greva

Grevă în transportul public din Grecia
17 apr. 10:15  
Grevă în transportul public din GreciaCetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia trebuie să cunoască că astăzi sînt organizate greve în sectorul transportului public, la nivel naţional. Greva va avea o durată de 24 ore, fiind posibile perturbări majore în circulaţia mijloacelor de transport public, notează
Pentru prima dată în 40 de ani ce se va întîmpla la o uzină din Marea Britanie
12 apr. 22:30  
Pentru prima dată în 40 de ani: ce se va întîmpla la o uzină din Marea BritanieMuncitorii de la cea mai mare uzină siderurgică din Marea Britanie au votat ca să intre în grevă pentru prima dată în ultimii 40 de ani, pentru a protesta împotriva intenție proprietarul acesteia de a reduce 2.800 de locuri de muncă. Sindicatul ”Unite” a declarat că 1.500 dintre membrii săi de la uzina din
Grevă anunțată pe Aeroportul Heathrow ce au decis organizatorii
6 apr. 13:15  
Grevă anunțată pe Aeroportul Heathrow: ce au decis organizatoriiPolițiștii de frontieră britanici de pe Aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat al Marii Britanii, au suspendat greva pe care urmau să o organizeze. Greva urma să dureze patru zile, începînd cu 11 aprilie, și se referea la disputa privind condițiile de muncă.
Grevele au luat sfîrșit Operatorul feroviar german și sindicatele au ajuns la un acord
26 mar. 09:30  
Grevele au luat sfîrșit: Operatorul feroviar german și sindicatele au ajuns la un acordÎn seara zilei de 25 martie, sindicatul GDL a anunțat că a ajuns la un acord privind salariul cu Deutsche Bahn. Acest lucru a fost confirmat și de purtătorul de cuvînt al operatorului. Conflictul între Deutsche Bahn și GDL a început în noiembrie 2023.
Vineri în mai multe aeroporturi germane vor avea loc greve
14 mar. 14:30  
Vineri, în mai multe aeroporturi germane vor avea loc greveÎn Germania, sindicatul Verdi a anunțat că grevele angajaților din domeniul securității de pe mai multe aeroporturi regionale vor continua joi și vineri, ceea ce va duce la anulări de zboruri și întreruperi. Potrivit sindicatului, personalul de securitate va fi în grevă toată ziua de joi pe aeroporturile d
Personalul de la sol de la Lufthansa șia încheiat greva în Germania
9 mar. 17:40  
Personalul de la sol de la Lufthansa și-a încheiat greva în GermaniaPersonalul de la sol de la Lufthansa a încheiat sîmbătă-dimineaţa acţiunea de protest demarată miercuri-seara în Germania, ceea ce va permite reluarea în mare măsură a zborurilor, a anunţat un purtător de cuvînt al companiei aeriene germane. Sindicatul Verdi, care reprezintă aproximativ 25.000 dintre salar
În Germania se înregistrează perturbări în serviciile de transport public
6 mar. 12:45  
În Germania, se înregistrează perturbări în serviciile de transport public Multe zone din Renania de Nord-Westfalia, în Germania, se confruntă cu perturbări în transportul local din cauza unor greve sindicale, iar începînd de joi, întreruperile de lucru la căile ferate și aeroporturi vor încetini călătoriile în întreaga țară. O grevă de avertisment de două zile a sindicatului V
Mecanicii de locomotivă din Germania vor intra din nou în grevă
4 mar. 15:30  
Mecanicii de locomotivă din Germania vor intra din nou în grevăMecanicii de locomotivă din Germania vor organiza noi greve, deoarece negocierile privind salariile și orele de lucru au eșuat. Mecanicii de locomotivă de marfă vor începe greva miercuri seara, iar cei de trenuri de călători - joi dimineața. Greva ar urma să dureze 35 de ore. Klaus Weselsky, președintel
Grevă de trei zile în Germania a personalului tehnic al unei companii aeriene
28 feb. 14:30  
Grevă de trei zile în Germania a personalului tehnic al unei companii aerienePersonalul tehnic al Lufthansa a început o grevă de trei zile în Germania, anunțată cu doar cîteva ore înainte de a începe. Personalul tehnic a început miercuri dimineață o grevă de trei zile din cauza unei dispute legate de salariile personalului de la sol al companiei aeriene germane Lufthansa.
