X 

Sare

De ce să pui un borcan cu sare în dulapul cu haine Cele mai populare trucuri
9 apr. 04:30  
De ce să pui un borcan cu sare în dulapul cu haine. Cele mai populare trucuri Cînd curățăm locuința căutăm să avem cele mai bune rezultate cu cele mai bune produse. Totuși, uneori putem avea toată puterea și eficiența în produsele pe care le avem în bucătărie. Acesta este și în cazul unui produs nelipsit din casă: sarea! Poți face minuni cu ea care nu au nicio legătură cu mîncarea.
Sarea la fel de periculoasă ca fumatul
3 apr. 05:30  
Sarea, la fel de periculoasă ca fumatulÎn ţările dezvoltate se consumă sare în exces, fiind un obicei la fel de periculos ca fumatul, alcoolismul, sedentarismul sau obezitatea. Din sare, sodiul este cel care ne interesează, căci organismul uman are nevoie de el pentru a funcţiona. Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor
Sarea la fel de periculoasă ca fumatul
1 apr. 03:30  
Sarea, la fel de periculoasă ca fumatulÎn ţările dezvoltate se consumă sare în exces, fiind un obicei la fel de periculos ca fumatul, alcoolismul, sedentarismul sau obezitatea. Din sare, sodiul este cel care ne interesează, căci organismul uman are nevoie de el pentru a funcţiona. Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor
Campanie de informare despre riscul consumului de sare
1 apr. 00:30  
Campanie de informare despre riscul consumului de sareMoldovenii consumă, zilnic, de două ori mai multă sare, decît media admisă. Pentru a descuraja alimentația nesănătoasă, autoritățile au lansat o campanie de informare cu sloganul mai puțină sare în mîncare. Consumul excesiv poate duce la boli renale, cardiovasculare sau la hipertensiune arterială. Pentru a
Cît de gravă este problema dependenței de droguri în Moldova în comparație cu țările UE
29 mar. 06:30  
Cît de gravă este problema dependenței de droguri în Moldova în comparație cu țările UE Problema dependenței de droguri în Moldova este uriașă și se află cam la același nivel ca în Ucraina și Rusia, dar dependența de droguri din Moldova diferă de cea din Europa prin faptul că acolo se consumă în principal marijuana și cocaină, în timp ce aici avem sărurile, care sînt un drog mai puternic și dau
3 moduri surprinzătoare în care să folosești sarea în bucătărie
26 noi. 2023,, 00:30  
3 moduri surprinzătoare în care să folosești sarea în bucătărieScoate chiar și cele mai discrete arome la suprafață. Este un conservant excelent. Este un mineral esențial. Iata cîteva moduri inedite prin care mai poti sa folosesti sarea în bucatarie. 1. La copt: Sarea, amestecata cu albusul de ou, creeaza o minunatie de crusta crocanta, in timp ce interiorul ramane
Cît de mult rău îţi face excesul de sare
7 oct. 2023,, 20:31  
Cît de mult rău îţi face excesul de sareSarea este condimentul care nu lipsește din nicio bucătărie din întreaga lume, ea fiind cea care-i dă gust mîncării. Dar studiile realizate de-a lungul anilor au arătat că sarea consumată în exces are efecte negative asupra sănătății. Care sînt problemele ce le aduc aceste cristale și cum să putem să ne cu
Moldovenii consumă de două ori mai multă sare decât cantitatea recomandată de OMS
15 mai. 2023,, 21:20  
Moldovenii consumă de două ori mai multă sare decât cantitatea recomandată de OMSÎn Republica Moldova adulții consumă de două ori mai multă sare decît cantitatea maximă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Un studiu realizat acum cîțiva ani arată că o persoană consumă 10,8 grame de sare pe zi. Datele sînt citate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Săp
Cîtă sare ar trebui să consumăm pe zi
28 feb. 2023,, 01:30  
Cîtă sare ar trebui să consumăm pe zi?În perioada 14 – 20 martie este săptămîna de conștientizare a consumului de sare. În conformitate cu recomandările OMS, limitați aportul de sare la mai puțin de 5 g pe zi (și mai puțin pentru copii). În medie, la nivel global se consumă 10 g de sare pe zi, dublul cantității maxime recomandate de OMS, relat
