presă al președintelui Dmitri Peskov, citat de TASS. "În zilele următoare", a spus Peskov, răspunzînd la o întrebare a jurnaliștilor dacă documentul corespunzător va apărea în
Kremlinul nu a oferit garanții de securitate cu privire la vizita lui Biden la Kiev
21 feb. 2023,, 15:56  
Kremlinul nu a oferit garanții de securitate cu privire la vizita lui Biden la KievRusia a fost avertizată cu privire la vizita președintelui american Joe Biden la Kiev, dar Kremlinul nu a oferit nicio garanție de securitate. Acest lucru a fost declarat de consilierul pentru securitate națională al președintelui Statelor Unite, Jake Sullivan, scrie RBC-Ucraina cu referire la Financial Ti
Kremlinul nu va invita jurnaliştii din ţări neprietenoase pentru mediatizarea mesajului lui Putin
15 feb. 2023,, 15:15  
Kremlinul nu va invita jurnaliştii din ţări neprietenoase pentru mediatizarea mesajului lui PutinJurnaliştilor din ţări neprietenoase nu li se va acorda acreditare pentru mediatizarea discursului preşedintelui Vladimir Putin în Adunarea Federală din 21 februarie. Kremlinul a precizat că aceștia o vor putea face prin intermediul transmisiei în direct, relatează rbc. Angajații mass-media din țări neprie
Peskov nu a comentat traversarea spațiului aerian al Moldovei de către rachetele rusești
10 feb. 2023,, 17:15  
Peskov nu a comentat traversarea spațiului aerian al Moldovei de către rachetele ruseștiKremlinul nu comentează acuzațiile potrivit cărora rachetele rusești ar fi traversat vineri spațiul aerian al Republicii Moldova și al României. "Nu, nu aș putea comenta acest lucru. Acest lucru are legătură directă cu operațiunea militară specială în sine, acestea sînt problemele Ministerului Apărării", a
Kremlinul nu cunoaște despre niciun plan rusesc de destabilizare în Moldova
10 feb. 2023,, 14:30  
Kremlinul nu cunoaște despre niciun "plan rusesc de destabilizare în Moldova"Kremlinul nu știe despre ce a vorbit președintele ucrainean Vladimir Zelenski cînd a anunțat că intrat în posesia unui "plan rusesc de distrugere a situației politice din Moldova." Despre acest lucru a fost declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvînt al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov. "Ar
Kremlinul a numit drept un fals propunerea SUA de a oferi Rusiei 20 din teritoriul Ucrainei
3 feb. 2023,, 15:30  
Kremlinul a numit drept un fals propunerea SUA de a oferi Rusiei 20% din teritoriul Ucrainei Purtătorul de cuvînt al Președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a numit drept false datele potrivit cărora Statele Unite ar fi propus să dea Rusiei 20% din teritoriul Ucrainei pentru stabilirea păcii. Cuvintele sale sînt transmise de RIA Novosti. "Tot acest mesaj este un fals", a spus reprezentantul oficia
Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva furnizării de tancuri grele către Ucraina
20 ian. 2023,, 16:30  
Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva furnizării de tancuri grele către UcrainaDacă, la o întîlnire a miniștrilor occidentali ai apărării la baza aeriană americană Ramstein din Germania, aceștia decid să furnizeze tancuri grele Ucrainei, acest lucru va duce la consecințe triste pentru Ucraina. Acest lucru a fost declarat de secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov,
Rusia este pregătită să rezolve problema Ucrainei prin negocieri
11 ian. 2023,, 13:45  