Greva paralizează transportul public în Grecia
27 feb. 13:30  
Greva paralizează transportul public în GreciaCel mai mare sindicat din sectorul public din Grecia, ADEDY, a convocat miercuri o grevă națională de 24 de ore, cerînd, printre altele, salarii mai mari și angajare de personal în sectoarele sănătății și educației. Despre aceasta relatează „Adevărul european”, făcînd trimitere la Ekathimerini. În grevă
Alerta sanitară la nivelul maxim în Coreea de Sud
23 feb. 17:30  
Alerta sanitară la nivelul maxim în Coreea de SudСoreea de Sud a ridicat astăzi nivelul de alertă sanitară la nivelul ,,sever”, pe măsură ce medicii stagiari continuă protestele în masă. Prim-ministrul Coreei de Sud a anunţat că programul spitalelor publice va fi prelungit, pentru a răspunde la presiunea tot mai mare asupra sistemului medical. Aproape
În Germania la 1 martie va avea loc o grevă de amploare
23 feb. 10:15  
În Germania, la 1 martie, va avea loc o grevă de amploareAngajații din transportul public local din Germania preconizează să intre în grevă în diferite zile. săptămîna viitoare. în toate landurile, cu excepția Bavariei - ziua principală va fi 1 martie. Vicepreședintele sindicatului, Christine Bele, a declarat că lipsa de progrese în negocierile colective a deter
Mii de medici au demisionat întro singură zi Unde sa întîmplat
20 feb. 22:00  
Mii de medici au demisionat într-o singură zi. Unde s-a întîmplatMii de medici rezidenți și stagiari din Coreea de Sud și-au dat demisia luni. Medicii fac grevă fiind nemulțumiți de decizia guvernului de a permite angajarea în sistemul de sănătate a unui număr crescut de specialiști. Ministerul Sănătăţii din Coreea de Sus a anunțat că peste 1.600 de medici nu s-au preze
Germania se va confrunta cu noi perturbări în transportul aerian
19 feb. 11:15  
Germania se va confrunta cu noi perturbări în transportul aerianGermania se va confrunta marți cu noi perturbări în transportul aerian, deoarece sindicatul Ver.di anunță o grevă de avertisment de o zi a personalului de la sol al Lufthansa. Greva, care va începe marţi-dimineaţa şi se va încheia miercuri la ora locală 07:10, va afecta centrele Lufthansa din Frankfurt şi
Grevele din Finlanda vor afecta transporturile industria hîrtiei și comerțul
14 feb. 17:15  
Grevele din Finlanda vor afecta transporturile, industria hîrtiei și comerțulGrevele din Finlanda vor afecta transportul local și cel pe distanțe lungi, precum și industria hîrtiei și comerțul. Șoferii de autobuz participă la o grevă de două zile a Sindicatului lucrătorilor din transporturile rutiere, lucrătorii din industria hîrtiei încep o grevă de trei zile, iar Sindicatul lucră
Greva dispecerilor în Franța se așteaptă întreruperi ale orarului trenurilor
13 feb. 16:45  
Greva dispecerilor în Franța: se așteaptă întreruperi ale orarului trenurilorLa sfîrșitul săptămînii viitoare, ar putea exista tulburări majore în traficul feroviar din Franța, din cauza unei greve a dispecerilor. În urma ultimelor negocieri cu angajatorul, două sindicate au anunțat o grevă a dispecerilor de trafic pentru 16-18 februarie, aceasta ar putea acoperi între 70 și 90% di
Miercuri un transportator aerian german intră în grevă
6 feb. 11:00  
Miercuri, un transportator aerian german intră în grevăPersonalul de la sol al transportatorului aerian german Lufthansa va intra în grevă miercuri, a anunţat luni sindicatul Verdi, în cea mai recentă acţiune de protest care loveşte sectorul transporturilor din Germania, lucrătorii cerînd salarii mai mari. Greva este programată să înceapă la ora locală 04:00 (
Transportul aerian din Germania va fi perturbat
5 feb. 12:45  
Transportul aerian din Germania va fi perturbat Personalul de la sol din cadrul companiei aeriene germane, Lufthansa, va intra în grevă miercuri, a anunţat sindicatul Verdi. Sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă, începînd de miercuri şi pînă joi, pentru a creşte presiunea asupra conducerii companiei. Vor fi afectate aeroporturile de la Frankfurt, M