Zahărul grăsimile și sarea bombe cu efect întîrziat
15 feb. 2023,, 04:30  
Zahărul, grăsimile și sarea, bombe cu efect întîrziatIn recenta sa carte, ziaristul Michael Moss scrie despre strategia complicata si retetele savante folosite de industria alimentare si care se bazeaza pe o utilizare intensa a zaharului, grasimilor si sarii. Care este reteta ideala pentru bauturile gazoase? Cum ii determini pe parinti sa cumpere copiilor nu
Mai mult iod în sarea de pe rafturi și cea utilizată în alimentație
2 ian. 2023,, 14:32  
Mai mult iod în sarea de pe rafturi și cea utilizată în alimentațieCrește cantitatea de iod în sarea destinată comercializării sau care se utilizează în industria alimentară. Astfel, un kilogram de sare va trebui să conțină de la 25 pînă la 40 de mg de iod. Totodată, la fabricarea produselor de panificație în mai multe instituții publice se va folosi doar sarea iodată, tr
Cantitatea de iod din sarea alimentară va fi majorată
31 dec. 2022,, 01:00  
Cantitatea de iod din sarea alimentară va fi majoratăCantitatea de iod din sarea alimentară va fi majorată. De asemenea, la fabricarea produselor de panificație, dar și a altor produse pentru organizarea alimentației în instituțiile de învățămînt general, cele medico-sanitare, unitățile Armatei Naționale, instituțiile penitenciare, centrele de plasament, cele c
Cît de periculoasa este sarea
11 dec. 2022,, 23:30  
Cît de periculoasa este sareaÎn ţările dezvoltate se consumă sare în exces, fiind un obicei la fel de periculos ca fumatul, alcoolismul, sedentarismul sau obezitatea. Din sare, sodiul este cel care ne interesează, căci organismul uman are nevoie de el pentru a funcţiona. Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor
Sancțiuni pentru comercializarea sării iodate cu o concentrație necorespunzătoare de iod
17 mai. 2022,, 14:00  
Sancțiuni pentru comercializarea sării iodate cu o concentrație necorespunzătoare de iod Reambalarea sării iodate, comercializarea și depozitarea acesteia cu o concentrație necorespunzătoare de iod ar putea fi sancționate. Un proiect de lege pentru modificarea Codului contravențional și Legii privind plata pentru poluarea mediului, elaborat de un grup de deputați, a fost supus astăzi dezbateri
Consiliul Concurenței a investigat criza de sare din martie
5 mai. 2022,, 08:45  
Consiliul Concurenței a investigat criza de sare din martieConsiliul Concurenței vine cu precizări în legătură cu „fluctuațiile semnificative pe piața de sare alimentară începînd cu sfîrșitul lunii februarie”. „Scăderea pe termen scurt a stocurilor de sare, avînd în vedere imposibilitatea de a realiza importuri din Ucraina și comportamentul irațional de cumpărare
130 de tone de sare blocate la vamă
18 mar. 2022,, 08:15  
130 de tone de sare, blocate la vamăLa începutul lunii martie, Guvernul de la Kiev a interzis exportul sării de pe teritoriul Ucrainei. Prin urmare, mai mulți transportatori de sare din Republica Moldova, care traversează teritoriul țării vecine, rămîn blocați în punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova, transmite
Despre sare cu zîmbet
11 mar. 2022,, 15:45  
Despre sare - cu zîmbet Panica artificială și cererea exagerată a populației pentru sare, care au creat probleme temporare cu disponibilitatea acestui produs în anumite magazine din Moldova, au devenit subiect de glume și de noi anecdote, care sînt extrem de importante în aceste vremuri grele. Iată una dintre aceste glume care a
Precizările Ministerului Economiei privind stocurile de sare
11 mar. 2022,, 09:58  
Precizările Ministerului Economiei privind stocurile de sareÎn legătură cu îngrijorările populației privind aprovizionarea cu sare, Ministerul Economiei confirmă că Republica Moldova dispune de suficiente stocuri de sare. Atât în luna ianuarie, cât și în februarie s-a importat peste o mie de tone de sare alimentară (iodată și neiodată).