Rusia este pregătită să rezolve problema Ucrainei prin negocieriRusia este pregătită să rezolve problema Ucrainei prin negocieri, dar nu există astfel de perspective. Acest lucru a fost declarat de reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov. Oficialul rus este citat miercuri, 11 ianuarie, de agenția TASS. Atingerea obiectivelor prin mijloace pașnice, polit
Kremlinul a vorbit despre condițiile pentru atingerea păcii în Ucraina
13 dec. 2022,, 16:45  
Kremlinul a vorbit despre condițiile pentru atingerea păcii în UcrainaInstaurarea păcii în Ucraina este imposibilă fără a ține cont de noile realități, în special de recunoașterea noilor regiuni din Rusia. Această condiție pentru încetarea ostilităților din Ucraina a fost solicitată de secretarul de presă al președintelui Rusiei Dmitri Peskov, cuvintele sale fiind citate de
Kremlinul a estimat momentul sfîrșitului războiului din Ucraina
8 dec. 2022,, 14:00  
Kremlinul a estimat momentul sfîrșitului războiului din Ucraina Operațiunea militară specială se poate încheia în orice moment, dacă există voință politică din partea Kievului. Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru TASS. "În acest caz, putem vorbi la nesfîrșit, cînd totul se va termina", a răspuns S
Kremlinul pregătește un răspuns la introducerea plafonului UE la prețurile petrolului rusesc
5 dec. 2022,, 18:00  
Kremlinul pregătește un răspuns la introducerea plafonului UE la prețurile petrolului rusescMoscova pregătește un răspuns la impunerea unui embargo asupra livrărilor de petrol rusești de către UE și la impunerea unui plafon de preț în Occident, iar Moscova „nu va recunoaște niciun plafon”. Acest lucru a fost declarat într-un interviu acordat reporterilor luni de secretarul de presă al președintel
Kremlinul acuză NATO că a impus războiul Ucrainei
1 dec. 2022,, 14:15  
Kremlinul acuză NATO că a impus războiul UcraineiȚările NATO impun război Ucrainei și o pompează cu arme. Declarația o face, comentând cuvintele secretarului general al alianței Jens Stoltenberg, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Oficialul rus este citat de TASS. Stoltenberg a spus mai devreme că sarcina principală a Ucrainei este pă
Kremlinul a vorbit despre posibilitatea autorităților ucrainene de a opri suferința poporului
24 noi. 2022,, 19:45  
Kremlinul a vorbit despre posibilitatea autorităților ucrainene de a opri suferința poporuluiKremlinul a vorbit despre posibilitatea autorităților ucrainene de a opri suferința poporului Despre această posibilitate de a rezolva situația din țară a vorbit Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, Vladimir Putin. Cuvintele sale sînt citate de TASS.
Kremlinul a anunțat că Europa va procura inevitabil gaz rusesc
13 oct. 2022,, 19:00  
Kremlinul a anunțat că Europa va procura inevitabil gaz rusesc Europa va fi nevoită în mod inevitabil să cumpere gaz rusesc, iar Turkish Stream este singura rută fiabilă. Astfel a comentat de secretarul său de presă, Dmitry Peskov, propunerea președintelui rus Vladimir Putin privind construirea unui hub de gaze în Turcia, relatează RIA Novosti. Potrivit acestuia, Euro
Kremlinul a anunțat amînarea recrutării de toamnă pînă la 1 noiembrie
1 oct. 2022,, 13:30  
Kremlinul a anunțat amînarea recrutării de toamnă pînă la 1 noiembriePurtătorul de cuvînt al președintelui Rusiei, Dimitri Peskov, a anunțat că procedura de recrutare de toamnă va fi amînată pînă la 1 noiembrie. Comisariatele militare sînt supraîncărcate din cauza mobilizării parțiale, așa că s-a decis amînarea procesului de recrutare de toamnă pînă la 1 noiembrie, transmit