Peste o mie de zboruri anulate întro țară europeană din cauza grevei
2 feb. 10:41  
Peste o mie de zboruri anulate într-o țară europeană din cauza greveiÎn Germania au fost anulate sau întîrziate 1.120 de zboruri din cauza grevei organizate pe 11 aeroporturi, ceea cec a afectat aproximativ 200.000 de pasageri, a anunțat serviciul televizat de știri din Germania, Tagesschau. Sindicatul Ver.di a determinat personalul aeroportuar responsabil cu controlul pasa
Grevă timp de două zile în Finlanda Transportul va fi perturbat
31 ian. 11:45  
Grevă timp de două zile în Finlanda. Transportul va fi perturbatÎn Finlanda că, în perioada 1-2 februarie 2024, va avea loc o grevă în mai multe sectoare ale economiei. Cetățenii, care tranzitează sau intenţionează să călătorească în această perioadă în Finlanda trebuie să cunoască faptul că în această țară va avea loc o grevă, la care vor participa mai mulți angajați
Medicii de la spitalele universitare din Germania au intrat în grevă
30 ian. 14:15  
Medicii de la spitalele universitare din Germania au intrat în grevăMedicii germani de la 23 de spitale universitare publice au intrat marți în grevă, după ce conducătorii instituțiilor lor și liderii de sindicat nu au reușit să ajungă la un acord în cadrul negocierilor colective. Cîteva mii de medici au decis să se adune în orașul Hanovra, din nordul Germaniei, pentru a c
Angajații din transportul public din Germania vor intra în grevă
30 ian. 09:45  
Angajații din transportul public din Germania vor intra în grevă Sindicatul german Verdi a anunțat că pe 2 februarie va începe o grevă a lucrătorilor din transportul public în toate landurile țării, cu excepția Bavariei. Potrivit Verdi, se așteaptă ca peste 90.000 de lucrători din peste 130 de companii germane care operează autobuze, tramvaie și metrouri să se alăture g
Grevă în Machu Picchu sute de turiști obligați să își încheie vizita mai devreme
28 ian. 21:00  
Grevă în Machu Picchu – sute de turiști obligați să își încheie vizita mai devremeO grevă în faimosul oraș ruinat al incasului Machu Picchu obligă sute de turiști să își încheie vizita mai devreme. Peste 660 de persoane au plecat deja, relatează agenția de presă AFP, citînd cercurile guvernamentale peruviane. Motivul îl reprezintă protestele localnicilor împotriva privatizării vînzărilo
În Germania a început greva lucrătorilor feroviari
24 ian. 14:45  
În Germania a început greva lucrătorilor feroviari Mecanicii de locomotive din Germania au început astăzi o grevă, care ar putea deveni cea mai lungă din istorie. Cu o zi mai devreme, au intrat în grevă mecanicii de trenuri de marfă. Greva planificată a mecanicilor de locomotive va dura pînă luni, 29 ianuarie, la ora 18:00. Aceasta este cea de-a patra grev
Grevă de şase zile în GermaniaConductorii de tren nu vor ieși la muncă
22 ian. 22:00  
Grevă de şase zile în Germania.Conductorii de tren nu vor ieși la muncăConductorii de tren din Germania sînt chemaţi la o grevă de şase zile - începînd de miercuri - cea mai lungă de pînă acum, în conflictul lor cu privire la salariu şi timpul de muncă cu operatorul Deutsche Bahn (DB), a anunţat luni Sindicatul GDL. În transportul de călători, conductorii încetează munca mier
În Estonia a început o grevă în masă a învățătorilor
22 ian. 14:30  
În Estonia a început o grevă în masă a învățătorilor Luni, 22 ianuarie, în Estonia a început greva cadrelor didactice. Despre aceasta a anunțat ERR, scrie "Adevărul European". Profesorii cer stabilirea salariului minim lunar la nivelul de 1.950 de euro, deoarece volumul mare de muncă pe fondul salariilor mici duce la o lipsă tot mai mare de cadre didactic