A dispărut sarea din vînzare Ministrul Economiei nu am văzut rafturi goale
9 mar. 2022,, 22:19  
A dispărut sarea din vînzare. Ministrul Economiei: nu am văzut rafturi goaleMinistrul Economiei, Sergiu Gaibu, a venit cu explicații, după ce unele produse alimentare ar fi dispărut de pe rafturile magazinelor, cum ar fi sarea, fiind adusă în mare parte din Ucraina. Acesta a declart în cadrul unei conferințe de presă că sînt rezerve și e un posibil agiotaj, notează noi.md cu referire
Alimentele care conțin cea mai mare cantitate de sare
28 aug. 2020,, 03:00  
Alimentele care conțin cea mai mare cantitate de sareSarea este incriminată în ultimii ani pentru efectele sale nefaste asupra sănătăţii însă, în cantităţi moderate, joacă un rol esenţial în dezvoltarea musculaturii şi a sistemului nervos. Problema apare în momentul în care există un exces, iar majoritatea dintre noi depăşim cantitatea zilnică recomandată de 2
A fost descoperit un nou pericol neașteptat al sării
23 aug. 2020,, 00:30  
A fost descoperit un nou pericol neașteptat al săriiConsumul excesiv de sare are legătură cu demența și alte afecțiuni cognitive. Experții au aflat că consumul ridicat de sare provoacă deficiențe cognitive pînă la demență. Studiile au fost efectuate pe șoareci care consumau în mîncare mult sodiu. Ei au început să prezinte simptome ale demenței. Sarea a provoca
Cîtă sare trebuie să consumăm pe zi
10 mai. 2020,, 04:32  
Cîtă sare trebuie să consumăm pe ziSuntem preveniţi din toate sursele de pericolul la care ne supunem atunci cînd consumăm sare în exces. Din acest motiv trebuie să ştii dacă sarea este cu adevărat un pericol sau dacă poate aduce beneficii sănătăţii tale. Cîtă sare trebuie să consumăm zilnic? Ei bine, sarea este un aliment care nu trebuie să l
Cercetătroii au numit un nou efect negativ al consumului de sare
24 feb. 2020,, 03:30  
Cercetătroii au numit un nou efect negativ al consumului de sareCu toții știm că sarea în exces nu este benefică pentru organism. Recent s-a descoperit că poate provoca și anumite reacții alergice. Intr-un nou studiu a fost arătat că sarea poate declanșa reacții alergice. Mai exact, substanța regăsită în orice aliment ar afecta reacțiile alergice imune. Totul a fost obser
Trotuare din Chișinău presurate cu sare chiar dacăs uscate FOTO
30 ian. 2020,, 11:11  
Trotuare din Chișinău, presurate cu sare chiar dacă-s uscate (FOTO)Chiar dacă nu avem ninsoare, în schimb, avem sare pe trotuare, transmite Noi.md. Situația respectivă este chiar în Chișinău. Imaginile au fost publicate pe o rețea de socializare. "Pentru ce, dacă trotuarele sunt uscate?", se arată nemulțumit un martor ocular. Imaginile au devenit virale și comentate în susți
Schimbările din organismul omului dacă mănîncă prea multă sare
9 noi. 2019,, 21:00  
Schimbările din organismul omului dacă mănîncă prea multă sareExcesele nu fac bine nimănui, și nu spunem noi asta, ci stau dovadă nenumărate studii făcute de către specialiști. Conform lor, se pare că un consum excesiv de sare are efecte nebănuite asupra organismului și te poate face să crezi că ele sînt datorate altor motive. Cu siguranță te întrebi care ar fi cantitat
Unii producători din Moldova nu indică pe etichetă cantitatea de sare folosită
16 oct. 2019,, 14:20  
Unii producători din Moldova nu indică pe etichetă cantitatea de sare folosităSarea de toate zilele, surprinzător sau nu, este ascunsă în alimentele pe care le cumpărăm zi de zi. Aproape 77 la sută din excesul de sare provine din produsele ambalate. Deşi ne ameninţă sănătatea, producătorii din Republica Moldova nu indică pe etichetă cantitatea de sare întrebuinţată, chiar dacă există ş
Cum poţi reduce consumul de sare
13 oct. 2019,, 20:30  
Cum poţi reduce consumul de sareSarea are un rol esențial în corp, însă poate să fie extrem de periculoasă dacă o consumăm în exces. Ca să nu-ți faci rău, încearcă să reduci consumul de sare cu ajutorul acestor trucuri! Sodiul din sare ajută la transmiterea impulsurilor nervoase și la contractarea fibrelor musculare. De asemenea, împreună c
Puterea lecuitoare a sării
6 oct. 2019,, 04:30  
Puterea lecuitoare a săriiDacă ne-am lua numai după proverbele şi zicerile româneşti, sarea şi-a câştigat un loc de frunte în istoria noastră. Condiment necesar, uneori până la dependenţă, leac sau chiar monedă de schimb, sarea s-a dovedit indispensabilă în existenţa umană. Componenta sa medicală fascinează însă mai mult ca orice.
Două tone de sare păstrată în condiții antisanitare depistată la o întreprindere
2 oct. 2019,, 10:21  
Două tone de sare păstrată în condiții antisanitare, depistată la o întreprindereO întreprindere este suspectată de către oamenii legii de păstrarea și comercializarea angro și cu amănuntul a sarei de uz alimentar cu încălcarea normelor de păstrare, agentul economic urmînd să fie sancționat, iar marfa să fie confiscată. Angajații Direcției investigare fraude economice a Inspectoratului
Savanţii au descoperit secretul ploilor sărate de la Marea Moartă
3 iul. 2019,, 21:33  
Savanţii au descoperit secretul ploilor sărate de la Marea MoartăExperții au stabilit un mecanism, graţie căruia în lac se formează fulgi de sare și se depun la fund. La Universitatea din California, în or. Santa Barbara, oamenii de ştiinţă au dezvaluit secretul "ploilor sărate" de la Marea Moartă. Specialiştii nu au putut înțelege, cînd cad fulgii de sare, formați în s
Cine e șoferul filmat cum sare pe capota unei mașini în traficul din Chișinău VIDEO
6 iun. 2019,, 10:50  
Cine e șoferul filmat cum sare pe capota unei mașini în traficul din Chișinău (VIDEO)Șoferul care a sărit pe capotă s-a devodit a fi fostul iubit al șoferiței pe care a oprit-o forţat în trafic, s-a urcat pe capotă şi i-a lovit maşina cu piciorul. După cele întîmplate, tînăra a chemat Poliția.