Kremlinul despre atacurile Ucrainei aspra noilor teritorii ale Rusiei
30 sep. 2022,, 14:55  
Kremlinul, despre atacurile Ucrainei aspra noilor teritorii ale RusieiPeskov a spus că Rusia va percepe atacurile asupra noilor teritorii ca pe un act de agresiune. Rusia va percepe atacurile asupra noilor sale teritorii drept pe un act de agresiune împotriva țării. Despre acest lucru a declarat purtătorul de cuvînt al președintelui, Dmitri Peskov. "Nu va fi nimic alt
Kremlinul nu vede nicio premisă pentru reluarea negocierilor cu Ucraina
23 sep. 2022,, 18:45  
Kremlinul nu vede nicio premisă pentru reluarea negocierilor cu UcrainaProcesul de negocieri cu Ucraina este necesar pentru atingerea obiectivelor Federației Ruse, dar Moscova încă nu vede precondiții pentru reluarea acestuia, a declarat secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov. "Procesul de negociere, desigur, este necesar. Și este solicitat pentru a ne atinge
Kremlinul a răspuns declarațiilor Kievului despre statutul Crimeei
19 sep. 2022,, 17:45  
Kremlinul a răspuns declarațiilor Kievului despre statutul CrimeeiCrimeea este o parte integrantă a Rusiei. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentînd declarațiile Kievului despre statutul peninsulei. Reacția lui este prezentată de TASS. Secretarul de presă al șefului statului a avertizat că orice pretenții asupra teritor
Donald Trump nu a fost niciodată atît de aproape de eșec Kremlinul reperat în semnătură
12 sep. 2022,, 19:45  
Donald Trump nu a fost niciodată atît de aproape de eșec: Kremlinul, reperat în semnăturăÎn semnătura fostului președinte american Donald Trump, au găsit o „criptare” neplăcută pentru Occident și Ucraina. Dmitri Smirnov, un jurnalist din echipa de presă de la Kremlinul, a distribuit un nou meme. Pe canalul său Telegram, el a arătat o fotografie cu semnătura personală a lui Trump. „Niciodată
Kremlinul a evaluat probabilitatea unor negocieri între Putin și Zelenski
12 sep. 2022,, 19:00  
Kremlinul a evaluat probabilitatea unor negocieri între Putin și ZelenskiNu există condiții prealabile pentru negocierile dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Vladimir Zelenski. Este aprecierea dată de reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Interfax. „În prezent nu vedem nicio perspectivă de negociere și continuăm să afirmă
Kremlinul a numit condiția pentru întîlnirea dintre Putin și Zelenski
6 sep. 2022,, 14:30  
Kremlinul a numit condiția pentru întîlnirea dintre Putin și ZelenskiPentru a organiza o întîlnire între președintele rus Vladimir Putin și liderul ucrainean Vladimir Zelenski, este necesar să se construiască baza unor acorduri care vor fi consolidate, dar despre acest lucru, deocamdată, nu se discută. Această condiție a fost numită de reprezentantul oficial al Kremlinului Dmi
Kremlinul sa expus vizavi de vizita lui Lukașenko la forumul cu Putin
5 sep. 2022,, 18:15  
Kremlinul s-a expus vizavi de vizita lui Lukașenko la forumul cu PutinVizita președintelui Belarusului Alexandru Lukașenko la Forumul Economic de Est (FEE) nu este planificată. Despre aceasta a anunțat RIA Novosti, făcînd referire la reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Nu. Vizita lui nu este planificată”, a spus Peskov despre vizita președintelui belarus.