Grevă masivă în Irlanda de Nord școli închise și transport paralizat
18 ian. 09:15  
Grevă masivă în Irlanda de Nord - școli închise și transport paralizatZeci de mii de funcţionari publici, exasperaţi după doi ani de paralizie politică care afectează serviciile publice din Irlanda de Nord, participă joi la o grevă masivă. Acțiunea a fost convocată de 15 sindicate, care reprezintă sectoarele educaţiei, transporturilor şi asistenţei medicale. Congresul Sindic
Mecanicii de locomotivă britanici vor intra în grevă din cauza disputei salariale
15 ian. 19:45  
Mecanicii de locomotivă britanici vor intra în grevă din cauza disputei salarialeMecanicii de locomotivă din cea mai mare parte a Marii Britanii vor relua greva în următoarele săptămîni, după o dispută salarială de lungă durată între sindicatul Aslef, managerii de cale ferată și guvern. După cum scrie "Adevărul european", despre aceasta relatează Bloomberg. Sindicatul mecanicilor de
În Germania a început greva mecanicilor de locomotivă
10 ian. 10:17  
În Germania a început greva mecanicilor de locomotivăGreva, anunțată de Sindicatul mecanicilor de locomotivă, a început pe 10 ianuarie la ora 2.00 și urmează să se încheie pe 12 ianuarie la ora 18.00. Pînă atunci, va exista un orar temporar de urgență al Deutsche Bahn. Grevei mecanicilor de trenuri de marfă din Germania s-au alăturat și colegilor lor din sec
Greva fermierilor în Germania Drumuri blocate și trafic dat peste cap
9 ian. 09:00  
Greva fermierilor în Germania: Drumuri blocate și trafic dat peste cap Agricultorii germani, furioşi din cauza unei reduceri a avantajelor fiscale care le sînt destinate, au blocat luni numeroase drumuri în Germania, lansînd astfel o serie de greve şi proteste. Aceste acţiuni, proteste și greve, urmează să dureze pînă lunea viitoare. Autorităţile din Germania au semnalat pert
Transportul feroviar va fi paralizat în Germania Mecanicii de tren în grevă
8 ian. 13:00  
Transportul feroviar, va fi paralizat în Germania. Mecanicii de tren, în grevăMecanicii de tren din Germania sînt chemaţi la o grevă de trei zile, de miercuri pînă vineri-seara, după eşecul negocierilor privind salariile şi programul de lucru cu operatorul public Deutsche Bahn (DB), a anunţat duminică sindicatul GDL. „Grupul DB nu a profitat de armistiţiul de Crăciun pentru a preven
Mii de fermieri protestează în Germania
8 ian. 12:05  
Mii de fermieri protestează în GermaniaFermierii germani protestează astăzi în toată țara împotriva reducerii subvențiilor din partea guvernului federal, în ceea ce presa germană a numit „cea mai mare grevă postbelică”. Fermierii cu tractoarele s-au adunat la Poarta Brandenburg încă din timpul nopții. Potrivit unui comunicat al poliției, pe
Grevă generală în Germania Cîte zile va dura
6 ian. 15:40  
Grevă generală în Germania. Cîte zile va duraCetățenii, care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania în aceste zile, trebuie să fie la curent cu faptul că în această țară va fi organizată o grevă generală. Astfel, începînd cu data de luni, 8 ianuarie, este planificată declanşarea de greve în sectoare-cheie ale economiei, cu
Atenționare de călătorie în Italia Vor fi organizate greve
4 ian. 11:41  
Atenționare de călătorie în Italia: Vor fi organizate greve Înn Italia, vor fi organizate greve la nivel naţional ale personalului aeroportuar, care vor dura 24 de ore și vor afecta inclusiv aeroportul Leonardo da Vinci (Fiumicino, Roma), transmite Noi.md ”Cetățenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, că, la data de 8
Principalul e să nu te îmbolnăvești Medicii britanici au intrat în grevă
4 ian. 10:25  
Principalul e să nu te îmbolnăvești. Medicii britanici au intrat în grevăMedicii-stagiari britanici au anunțat cea mai lungă grevă din istoria Serviciului Național de Sănătate. Aceștia cer o creștere salarială. Acțiunea va anula numeroase consultații și operații. Medicii britanici aflați în grevă au declarat că sînt gata să întrerupă greva de șase zile dacă guvernul va veni cu