De cîtă sare ai nevoie pentru a trăi
9 feb. 2019,, 18:30  
De cîtă sare ai nevoie pentru a trăi?Sarea, alcătuită din 40% sodiu şi 60% clor este substanţa de bază în orice bucătărie. Dar de ce cantitate este cea sănătoasă? Un lucru este cert: organismul are nevoie de sare pentru a supravieţui, mai ales de sodiu. Cantitatea este însă una infimă, sub limita a ceea ce consumă un om obişnuit, care nu refuză
Adaugă sare în apa în care speli hainele și vei fi surprins
26 noi. 2018,, 00:27  
Adaugă sare în apa în care speli hainele și vei fi surprinsSarea are numeroase proprietăți de curățare și, folosită des la spălatul hainelor, păstrează vii culorile și previne decolorarea. De asemenea, sarea scoate petele, albește și scade efectul de îngălbenire a hainelor în timp. Nu e de mirare de ce tot mai multe gospodine o folosesc pe lîngă detergentul din ma
Moldovenii folosesc prea multă sare
13 noi. 2018,, 17:00  
Moldovenii folosesc prea multă sareŞase din zece decese înregistrate în R. Moldova sînt cauzate de boli cardiovasculare, provocate, la rîndul lor, de folosirea în marime foarte mare a sării – dublu faţă de recomandări. Acestea sînt datele unui studiu naţional cu privire la consumul alimentar de sare, prezentate astăzi la Chişinău. Potriv
Cum îți îngrijești tenul cu sare de bucătărie
18 iun. 2018,, 01:32  
Cum îți îngrijești tenul cu sare de bucătărieSpecialiștii în frumusețe sînt fascinați de beneficiile rejuvenative ale terapiei cu săruri de aceea au inclus în tratamentele faciale sarea de bucătărie sub toate formele ei. În timp ce nutriționiștii ne avertizează cu privire la riscurile consumului de prea multă sare, există situații în care micile cristal
Care este cel mai sănătos tip de sare
13 mai. 2018,, 19:00  
Care este cel mai sănătos tip de sareCare este el mai sănătos tip de sare? Sînt mulți cei care se întreabă care este cel mai sănătos tip de sare. Cert este că, în cantități peste măsură, sarea este dăunătoare. Însă are și beneficii esențiale.
Descoperă valoarea inestimabilă a sării
22 ian. 2018,, 02:30  
Descoperă valoarea inestimabilă a săriiÎn toată istoria omenirii sarea a fost centrală pentru civilizaţie. Oamenii au avut tendinţa să creeze comunităţi fie în jurul sursei de sare, fie în punctele de negoţ cu sare, relatează The Vintage News. În Britania, sufixul „-wich” pentru un loc înseamnă că odată a fost o sursă de sare, precum Sandwich şi
Primăria Este mai ieftin să procurăm material antiderapant decît sare și nisip
26 dec. 2017,, 11:40  
Primăria: Este mai ieftin să procurăm material antiderapant, decît sare și nisipMaterialul antiderapant ecologic, folosit în toată Europa, este de două ori mai ieftin decît nisipul și sarea care sînt aruncate pe drumurile din Republica Moldova. În acest sens, Primăria și-a propus ca pe viitor să procure material antiderapant ecologic, dar și echipamentul necesar pentru utilizarea acestui
Sare iodată neconformă depistată în comerţ
4 iun. 2015,, 09:15  
Sare iodată neconformă, depistată în comerţ Un agent economic din capitală riscă amendă de 10 mii de lei pentru că a expus în vînzare sare pentru uz alimentar şi gemă iodată, produsă în Romînia, cu un conţinut de iodat de potasiu mai mic decît cel declarat de producător. Agentul economic a fost vizitat de inspectorii Agenţiei Protecţiei Consumator
Sarea la fel de periculoasă ca fumatul
1 iun. 2014,, 00:15  
Sarea, la fel de periculoasă ca fumatul În ţările dezvoltate se consumă sare în exces, fiind un obicei la fel de periculos ca fumatul, alcoolismul, sedentarismul sau obezitatea. Din sare, sodiul este cel care ne interesează, căci organismul uman are nevoie de el pentru a funcţiona. Sodiul ajută la menţinerea unei concentraţii corecte a fluidelor
Sare
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996