Kremlinul ia numit pe cei responsabili pentru oprirea Nord Stream
5 sep. 2022,, 11:30  
Kremlinul i-a numit pe cei responsabili pentru oprirea Nord StreamPurtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu cu autorul programului “Moscova. Kremlin. Putin” Pavel Zarubin i-a numit pe cei responsabili pentru oprirea gazoductului Nord Stream. El a pus responsabilitatea pe politicienii europeni care au luat deciziile privind sancțiunile, relatează R
Kremlinul a calificat drept nerezonabile cererile autorităților kosovari către Serbia
1 aug. 2022,, 16:15  
Kremlinul a calificat drept nerezonabile cererile autorităților kosovari către SerbiaMoscova consideră nerezonabile cererile autorităților nerecunoscute din Kosovo către Serbia și își exprimă sprijinul pentru Belgrad. Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor despre acest lucru, a informat RIA Novosti luni, 1 august. „Susținem absolut Serbia. Sîntem aproap
Kremlinul a criticat atitudinea autorităților moldovenești față de opoziției
27 iul. 2022,, 15:11  
Kremlinul a criticat atitudinea autorităților moldovenești față de opozițieiMăsurile dure luate de autoritățile moldovenești împotriva opoziției nu se încadrează în conceptul de „democrație”. Așa a afirmat secretarul de presă al președintelui rus Vladimir Putin Dmitri Peskov, criticînd acțiunile conducerii republicii, transmite RIA Novosti. Purtătorul de cuvînt al Kremlinului a am
Ce a spus Kremlinul despre planurile Transnistriei de a adera la Rusia
22 iul. 2022,, 13:55  
Ce a spus Kremlinul despre planurile Transnistriei de a adera la RusiaPurtătorul de cuvînt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că a văzut știrile din presă despre planurile Transnistriei de a intra în componența Rusiei, dar nu știe cu au legătură astfel de declarații. "Nu, ca să fiu sincer, am văzut știrile în presă, dar nu știu cu ce are legătură acest lucru,
Kremlinul răspunde la declarațiile Kievului despre planurile de distrugere a Flotei Mării Negre
19 iul. 2022,, 19:00  
Kremlinul răspunde la declarațiile Kievului despre planurile de distrugere a Flotei Mării NegreDeclarațiile Ministerului Apărării al Ucrainei despre planurile de distrugere a flotei ruse de la Marea Neagră și de returnare a Crimeei nu fac decît să confirme justificarea operațiunii militare speciale în Ucraina. Așa a reacționat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie TASS. Potrivit
Peskov În orice caz Rusia intenționează să participe la summitul G20
18 iul. 2022,, 19:45  
Peskov: „În orice caz, Rusia intenționează să participe la summitul G20”În orice caz, Rusia intenționează să participe la summitul G20 într-un format sau altul. O declară purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, luni, 18 iulie, transmite RIA Novosti. Secretarul de presă al președintelui Rusiei a menționat că programul întîlnirilor bilaterale nu a fost încă format. P
Kremlinul a reacționat la demisia lui Johnson
7 iul. 2022,, 14:45  
Kremlinul a reacționat la demisia lui Johnson Prim-ministrului britanic Boris Johnson, care, potrivit rapoartelor presei, ar putea demisiona, nu-I place foarte mult Rusia, dar nici Moscova nu-l simpatizează. Așa a reacționat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează TASS. „În ceea ce îl privește pe domnul Johnson însuși, noi tare n
Kremlinul a admis sfîrșitul războiului înainte de sfîrșitul zilei propunînd două ultimatumuri Ucrainei
28 iun. 2022,, 14:05  
Kremlinul a admis sfîrșitul războiului înainte de sfîrșitul zilei, propunînd două ultimatumuri UcraineiAutoritățile ucrainene, dacă doresc, pot opri ostilitățile în cîteva ore, a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului Dmitri Peskov, comentînd publicațiile despre planurile președintelui ucrainean Vladimir Zelenski de a pune capăt ostilităților înainte de iarnă, scrie ria.ru. „Partea ucraineană poate op
Kremlinul a numit condițiile soluționării pașnice a conflictului din Ucraina
23 iun. 2022,, 19:00  
Kremlinul a numit condițiile soluționării pașnice a conflictului din UcrainaO soluționare pașnică a crizei ucrainene este posibilă numai după ce Kievul va accepta toate cererile Moscovei. Despre acest lucru a fost declarat purtătorul de cuvînt al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov. În timpul discuției cu jurnaliștii, el a fost întrebat dacă Kremlinul s-a familiarizat
Moscova a anunțat despre nedorința Kievului de a continua negocierile în același mod
16 iun. 2022,, 15:45  
Moscova a anunțat despre nedorința Kievului de a continua negocierile în același modConsilierul președintelui Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat că delegațiile ruse și ucrainene se telefonează periodic, dar Kievul nu dorește să continue negocierile cu Kremlinul în același mod, transmite Noi.md cu referire la TASS. Anterior, președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienko, a nu
Kremlinul a numit modalitatea de normalizare a relațiilor între Rusia și SUA
16 iun. 2022,, 12:45  
Kremlinul a numit modalitatea de normalizare a relațiilor între Rusia și SUASingura modalitate de a îmbunătăți relațiile dintre Moscova și Washington poate fi renunțarea de către SUA la hegemonism și înțelegerea independenței Rusiei. O astfel de declarație a făcut, într-un interviu acordat RIA Novosti, reprezentantul oficial al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.