În una din țările UE protestează lucrătorii din domeniul sănătății
29 dec. 2023,, 12:45  
În una din țările UE, protestează lucrătorii din domeniul sănătățiiMedicii de familie și specialiștii din Germania au început o grevă de trei zile, ceea ce a dus la închiderea a mii de cabinete medicale și clinici mici, pe fondul creșterii numărului de boli virale. Medicii protestează împotriva politicii guvernamentale în domeniul sănătății, despre care spun că duce la cr
Colectivul Spitalului de Dermatologie anunță grevă
11 dec. 2023,, 10:24  
Colectivul Spitalului de Dermatologie anunță grevăColectivul Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile își asumă dreptul să declare grevă generală și acțiune de nesupunere civică. Potrivit unui comunicat al instituției, astfel de decizie a fost luată la Adunarea Generală a colaboratorilor cu vot unanim, în cazul în care Ministerul Sănătății nu se de
Întro țară angajații feroviari vor să iasă la grevă generală
8 dec. 2023,, 21:01  
Într-o țară, angajații feroviari vor să iasă la grevă generalăAngajații feroviari finlandezi de la sindicatul sectorului public JHL au amenințat că vor opri complet circulația trenurilor pe 14 decembrie. Protestul lucrătorilor feroviari face parte dintr-o grevă politică de amploare anunțată pe 7 decembrie de Asociația Centrală Sindicală Finlandeză SAK.
Grevă în sistemul feroviar Mai multe curse de tren anulate în Germania
8 dec. 2023,, 10:30  
Grevă în sistemul feroviar: Mai multe curse de tren, anulate în GermaniaÎn Germania, a început la nivel național greva de avertisment pe căile ferate. Serviciile de transport de călători ale Deutsche Bahn au intrat în grevă, Sindicatul mecanicilor de locomotivă GDL și-a chemat membrii să oprească lucrul. Deutsche Bahn intenționează să mențină în jur de 20 la sută din serviciil
Actorii de la Hollywood au ratificat acordul care pune capăt grevei
6 dec. 2023,, 20:30  
Actorii de la Hollywood au ratificat acordul care pune capăt grevei Actorii de la Hollywood au ratificat un acord încheiat cu studiourile, prin care pun capăt unei greve de mai multe luni care a perturbat industria cinematografică, a anunţat marţi sindicatul SAG-AFTRA, transmite AFP. Potrivit acordului, actorii vor primi peste un miliard de dolari compensanții și vor fi pr
Negocierile contractuale dintre actorii aflați în grevă și studiourile de la Hollywood au fost suspendate
12 oct. 2023,, 22:30  
Negocierile contractuale dintre actorii aflați în grevă și studiourile de la Hollywood au fost suspendate Negocierile dintre SAG-AFTRA şi studiourile de la Hollywood au fost suspendate după ce sindicatul actorilor americani şi-a înaintat cea mai recentă propunere, a declarat miercuri Alianţa Producătorilor de Film şi Televiziune (AMPTP), transmite joi Reuters. SAG-AFTRA, cel mai mare sindicat de la Hollywood,
Grevă în sectorul sănătății din SUA
5 oct. 2023,, 22:00  
Grevă în sectorul sănătății din SUAPeste 75 000 de angajaţi ai unuia dintre cele mai mari sisteme spitaliceşti din Statele Unite, Kaiser Permanente, au intrat într-o grevă de trei zile, pentru a cere condiţii de muncă mai bune, o grevă de amploare care zguduire serviciile de sănătate americane, potrivit unei coaliţii de sindicate care îndeamnă
Italia paralizată de o grevă generală
28 sep. 2023,, 11:30  
Italia, paralizată de o grevă generalăItalia se pregăteşte de o grevă naţională pe aeroporturi. Mîine, timp de 24 de ore, angajaţii intră în grevă pentru a cere salarii mai mari. A fost emisă o atenţionare de călătorie pentru cetățenii, care tranzitează această țară. Mîine, zeci de zboruri pot fi amînate sau anulate, spun oficialii.