Consilierul tuturor președinților ruși Valentin Yumashev a demisionat de la Kremlin
31 mai. 2022,, 12:30  
Consilierul tuturor președinților ruși Valentin Yumashev a demisionat de la KremlinConsilierul lui Vladimir Putin, Valentin Yumashev, a demisionat, transmite Reuters, citînd două surse. Potrivit primvice-directorului executiv al Centrului Elțin Lyudmila Telen, Yumashev a părăsit Kremlinul în aprilie. În același timp, a adăugat ea, oficialul a demisionat din proprie inițiativă. Yumashev f
Kremlinul a vorbit despre așteptările Rusiei de la Ucraina
26 mai. 2022,, 15:15  
Kremlinul a vorbit despre așteptările Rusiei de la UcrainaRusia așteaptă ca Ucraina să-i accepte cererile și să realizeze situația reală, a spus purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie TASS. „Moscova așteaptă ca Kievul să accepte cererile Moscovei și să realizeze situația de facto – situația reală care există”, a subliniat secretarul de presă al
Reacția Kremlinului la perchezițiile din casa lui Dodon
24 mai. 2022,, 13:15  
Reacția Kremlinului la perchezițiile din casa lui DodonPresa rusă apropiată puterii urmărește evenimentele referitoare la dosarul în care este vizat Igor Dodon, însă Kremlinul pare să nu îi ia apărarea. Secretarul de presă al Kremlinului declară că reținerea fostului șef de stat este chestiunea internă a Moldovei. În același timp, Dmitrii Peskov a declarat că
Autoritățile moldovenești au contacte directe cu Kremlinul Opinie
16 mai. 2022,, 09:35  
Autoritățile moldovenești au contacte directe cu Kremlinul. OpinieAutoritățile moldovenești au o legătură directă cu Kremlinul, fapt care explică de ce reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului au rezolvat recent după o singură întîlnire o serie întreagă de probleme complexe cu privire la problema aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică, deblocînd, în același
Peskov Lipsește dinamică în negocierile dintre Rusia și Ucraina
4 mai. 2022,, 15:05  
Peskov: „Lipsește dinamică în negocierile dintre Rusia și Ucraina”Procesul de negocieri dintre Rusia și Ucraina decurge fără dinamică, a declarat, miercuri, reporterilor Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui FR. "Este puțin probabil să putem declara careva dinamică pe pista negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mai degrabă invers. Inconsecvența părții ucrai
Mobilizare generală și declarație oficială de război Ucrainei pe 9 mai Peskov Sînt niște prostii
4 mai. 2022,, 14:20  
„Mobilizare generală și declarație oficială de război Ucrainei” pe 9 mai. Peskov: Sînt niște prostiiPurtătorul de cuvînt de la Kremlin, Dmitri Peskov, exclude o mobilizare generală în Federația Rusă pe 9 mai. „Nu este adevărat, sînt niște prostii”, a declarat acesta, scrie ria.ru „Nu este adevărat, sînt niște prostii”, a declarat Peskov. Același răspuns l-a oferit și la întrebarea privind „declarație ofi
Cremlin
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995