Pedagogii liceului din Văsieni anunță că vor demisiona în mod colectiv Ce spune Dan Perciun
27 sep. 2023,, 14:19  
Pedagogii liceului din Văsieni anunță că vor demisiona în mod colectiv. Ce spune Dan PerciunCadrele didactice ale Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din localitatea Văsieni, Ialoveni, anunță că își vor prezenta demisiile în mod colectiv dacă pînă pe 29 septembrie nu se va reintroduce în rețeaua școlară clasa a X-a. Potrivit solicitării, pedagogii împreună cu Consiliul Părintesc al instituției
Greva de la Hollywood care a durat mai mult de o sută de zile sa încheiat
27 sep. 2023,, 11:15  
Greva de la Hollywood, care a durat mai mult de o sută de zile, s-a încheiatPotrivit Sindicatului Scenariștilor din America, s-a ajuns la un acord provizoriu cu Alianța Producătorilor de Film și Televiziune, a anunțat miercuri postul de radio ERR.
Liceul din Văsieni intră în grevă
26 sep. 2023,, 07:13  
Liceul din Văsieni intră în grevă Administrația Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Văsieni, raionul Ialoveni a anunțat că intră în grevă generală, după ce autoritățile raionale au decis să desființeze clasele a X-a și să îi trimită pe elevi să studieze în satul vecin, la Ruseștii Noi. Începînd cu ziua de marți, 26 septembrie 202
Scenariștii de la Hollywood au negociat un acord cu marile studiouri
25 sep. 2023,, 19:30  
Scenariștii de la Hollywood au negociat un acord cu marile studiouriWriters Guild of America (WGA) a anunțat că a ajuns la un acord cu marile studiouri și că scenariștii de la Hollywood ar putea încheia greva care a oprit majoritatea producţiei de film şi televiziune şi a costat miliarde de dolari economia Californiei, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. Contractul pe t
Grecia este paralizată de o grevă națională
21 sep. 2023,, 16:00  
Grecia este paralizată de o grevă naționalăO grevă națională a lucrătorilor din sectorul public, inclusiv a lucrătorilor din transporturi, a operatorilor de trafic aerian, a personalului medical și a profesorilor, a paralizat Grecia. Despre acest lucru relatează Kathimerini, scrie Adevărul European. Anunțul unei greve naționale de 24 de ore
Marea Britanie intenționează să restrîngă drepturile la grevă ale medicilor
19 sep. 2023,, 23:00  
Marea Britanie intenționează să restrîngă drepturile la grevă ale medicilorSecretarul britanic pentru sănătate, Steve Barclay, a confirmat planurile guvernului de a restricționa drepturile de grevă ale medicilor, astfel încît spitalele să poată furniza o listă de servicii medicale esențiale. "Astăzi anunțăm modul în care vom proteja serviciile (medicale - n.r.) urgente furnizate
Atenţionare de călătorie în Grecia va fi grevă generală
9 sep. 2023,, 17:00  
Atenţionare de călătorie - în Grecia, va fi grevă generală Persoanele, care au de gînd în această perioadă să călătorească în Grecia, trebuie să știe despre faptul că în această țară va fi organizată o grevă generală. Cei, care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia trebuie să cunoască faptul că că Federaţia Navală Panelenă (PNO) a anunţa
greva
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991